sicriu, 1+1 gratuit


Duminică, vară. Un colţişor de Bucureşti – acel Bucureşti neatins, al copilăriei mele, cu străzi odinioară pavate cu piatră de râu, azi cu asfalt, dar acelaşi miros de trandafiri şi iasomie care aduce aminte de luna mai târzie.

În cutiuţa poştală a vilelor garnisite cu tufe înflorite a aterizat, lin, un drop-mail sub deviza Nu vă putem oferi o viaţă frumoasă, dar vă putem asigura un final decent!

Yeah, de parcă mortului i-ar păsa. Şi, stai, că nu se termină. Ai pachet de bază, mediu şi all inclusive, nah, să crape de necaz fast food-urile cu dimensiunile lor la pahare!!!

Şi, fin’că lucrurile adevărate vin în pachet de trei… apelaţi, frate, la consultanţii funerari. O fi ocupaţie trecută în clasificatorul COR?…

Chapeau, monşer, suntem dărâmaţi de propunere. La propriu. Mă gândesc că opţiunea cu crematoriul va pune capăt acestor kestii de genul „dacă face Kaufland hai să facem şi noi”. Nu mai omorâţi copacii, băăăăăă!

Anunțuri

moonstruck


În nopţile cu lună plină aterizează, mai lin sau mai puţin, în minţile noastre cele mai demente vise şi idei.

dacă aş avea un carneţel de post-it notes lângă pat, şi m-aş concenra să notez fiecare vis, cred că aş scoate de un roman science fiction. Dar nu la asta mă gândeam în seara zilei de azi, cu ochii la luna plină din imagine, ca un sandvici gustos, cu ou, între norii pufoşi.

Ci la creativitate. Suntem creativi în cel emai ciudat circumstanţe. Pe toaletă, în somn, câând ascultăm o muzică bună la volan, aşteptând să se facă verde. Ideile mele vin cu ghiotura în noţile cu lună plină sau când cineva, un catalizator, pronunţă o secvenţă de cuvinte care funcţionează ca un întrerupător. Şi lumina se aprinde în minte 🙂

Mi-aş dori să pot aduna toate visele oamenilor în noaptea asta, noapte cu lună plină. Şamanii spun: aprindeţi o lumină, căci lucrăm. Visăm lumea întru fiinţă. Dacă toţi muritorii ar avea puterea acestor mari magi, care pot materializa visele, poate că am avea mai puţine tornade, cutremure şi erupţii. Asta, după ce toată lumea trece pe la şcoala obligatorie de gândire. După ce şi-ar pune mâniile în ghips, ca să le transforme în înţelepciune. După ce şi-ar bandaja tristeţile. Şi după ce şi-ar extirpa invidiile, ura, gelozia, îngheţându-le cu spray-ul salvator al perspectivei.

Limba noastră-i înfundată


Un bar ciudat, cu closete pictate cu mere, viermi şi dame; pereţii arată ca atelierul unui fotograf de pe vremea lui Ceaşcă.  Decorul suprarealist îmbie la alegeri suprarealiste. E o bere acolo, în meniu, 10 lei 😐

Gustul berii, de grătar utilizat contra naturii, e egalat doar de pliantul de promovare. Citim, cu mare plăcere, că berea respectivă „A fost enumărată ca o specialitate culinărească în magazinul Playboy în octombrie 2006.” Parol, ţaţo?

În meniu mai avem o propunere genială. Ţigări DumHill 😀

Ieşim din cârciuma respectiă, însoţiţi de zgomotul zarurilor de table (băieţi, am nimerit cumva la Căciulata, la tratament şi nu ştiam…) şi continuăm prin frumosul oraş Sibiu.

Pe o stradă, undeva, în transilvania, găseşti benzină. Benzinăria se cheamă, nici mai mult, nici mai puţin, decât PETROTYL.

M-am născut în România. Limba oficială a ţării ăsteia e româna. Şi multe surprize ascunde. Pentru traducătorul de ocazie, pentru mâna tremurândă pe tastatură şi pentru copywriterul de ocazie. Că la marketing, la bere şi la fotbal ne pricepem cu toţii, nu?

Lapte bună, copii.

blackout


Am cutreierat prin Amlasch, sau Amnaş, prin alte străfunduri de sate săseşti de prin părţile Sibiului. Ascunse într-o cută a timpului, comunităţile vorbitoare de germană se sting, încet şi demn. În biserica ridicată acum cinci secole pentru trei sute de enoriaşi acum vin patru. Iar preotul soseşte de altundeva, ca un tren personal într-o haltă de provincie, în car singurul eveniment este oprirea acestui tren.

Curţi părăsite, gospodării altădată înfloritoare, totul lunecă, încet şi ciudat, în atmosfera aceea de ceaţă atemporală, uşor mitică, pe care am întâlnit-o în Un Veac de Singurătate. Unele case au fost ocupate de ţigani, altele se descompun, tăcute, în verdele socului înflorit.

Drama acestei comunităţi, care a plecat aiurea să îşi caute norocul şi a lăsat saate întregi pustiite, te copleşeşte ca un văl rece şi gri. Plaiurile minunate strigă după gospodarii care le săpau, le plantau, le culegeau. Puţinii care s-au întors sunt cei care nu au familii, copii, slujbe prin Germania. Dar s-au întors pentru că aici sunt locurile lor. Slabă consolare, ar trebui să spunem povestea repede, repede, cât mai sunt aici oameni care să o istorisească pentru ca noi să o mai putem scrie…

Şcoala din Amlasch e făcută la 1903. Aşezată lângă biserică şi fostul cimitir, din care osemintele s-au strămutat, dar câteva pietre rătăcite şi bătrâne au rămas, e în descompunere. La fel şi grădiniţa. În pod mucezesc ultimele caiete de teme ale copiilor purtând nume germane şi datate 1976. O bancă, şi ea ultima, a rezistat asaltului ţiganilor care au spart tablele, au smuls ferestrele şi au făcut mizerie peste tot. Podelele din lemne bătrâne sunt aşa bine făcute încât nici acum, după ani de pustiire, nu scârţâie. La intrare, o emblemă turnată în perete spune că un popor nu are viitor fără tineri. Au dispărut, şi tinerii, şi viitorul. Pe ogorul de lângă fosta şcoală, un cărăbuş se pregăteşte să îşi facă tunelul pentru încă un somn lung din viaţa lui complicată, cu multe morţi şi învieri şi transformări. Scarabeul de pe podeaua clasei din capătul şcolii e mort.

Singurul loc în care trecutul încă mai respiră, tuberculos şi istovit, sunt casele care încă mai sunt locuite de saşii lor. Ca o lume fabuloasă, populată cu zâne şi elfi, în care ceaunele de pe soba cu lemne transformă cârceii de hamei într-un fel de spaghetti verzi şi delicioase, iar lichidele şi solidele se revarsă, răstoarnă şi curg după o voinţă proprie, vatra casei e înconjurată de un univers de camere care privesc înapoi, în trecut. Fotografii în costume naţionale, cizmele lucioase şi bluzele apretate. Furca, fusul, vârtelniţa. Îngeri bătrâni şi atotcunoscători privind pe ferestrele vechi spre văi în care nu se întâmplă nimic, niciodată.

Doar foşnetul aripilor liliacului ascuns în podul vechii şcoli aduce aminte de mişcare.

preinfarcturi virtuale


Te trezeşti dimineaţa. Vrei să pleci la Sibiu, plouă torenţial. E un singur tren, şi acela face şapte ore. Deschizi emailul. Ai de predat marţi o recenzie la o carte. E în pdf, în ataşamentul emailului. Bateria computerului se resoarbe. Pui ştecherul în priză, bateria nu se încarcă. Schimbi priza, bateria nu se încarcă. Amărâta asta de bucăţică de plastic de 800 de grame e viaţa ta.

Ieri, la TML, vorbeam despre cât de covârşitor poate fi jocul în social media. Am dat exemplul cu lipsa de contact de la Kathmandu… Azi, îmi dau încă o dată seama că aşa e. Am ajuns pe jumătate scuundaţi într-o realitate care presupune încă un ecran. Al treilea, al patrulea, al nu ştiu câtelea. De fapt, buzz word-ul e al patrulea.

Noi avem şase în casă 😐

În fine, perspectiva weekendului lung s-a prăbuşit instantaneu. În computer aveam informaţie pe care nu apucasem să o replic în hardul extern, gazda generasă a întregii cantităţi de junk pe care o produc sau primesc şi consider că trebuie salvată. Noroc cu copilul indigo, care a găsit o soluţie de înlocuire a ştecherului. Acolo era buba 😀

A ieşit soarele, cred că voi pleca spre Sibiu.

Have an average day, my darling


Oamenii deştepţi nu s-au născut doar de la revoluţia industrială încoace. E unul, numit Michelangelo, pe care îl citează, de obicei, şi Tom Peters de prin stocul lui de 200 de slide-uri câştigătoare pe la conferinţe.

Pericolul major pentru cei mai mulţi dintre noi nu este să ne stabilim ţinte mari şi să le ratăm, ci să le stabilim modest şi să le atingem.

Despre asta e vorba când oamenii se ceartă pri consiliile de conducere şi unii îşi dau demisia, alţii pleacă frunţile.  Despre asta e vorba şi când nu ne mai uităm la altceva dect la bani în afaceri. Profiturile, zice Tom, sunt minunate. Profiturile obscene, şi mai bune. Dar afacerea vine din pasiune şi inovaţie şi excelenţă, după ele sosesc şi cifrele.

O bancă din Lituania a generat 17 milioane euro în depozite. O campanie cu echipa de baschet a adus un return on investment de 108 ori. Ideea, foarte simplă: la fiecare victorie a echipei de baschet, primeşti cu 0.1% mai mult la dobânda la depozite. Jumătate din venituri au sosit de la clienţi existenţi, jumătate, de la clienţi noi.  După exemplul cu campania falsului asteroid pe care l-am văzut ieri, astăzi primesc încă o validare a ideii pe care am susţinut-o până la epuizare: fără idei, inovaţie şi zguduirea periodică din temelii a unei firme care trăieşte, se hrăneşte şi respiră din  tabelele din mailul cu rapoarte nu poţi progresa.

Aşa cum, când pleci de acasă, nu îi poţi spune iubitei „Să ai o zi mediocră, iubi”, la fel, ar trebui pedepsite succesele mediocre şi recompensate eşecurile răsunătoare. Pentru că în afaceri, ca şi amor, doar ce îndrăznesc ajung la extaz.

au nom de notre amour, une ombre va rester


Cercuri, cercuri, tot cochetăm cu ceea ce aş putea numi romantismul de inspiraţie pariziană. La un cidru cu cassis, în mijlocul Vienei imperiale, te aşezi lângă o inscripţie discretă, de sub oglinda lungă-lungă a unui bistro implantat lângă Stefan’s Dom: Le Bol vinde chestii cosmopolite, cum ar fi Le Muffin 😀 , alături de boluri mari, în care găseşti o reţetă ciudată de cafea şi ciocolată, băute ca la ceremonia ceaiului, şi mâncăruri rafinate.

O franţuzoaică pe la vreo cincizeci, pe care aş vedea-o instant cu beretă şi ţigară în colţul gurii, clientelă rafinată, maniere rafinate. Nici n-ai crede că vis-a-vis e un Franz Joseph care vinde bucătărie imperială la pachet cu fantomele casei care te ating, cu briza lor uşoară şi rece, iar la stânga ta, umbra subţire, ascuţită a eleganţei domnului gâdilă colţul clădirii în care stai la o palavră cu oameni din trei ţări.

Ce are toată magia asta de-a face cu liniile curbe, reci ale arhitecturii de business care te-a înghiţit o zi întreagă, ca pe Iona în pântecele balenei, de unde să poţi gândi, în întuneric, la lucrurile ciudate ce se întâmpă la lumina zilei, nu ştiu. Dar vienezii au o ştiinţă a bucuriei de a trăi care te contaminează aproape instantaneu şi, in clipa în care ai împins biletul de U-bahn în aparatul care ştampilează, cuminte, data, parcă tragi în piept, odată cu aerul curat al unui oraş foarte, foarte curat, şi un pic din bucuria de a funcţiona, musafir grăbit, în oraşul care dansează în trei timpi.

Reporting from Vienna


Cu un an şi ceva în urmă, participam la un congres de marketing asemănător cu cel de azi şi mâine, la care am fost invitată să vorbesc.

Primul lucru care îmi sare în ochi este că vorbim mai puţin de glamour şi deja adresăm problema sângelui şi a lacrimilor.

Apoi, începem să vorbim de întoarcerea la realitate. Transparenţă. Etică, în condiţiile în care consumul de internet îl va depăşi, ca timp alocat, pentru prima oară în istorie pe cel de tv. În iunie.

Microsoft vine cu lumi virtuale pentru lansarea noului XBOX. Un scenariu destul de neliniştitor şi apropiat de Soarele Gol al lui Asimov… Inovaţie, contact direct, personalizare, localizare. Test, test, test. Guerilla marketing dus până la cearta cu media pentru ştiri false 😀 . E clar că peisajul de marketing se zdruncină la fel de tare ca lumea în criză.

M-au impresionat:

  • un exemplu de  guerilla marketing genial din Estonia, au zis ca a cazut un meteorit… şi era planul lor tarifar nou.
  • PR-ul blond de la Barbie, cu o siluetă identică celei cunoscute de la păpuşa anorexică
  • marketeriţa de la Harley… muiere adevărată. Jeans, black shirt şi ziceri  de tip „Poţi fi cel care se uită la ceas… sau poţi fi ceasornicarul”.
  • aura verbală a lui harley. Ptiu, dacă aveam bani, îmi luam sigur o motocicletă, femeia asta m-a convins:  FIRE  ATTITUDE   AROUSE    EXCITE    INSPIRE   REBEL   FREEDOM   INDEPENDENCE sounds just like me… şi ceilalţi un milion de membri ai grupului de utilizatori, zis şi HOG.

Şi aşa, într-o lume dominată pe de o parte de plăcerea experienţei şi pe de alta de puterea consumatorului, singura problemă spinoasă mai rămâne execuţia. Asta dacă ai un buget :)).

Sloganuri de largă respiraţie


Mergi pe una dintre străzile super-aglomerate din dimineţile de Bucureşti. Pe lâgă tine defilează o „autospecială” de gunoi. Te uiţi la macro-bulinele aliniate, cu mare gust artistic, în lungul liniei curbe a caroseriei. Multe, ca zarzavaturile pe taraba. Dar când îţi ajunge bulina bleu în dreptul ochilor, mai-mai să pierzi direcţia. E un mare coat of arms. Adică un fel de blazon, cu doi lei, zicala casei regale şi un aer festivist care sună cunoscut.  Prăpăd total, ce mai.

Telenovela continuă cu un simbol care te trimite instant cu gândul la organizaţiile secrete care conduc lumea (sau se străduiesc să o conducă). Figuri geometrice, obsesia culorilor steagului, care – de altfel – apar şi la nivelul minunăţiei  bleu precedente, ce mai . Avem di tăti.

Nu spun că Supercom ar fi trebuit să dea bani pe o agenţie, dar cred că ar fi fost gratis să se abţină.Clar e că Supercomul o avea ceva de împărţit cu casa regală şi masoneria; oricum, maşina lor funcţionează ca un espresso. Te trezeşte instant într-o zi pentru care ai- brusc – bună dispoziţie.

Al doilea exemplu, la fel de savuros, vine dintr-o zonă subterană. Se pare că Nihil Sine Deo e o zicere contagioasă. Nu ştiu cât ajută la vânzarea bijuteriilor ieftine sau a accesoriilor pentru telefoane celulare.. Cert e că e deschis, ceea ce ne dă maxime speranţe în viitor 😀  .

când stai doar în BTL


Ce faci când nu poţi, pentru că nu ai bani, sau nu ai voie (în final, tot aia e, cineva nu te lasă) să ieşi în ATL? Te concentrezi pe ceea ce ai şi faci cât poţi de bine. Limita e propria creativitate. NU pot să nu remarc aici cum au „stors” cei din industria tutunului fiecare picătură de insight din cercetările pe care, sunt sigură, au cheltuit o grămadă de bani.

Ingeniosul semn de rezervare creat de Camel are un slot intern, prin care culisează o plăcuţă. O parte a plăcuţei are semnul REZERVAT , iar după ce te aşezi la masă şi te joci, împingând înăutru semnul, apare meniul din imagine 😀

Curat, brand, produs, vizibilitate. de fapt, e atât de vizibil încât gemuleţul pus peste masă, pe care scrie Ciuc, devine invizibil…

Dacă vreţi să vă pregătiţi temeinic de vacanţă, aveţi şi o propunere de profil: o cârjă şi un cadru.

Nu, nu e o propunere de discount la pachete turistice pentru cei care au avut de suferit înainte de salvatoarele luni iunie şi iulie, când hotelierii se pregătesc să ia pielea de pe noi.

Dacă omul îşi face iarna car şi vara sanie… pregătiţi-vă pentru accidentele de hidrobicicletă, scuter acvatic şi bunjee jumping. Avem di tăti!