Cinci într-un pat

Kavi, pe ponton

Kavi, pe ponton

E dimineaţă, şi clanul Shipibo funcţionează într-un ritm al său, încât orice ai face tot nu-i scoţi din ale lor. Am vorbit cu Juni să dăm o tură prin junglă, dar cât se câcâie şi el, şi lumea cu pregătirile şi întârzierile pierdem fereastra de vreme bună.

Ceea ce nu elimină ritualul de venire şi plecare… Kavi ne petrece până la ponton şi rămâne cu privirea aţintită pe noi, ca o protectoare tăcută, mult după ce barca s-a desprins de pluta universală 🙂 .

barca mare

barca mare

Ajungem la celebrul sătuc 11 Decembrie, construit ca omagiu al cine ştie cărei aniversări ciudate, politico-sociale sau istorice (n-am găsit nicio referinţă în privinţa asta), văd cum, în şase luni, mica lagună a fost năpădită, efectiv, de vegetaţie, aşa încât pentru a ajunge la mal singurul loc practicabil a rămas un mic canal îngust, pe care, probabil, l-au curăţat ca să poţi acosta la ţărmul lutos şi roşu.

În clipa în care intrăm pe canal se porneşte ploaia.  Juni zâmbeşte condescendent când îi spunem că stăm să aşteptăm finalul răpăielii, o să fie o ploaie lungă.

plouă cu spume

plouă cu spume

Şi, probabil, am fi aşteptat dacă nu ne-am fi confruntat cu efectul secundar al ploii torenţiale: sub acoperişul din folie al bărcii s-au năpustit trilioane de ţânţari în căutare de adăpost. Au găsit şi bonus, mic dejun gratuit… aşa încât, cu toate evantaiele, nu mai facem faţă şi cedăm nervos. Capac la toate, când ajungem înapoi în tabără se subţiază torentul. Ştiu din excursiile anterioare că nu e o idee bună să umbli prin junglă pe ploaie sau imediat după ea, pentru că arborii mari se îngreunează de apă şi pot să se prăbuşească din senin, plus că noroiul proaspăt regenerat este raiul şerpilor. Oftez, pentru că destinaţia e magică şi parcă te trage aţa acolo, dar pun intenţie pentru mâine 😛 .

Ne resemnăm cu pregătitul prânzului, noile bucătărese shipibo învaţă cum se face o supă bună de linte (back to basics) de care toată lumea se bucură. Dacă aveam ghimbir şi ardei iute o făceam ca în Kathmandu…

şamanii se pregătesc de terapie cu grupul

şamanii se pregătesc de terapie cu grupul

Am vorbit mult, în grup, despre relaţii şi grija faţă de celălalt, aşa că profit de ocazie să învăţ de la D. manevre de masaj. Beneficiarul e pe masă, torcând, şi ni se alătură o domnişoară dornică de a-şi duce relaţia la următorul nivel :). Brusc, ca de obicei, apare Juni şi îmi spune că nu am putut ajunge la templul Yashingo pentru că e ceva în neregulă în grup. Subscriu. Întârzierea lui a fost în neregulă, dar simt şi că e ceva tulburare prin sufletele tovarăşilor de tabără, aşa că accept invitaţia ultimativă de a strânge grupul la trei în templu.

Deci… Fix la trei, şamanii apar cu toţii, gata pentru un ritual de vindecare. Până acum nu i-am mai văzut făcând asta, aşa că mi se validează impresia că grupul are un bagaj emoţional mai mare ca de obicei. Kavi, Juni, Oskar şi Toni lucrează cu toţii, succesiv, pe noi – fiecare cu felul lui. Kavi citeşte, îi spune lui Juni în Shipibo ce vede şi am senzaţia că traducerea în spaniolă e una foarte diplomatică faţă de ce ea transmite. Tratamentele sunt şi ele diferite: ea lucrează cu piri piri şi o rugăciune combinată cu sufluri. Juni se concentrează pe diferite părţi din corp. Interesant e că toţi sunt destul de concentraţi pe abdomen, loc în care se adună, de obicei, emoţiile. Oskar şi Toni lucrează cu mapacho, tutunul de junglă folosit în toate procedurile de vindecare spirituală, suflând şi sorbind lucruri invizibile de prin părţile noastre invizibile, fiecare cu protocolul lui.

oskar lucrând

oskar lucrând

Suntem ca nişte bureţi, absorbim şi apoi suntem storşi într-o secvenţă ciudată care, spun ei, este pentru inimă şi minte. În timp ce Oscar lucrează, îmi apare un fel de viziune foarte interesantă despre cum curg energiile și cum arată el când face „curat” în corpul energetic al celuilalt.

Toni isprăvește cu șirul de oameni și apoi se așează, repetând procedura pe el însuși. Contactul cu el – suflul, energia impregnată în mapacho și presiunea pe care o exercită pe punctele secrete de pe brațe – mă face să mă simt foarte, foarte ușoară.

Sesiunea asta specială ne face să simțim nevoia de spațiu personal, mă bucur că am fost la râu înainte de întâlnirea cu băieții veseli așa că acum e loc pentru contemplare și relație liniștită. Curgerea naturală, către cina cu supă de linte reîncălzită și yuca, favorita tuturor, sfârșește într-o „ședință” în care ne dăm  cu ce creme putem pe pișcăturile de muscuțe și țânțari (propolisul pare să funcționeze cel mai bine din toate cele) pentru câteva ore de liniște contra petelor neestetice. Musculițele astea negre, hămesite sunt responsabile pentru majoritatea mâncărimilor. Ciudat cum ceva atât de mic poate fi așa deranjant.

Reflectez la sesiunea de vindecare de azi, cu șamanii, prima de acest fel în toate cele patru incursiuni din Amazon. Ciudat că azi am avut un fel de moleșeală cu toții, iar după întâlnirea de de după-amiază ne-am înviorat, brusc.

Cinci în pat, vorbim despre vieţi trecute şi legături peste timp. Este ca un fel de semnal neştiut, pe care îl primim şi la care răspundem. O chemare de neînţeles, care vine de dincolo de raţional.

Citeşte următoarea istorie din junglă aici: https://pisicka.wordpress.com/calatorii-inspirate/calatorie-in-inima-pamantului/lumina-din-amazon/invata-sa-primesti/

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s