branding regional


În zidurile vechi şi groase ale Sibiului ai parte tot felul de surprize. O plimbărică de o oră într-un fel de nu se ştie ce ritm, pe străzile care urcă şi coboară pe metereze, te plimbă prin secole şi straturi sociale.

Te opreşti, alene, la magazinul de vinuri care nu se cheamă nici Il Vino, nici Ethic Wine, ci Magazin. Mândrul proprietar e PFA, nimeni nu mai e ca el. Nene Costică, chapeau. Îmi pare rău că era duminică, era închis şi nu puteam intra să cunoaştem inventatorul şi produsul muncii, aparent alb, dacă e să privim imaginile.

Puţin mai spre centru, bine ascuns într-o curte interioară, prin care navighezi ca vaporul prin Suez, găseşti un magazin cu un afiş aiuritor. Un magazin de copii. Păi, fraţilor, la cerere de tratamente de fertilitate şi adopţii, trebuia să aveţi reţea naţională până acum!…

Trecem în zona de maximă cultură şi ne delectăm cu ziceri latineşti. La plăcinte înainte, deci. Mulţumim lui Dumnezeu pentru asta.

Culoarea locală nu se lasă aşteptată. Ne izbim de una bucată cârciumă scoţiană, nici mai mult, nici mai puţin. Şi aceea închisă, pentru că nu e sezon, sau e duminică, sau scoţianul economiseşte curent 😀 .

Oricum ar fi lucrurile azi şi orice ar spune firmele sau zicerile trăsnite, tip slogan, ale vremurilor tulburi pe care le trăim, vechile porţi zâmbesc în sinea lor: oamenii ăştia sunt nebuni, efemeri şi noi ştim mai bine care-s lucrurile care rezistă.

Sigur, am întârziat la o întâlnire ca să pozez această din urmă poartă bătrână şi înţeleaptă. Dar cred că e un bun semn de exclamare după toată nebunia, entropia şi schizofrenia prefacerii moderne.

Anunțuri

etica vine tare din urmă


Produse care nu conţin nimic toxic. Produse care nu conţin nimic rău, nici măcar cruzime . Se poartă din ce în ce mai puţin testarea pe animale.

Lăsând la o parte evidenţa, în economia brandurilor cosmetice intră o bucată din ce în ce mai mare de responsabilitate socială. Intangibil în intangibilul mare reprezentat de marcă, miracolul implicării în acţiuni caritabile, de ajutorare a celor care au nevoie sau de protecţie a celor care nu au puterea cuvântului, acest atribut al generozităţii începe să cântărească în alegere. Dacă bio a ajuns – din diferenţiator –  cărămidă de bază, responsabilitatea socială aleargă tare, din urmă, şi are toate şansele să prindă de codiţă natura bio sau eco a produsului.

Dacă ne întrebăm prin ce se poate diferenţia o nenorocită de folie de plastic, inerentă procesului de ambalare, iată. Dintr-un produs absolut comun, intenţia de protecţie a mediului face un campion.

Iar construcţia declaraţiilor tip cartă devine un ingredient necesar şi obligatoriu pentru orice produs înscris în maratonul eticii.

După proba de civism produsă de celebrul nor de cenuşă, care a blocat autorităţile la mantinelă şi a reînvăţat oamenii să se ajute, cred că suntem, în continuare, pe drumul cel bun.

o lume de oameni originali


Căutând ceva pentru blog, dau peste două fotografii ale răpitoarei Giselle Bundchen, vikinga care ne ia minţile nouă, femeilor, în fiecare catalog Victoria’s Secret, iar bărbaţilor, oricând 🙂 .

Nu mă pot opri să mă gândesc la Dorna. Giselle zero, Dorna unu. Îmi place apa de la Dorna şi o cumpăr. Îmi place şi campania cu natura şi oraşul.

S-au înfipt în mintea mea aşa adânc, că mă uit la Giselle şi mă duc să aduc sticla de apă. Dar nu despre asta voiam să scriu, ci despre o altă ciudăţenie a minţii umane (sau poate doar eu am luat-o razna). Lucrez acasă, las televizorul să râşnească, şi trag cu urechea la reclame în timp ce fac slide-uri şi rapoarte.

Aud la Pro TV în capătul coloanei care face promo la filmele din perioada imediat următoare ceva de genul „fii original”.

Hm, îmi spun. Ia să vedem, e parte din campanie? Caut. Motorul e doar pentru video, site-ul a ajuns aşa orientat pe telespectator încât e imposibil să găsesc ceva.

Mai mult, suna foarte mult ca ultimul line de campanie pe care l-am auzit la travel and living, în care arată ei o fătucă în faţa unui zid de cutii poştale, şi doar a ei e colorată în stilul anilor ’70.

Astfel încât nu îmi mai rămâne decât să închei cu gândul că toată lumea a respectat sfatul lui tataia Barwise, şeful de catedră de Marketing de la London Business school, şi s-a pus, serios, pe inovaţie în anul crizei.  Trăiască Mobexpert, care s-a prins de kestie.

dreams do come true


Soarele a răsărit azi-dimineaţă dintr-o ceaţă stranie. Am făcut iute o poză, inspirată de un mesaj de la o prietenă, care fotografiase livada de mai sus de Sibiu înotând în marea de ceaţă.

Probabil că, dincolo de bulinele surprinse de blitzul declanşat accidental, ceaţa e elementul definitoriu.

Am lansat azi un concept nou, la care mă gândesc de doi ani, aproape.Bucurie mare, evenimente, vorbim cu jurnalişti. Clienţii vor dermoanaliză, vor machiaj de teste, întreabă, ascultă, primesc. Am făcut treabă bună.

Apoi apar primele reacţii şi, pentru o clipă, mă întristez. o jumătate de propoziţie, desprinsă de cealaltă jumătate şi de context, doar ca să ai un titlu bun. În primă instanţă îmi fac mea culpa, pentru că am fost, ca de obicei, prea puţin conservatoare şi pentru că am vrut să furnizez, amintindu-mi de zilele când lucram în presă, suport pentru un articol bun. Apoi m-am gândit ce rău e să fii jurnalist pentru un editor şef care îţi cere senzaţie, în deplin acord cu ciorba acrit-picantă care e media românească, şi din care lipseşte sarea. Aş vrea să predau etica la facultatea de jurnalism, ca să pot ridica ceaţa din capul oamenilor care formează opinii. Ca să pot să îi transform în ambasadori ai adevărului, ceea ce ar fi trebuit, de la început, să fie. Ca să inventez un jurământ hipocratic pentru lucrătorul din media.

Şi tristeţea mi-a trecut. Pentru că, în fond, dacă ai un concept bun, făcut în an de criză, cu buget mic, cu succes mare, înseamnă că mai bifezi un vis împlinit. Iar umbrele comentariilor incomplete, care ratează substanţa – pasiunea – datorită unor constrângeri pe care o publicaţie a reuşit să le impună unui jurnalist altminteri foarte bun sunt ca norii  pe cer . vin şi se duc. Am doar motive să fiu bucuroasă pentru un lucru bine făcut.

Branding de blog


new-picture-30new-picture-26Ca un executant ascultator, gata sa fie intrebat despre morala celor urmarite, am tras un browsing rapid printre finalistii concursului de aseara. Am avut o prima dezamagire legata de bloguri pe care le stiu si care nu au fost inscrise in concurs. Alege din ce ai, ca dincolo de gard s-ar putea sa fie toate celelalte.

A doua a fost mai degraba o constatare, care se leaga mult de istoria neamului romanesc: dupa atatia ani de stat la borcan, cu capacul insurubat ermetic, sau constransi de tot felul de mecanisme de reglementare de prin firmele in care lucreaza, romanii se revarsa peste marginea vasului.  Pot, in fine, sa vorbesc. Pot, in fine, sa vorbesc despre mine.

Statisticile spun ca aproximativ 90% din intrarile pe net sunt generate de nevoia de a cauta informatie si sunt generate printr-unul dintre marile motoare de cautare. Chestie suficient de clara. Pai… si-atunci ne confruntam cu o mare dejectie, daca nu e canalizata de talent.

Nu asta e subiectul acestui post, ci faptul ca o cautare simpla te duce la nume absolut ciudate. Daca poti intelege titlul blogului ca pe o caracterizare personala, cand vorbim de confesiunile si opiniile online, cand trecem la blogurile de business, problema se complica.

Din nou, doua ramuri:new-picture-281new-picture-27

new-picture-29

Una, blogul de companie. Clonand identic vizualurile de pe site, arata ca un alt site, poate doar putin mai dezghetat. Nume identic, nicio tentatie sa il citesti.

A doua, alter ego-ul, cum imi place sa il consider. Am vazut exemple de bloguri de business, dintre care doua m-au frapat, pozitiv, pentru ca aratau fie cultura din spatele unei organizatii, un spirit viu si jucaus care anima fatadele mari, liniile corecte si abordarile diplomatice, fie personalitatea, de la IQ la metehnele general umane, ale unui nume mare in management.  Ambele mi se par de valoare, pentru ca, in final, in loc sa repete ca un ecou palid si sordid notele de baza ale brandului, vin cu textura, culoare, imbogatesc personalitatea brandului si pana la urma il „vand” consumatorului intr-un mod mult mai autentic si mai digerabil. Respect.

La urma urmei, insa… Cand faci un blog de biz, fie ca vorbesti de o campanie neconventionala, fie ca vorbesti, pur si simplu, de un mediu de comunicare pe care il deschizi, profesional, din alt unghi decat conducta de emailuri stupide, cu un milion de prezentari STAS si limba de polistiren expandat (Doamne-ajuta, ca uneori mai vezi si probleme de armonizare cu cratima), la  urma urmei, un blog, ca si un brand, trebuie sa iti dea un value statement. Sa iti spuna ce ti-ar face el bine. Am cateva zeci de exemple in cap. Unul de contabilitate, in care m-am dus cautand info de taxe (mai la obiect decat PWC, zau), sau unul care spune ceva de un sertar de cotofana, in care vei gasi pietricelele pe care iti place sa le porti la gat, sau unul de comentarii politice, care declara ca asta este, dar nu isi aroga limbajul de agentie de stiri. Adica bucatele de realitate necosmetizata, vazuta de oameni care o inteleg, o compileaza si o raspandesc in lume. Care pot naste intrebari, relatii, business-uri si in cele din urma facturi achitate.

Asadar, daca e sa vorbim de business, spuneti-le, oameni buni, navigatorilor prin virtual de ce ar merita sa faca un click pe linkul acela. Si spuneti-o direct din titlu, pentru ca generatia Y nu mai sta prea mult pe ganduri.

Parerea mea.