Suntem suma alegerilor noastre


Deschid de dimineață Facebookul. Cineva istorisește cum și-a găsit, în București, pisica. Împușcată. Mă înfior. E o realitate pe care o resping cu toată ființa și mă bucur că în dimineața asta am ales să fiu în Sibiu, răspunzând la o elegantă invitație de a susține o conferință într-un eveniment de vindecare holistică.

Image may contain: indoor

Am venit, cu bucurie și cu autobuzul, să spun povești din Amazon. Dar nu despre asta este vorba. Am găsit, în noianul de aproape 40 de conferințe, 20 de seminarii și 70 de expozanți, o comunitate care nu doar că nu împușcă pisici, ci se orientează spre o reconectare personală și colectivă, non-violentă, îndreptată spre Bine.

Image may contain: foodMulți oameni frumoși, care nu s-au sfiit să sară la îmbrățișări după ora de vorbe despre experiențele din junglă. Posesori de aparate secrete, dintre care mi-a atras atenția o cutie numită Metatron :)).

Vecinul de alături de măsuța mea… decis să mă convingă că nu suntem un corp care are o experiență spirituală, ci, spunea el, un suflet. Adevărul lui. Când mi-a căutat opinia, i-am spus, scurt, că sunt Dumnezeu. Asta a pus, brusc, capăt disputei pe care o căuta.

Paranteză pentru cititor: De fiecare dată când simți nevoia să arăți dreptatea TA, adevărul TĂU, opinia ta etc, mai uită-te o dată și întreabă-te  CINE are nevoie să aibă dreptate. Și DE CE.

Yoghini, terapeuți, practicanți de arte marțiale, astrologi, hipnotiști, consultanți de feng shui, producători de lucruri bune (trei mi-au atras atenția, căci pe mese aveau lucruri care radiau, efectiv. Miere, lavandă, structuri care copiau forme de geometrie sacră. Ei bine, și cristale frumoase, dintre care o splendidă pentagramă de cuarț s-a aninat la gâtul meu)… iarbă de grâu, aparate care de care mai ciudate.

Image may contain: one or more people, people sitting and people eating

Mă întorc azi, să onorez locul pus deoparte. Venind cu atobuzul, nu mi-am putut lua materiale… așa că o să desenez un poster și o să vorbesc, ca și ieri, cu oamenii. Până la ora următorului autobuz, care o să mă ducă din orașul în care oamenii au început să realizeze că e ceva în spatele corpului, al emoțiilor, al minții, ceva mai mare și mai frumos decât puteam concepe, și să mă ducă în cel în care cineva a împușcat un suflet. Căci acolo avem cel mai mult de lucru.

No automatic alt text available.

 

Anunțuri

Vreau să te fac bine…


energy-healingAcesta este un articol mai special, destinat celor care lucrează în terapie holistică, dar slujește ca lecție și celor care uneori, sacrificându-și propria stare de bine, dau fuga să ajute.

Mai jos regăsiți un cod de bune practici, care să ajute  la calibrarea unei atitudini corecte și care să vă poată ajuta să evitați  efectele secundare mai puțin plăcute ale acțiunilor de acest tip.  Deși dorința de a ajuta este meritorie, sunt câteva porți de control prin care ar face bine să treacă înainte de a ne lansa în ajutor entuziast.

1. Prima întrebare: cine vrea să îl ajute pe celălalt?

Întotdeauna, absolut întotdeauna, cu excepția bebelușilor, a animalelor, a nebunilor sau a persoanelor leșinate ori aflate în comă, cereți voie sau, și mai bine, răspundeți la o cerere de ajutor . Uneori îi iubim tare mult pe ceilalți, atât de mult încât vrem să îi facem bine. Noi, personajele acestea 3D. Pentru că avem nevoie de ei în stare de funcțiune, pentru că suferința lor ne face să suferim. Buddhistul ar zice că asta e milă, nu compasiune.

De fapt, noi suntem cei care avem nevoie (repet, de drag) ca persoana cealaltă să fie bine. Și orice acțiune, cât de subtilă, care izvorăște din ego se numește……

Image result for universal laws image2. Armonizarea cu legile universale

Gândiți-vă că avem, uneori, de parcurs lecții. Intervenția în lecția persoanei respective poate implica o încălcare a unor reguli mai înalte, cărora unii le zic karma. Consecințele pot fi mai mult sau mai puțin vizibile – important este că ele există.

De aceea, a-ți propune să susții până ce nu știi că aceea este o lecție poate genera un soi de contaminare tare neplăcută. O pază parțială ar fi să îți propui să nu încalci niciuna dintre legile universale… și să intervii pentru binele cel mai înalt al persoanei respective.

3. Permisiunea, în sine

Image result for personal energy shield image Când intervenim, intrăm în spațiul personal interior. Aceasta este o acțiune invazivă, de aceea necesită permisiune. Indiferent cât  suferă celălalt, nu putem da iama să îl salvăm, pentru motivele de mai sus. Există oameni care suferă în izolare și la care nu putem ajunge deoarece au ales asta, sunt înconjurați de o membrană impenetrabilă. La fel și cu sfaturile. Nu le oferiți dacă nu vi se cer, căci nu ajung niciunde.

Dar ce pot face?

Image result for keeping space oaklandCel mai  important lucru e să ținem spațiul. Dacă celălalt are de trecut printr-un proces, simpla prezență ajută la procesarea mai rapidă. Să știe că suntem acolo, foarte aproape, la un cuvânt distanță. Buddhiștii, din nou, spun: inspiră suferința, expiră Iubirea. Ceea ce mă aduce la ultimul punct pe listă:

Singurul lucru pe care îl putem oferi necondiționat, fără a încălca liberul arbitru și fără a perturba ordinea invizibilă a lucrurilor, este Iubirea. Transmisă ca atare, sau sub formă de rugăciune, sau ca fluid invizibil. Pentru orice alt vehicul, avem nevoie să trecem prin filtrele de mai sus.

Aceasta este o formă de detașare necesară, dacă vrem să nu ne epuizăm, să ne pierdem mințile sau să ne încărcăm cu greșeli care nu ne aparțin. Încuviințarea suferinței celuilalt e o formă de libertate pe care ne-o oferim și nouă, și lui.

Vă doresc un parcurs lin.

Suntem interconectaţi


Image result for orange sunrise light… Şi, de fapt, de ce te trezeşti de dimineaţă din cauza unei lumini portocalii, difuze? Ce are atât de special portocaliul ăsta de dincolo de norii de ploaie? Ce ne face să tresărim la semnalele lumii vii din afara noastră?

Și de ce e atât de importantă această conectare?

Neuroscience News publică o știre despre un colectiv de cercetători (nu știm din ce țară, că nu se spune). Oamenii ăștia au studiat niște șoareci în sevraj după consum regulat de alcool sau opioide. În sevraj apar dureri organice îngrozitoare. Toate normale, până aici. Pe săracii șoareci îi doare.

Numai că acești șoareci stau în preajma altor șoricei, care n-au băut și nu au fumat nimic. Și pe șoarecii ăștia îi doare: exact aceleași zone din creier se activează și la ei ca și la șoriceii suferinzi. Straniu, nu?

Image result for interconnectednessÎntr-un fel sau altul, între noi există niște conexiuni pe care știința nu le-a demonstrat încă: ne simțim, mai difuz sau mai clar, dar ne simțim. Această capacitate de a detecta stările celuilalt este antrenabilă. Nu prin minte, care ne face să ne repezim peste altcineva care plânge, să dăm o mână de ajutor, iată, repede, în loc să simțim că e un plâns de bucurie, iar de bucurie nu a murit nimeni. Cu cât validăm, prin întrebări, corespondențele dintre stările reale ale celuilalt și ceea ce percepem, cu atât detecția devine mai fină.

Un mecanism pe care îl avem cu toții, șoareci și oameni. Căruia îi sunt recunoscătoare, pentru că mă ajută enorm în ședințele de coaching.

La fel de recunoscătoare sunt și pentru lumina difuză, portocalie, responsabilă pentru trezirea de azi-dimineață. Da, era devreme 🙂

 

 

 

 

fotografii din goană


Image result for sad child imageDuminică. La masă, într-o braserie italiană, se așează această femeie suprabronzată, cu pielea îmbătrânită de atâta solar. E greu să spui câți ani are, pare, în general, de 30 și ceva, dar corpul s-a scorojit, cumva, către 40.  Subțire, dar cu sânii nenatural de mari, sprâncene tatuate, buze cu acid hialuronic și pomeții obrajilor înălțați. Mușchi lucrați la sală, cu o piele fără tonus. Stă pe telefonul mobil, într-un scroll continuu. Lângă ea, melancolic și cuminte, uitându-se în gol, un copil de vreo cinci ani. Se plictisește, încearcă să pună întrebări care să solicite prezența mamei. Ea îl demite de fiecare dată, apoi pune mâna din nou pe telefon. Are, printre altele, o conversație de afaceri, răstită, cu cineva care, evident, nu a făcut ce i se ceruse. Copilul este aproape inert. Te-ai aștepta să lunece de pe scaun și să se topească în podea. Aș vrea să îl iau în brațe. Să îl mângâi. Au un moment de contact când citesc meniul, apoi mama este resorbită înapoi, în lumea ei, copilul, în cumințenia lui tristă. Lucrurile se însuflețesc când apare tatăl, aparent mai tânăr decât Ea, iar copilul capătă, în final, un părinte care se joacă și vorbește cu el.

Image result for high heel green shoesLuni. Alt mall, o întâlnire de business. Stând la cafea, privesc oamenii. Zăresc o a doua femeie, evident ieșită în pauză, evident corporatistă, poartă pantalonii pecheur gri și un sacou contrastant, în dungile marinărești, completat de un tricou alb, simplu și niște pantofi spectaculoși, verde – scarabeu, cu toc foarte înalt, să tot fie vreo 12 cm. Merge cu un chin evident pe pantofii prea cocoțați, prea înguști, prea strâmți, prea, prea, prea. Este ceva trist în efortul ăsta de a dovedi, de a prezenta.  Un pantof de seară, rătăcit și nepotrivit, o femeie care se străduiește prea tare. Mersul chinuit și evident dureros, un cârcel continuu, stoarce orice e feminin și natural din ea. Mă uit și îmi pare rău. ă.

Miercuri. Sală de training. În grup, un personaj care domină, corporal și vocal, o echipă care ascultă, de milă, de silă, ce are ea de spus.Image result for office image dominating woman Foarte masculină, are drept unică țintă ceea ce ea gândește, ea concepe, ea validează. Voce puternică. Uneori, se ridică în picioare și gesticulează. Nu are nicio secundă vreun gând să vadă dacă ceilalți sunt în aceeași barcă în care e ea. Nu cere opinii. Dacă opiniile se pronunță, nu le aude. Pur și simplu, nu le aude. E, categoric, singură, în preajma ei nu plutește niciun semn al unei prezențe masculine. Vătaf al vieților celorlalți, merge prin lume dictând și așteptând supunere totală. Undeva,în sinea ei, se întreabă de ce nu e iubită, acceptată, inclusă, fără să vadă bârna de ego înfiptă în ochi. Undeva, în sinea ei, e tristă, iar puterea pe care nu ezită să o arate cu orice ocazie e doar o contragreutate.

Cred sincer în Feminin. Sper ca Mamele să nu uite să dea fiicelor lor siguranța, iubirea și susținerea de care are nevoie orice fetiță… astfel încât să ajungă femei armonioase și asumate. Pentru copiii copiilor lor.

 

Insolență sau excelență?


Image result for telesales imagesSună telefonul. e zece dimineața. Răspund. Aud un sunet ca și cum eu aș fi sunat. La capăt, o voce feminină. Nu s-a prezentat. Nu a întrebat dacă am timp să vorbesc. Nicio propunere.

Vă sun din partea centrului de sănătate X ca să vă invit la un program de sănătate care va avea loc în 24 aprilie la București.

Pe 24 aprilie am emisiune la radio. Nu știu ce e aia program de sănătate. Nu înțeleg de ce mi-aș sacrifica timpul. Îi răspund: Mulțumesc, nu.

Nici la revedere, nici du-te naibii. Închide telefonul. Undeva, la capătul celălalt, cineva i-a spus să umple o listă  cu n paticipanți la vreun sales show. Nimeni nu i-a dat vreun script cu care să calibreze conversața.

Dragă Program de Sănătate,

dacă vrei să ai clienți la fel de inepți ca această tristă întâmplare, continuă.

De nu…

Bună dimineața, sunt Maria Suciu. Vă sun ca să vă comunic despre un program gratuit, care vă poate ajuta să vă evaluați starea de sănătate. Aveți două minute, ca să vă spun despre ce e vorba? (Da/Nu. Dacă Nu, atunci: Când aș putea să revin?)

Related imageAm văzut  și expresia Este un moment bun? Nu, nu este niciodată un moment bun să dai buzna peste om. Poți să ceri permisiune pentru două, cinci, zece minute. Poate o primești.

Iată despre ce este vorba: În 24 aprilie avem o sesiune (prezentare sau ce o mai fi) de o oră, în care puteți să (care e beneficiul? Cu ce pleacă de acolo cel care s-a înscris? De ce merită să piardă timpul lui personal?) și am fi onorați dacă ați putea participa (da/nu).

dacă da, se înregistrează datele sau ce e necesar. Dacă nu, nu trântiți telefonul.

Ne pare rău că nu puteți beneficia de… Ar exista posibilitatea ca în viitor să puteți veni la o sesiune? (Da/Nu). 

Dacă da, se înregistrează numărul de telefon. Dacă nu, lăsați oamenii în pace.

Asta e diferența între competență și insolență.

Acum o să sun înapoi, pentru că nu poți cere îmbunătățire dacă nu oferi un feedback, și o să îi rog să citească articolul ăsta, apoi să îmi șteargă numărul din baza de date. A propos. E un număr care începe cu 0264. A bon entendeur, salut.

Consecvență


Image result for consistency imagesAm învățat asta, spune ea. O știe, o descrie, ,are conceptele foarte bine așezate. O privesc. Totul e în minte. O fantomă de cuvânt. Nimic altceva.

Așa, zic, și cum te-ai hotărât să practici noțiunea asta? Urmează o pauză cu miros de disperare. Nici măcar nu s-a mai gândit. Noțiunea stă frumușel, picior peste picior, în capul ei, fără vreun fel de legătură cu realitatea.

M-am uitat puțin la șirul de oameni cu care vorbesc, săptămână de săptămână.

Related imageVăd un fel de model:mai întâi, un entuziasm. Vai, ce frumos. Vreau să învăț asta, vreau să fac asta, vreau să vin la curs. Apoi, ajungând acasă, bilețelul (e întotdeauna scris) rămâne uitat, undeva, într-un buzunar de haină sau de geantă. Mâine, de la capăt, pe pilot automat, făcând același lucru ca și înainte, în același fel obișnuit. Rezultat zero.

De fapt, reușita e o serie de demersuri repetitive, care să aibă disciplina pendulei, ritmicitatea și perioada potrivită. Nu faci mușchi dacă te uiți la filme despre fitness – nici dacă te duci o zi pe an la sală. Așa e și cu obiceiurile, comportamentele… Dacă vrei să schimbi ceva, schimbă ceva. Apoi continuă să faci acel ceva schimbat. La un moment dat, se deschide o portiță și dezobișnuirea devine o obișnuință nouă.

Image result for escher repetitive

Fără asta, vezi oameni care vorbesc, cu siguranța cunoscătorului, despre lucruri pe care le gândesc, le-au aflat de undeva, dar nu le practică. O asemenea învățătură are credibilitate scăzută, pentru că nu e dublată de testul practicii. Ea patinează peste mintea ascultătorului și nu găsește rădăcină. Este superficială. Superficială este lipsa practicii constante. În fața ta sunt oameni cu standard dublu – una spun, alta fac – sau, în cel mai bun caz, cu o poleială subțire, lucitoare, peste o structură mucedă.

Sigur, nu e ușor. Tot ce e nou te strânge, te roade, ca un pantof abia cumpărat. Apoi pantoful e sculptat lent de picior și devine confortabil. Repeți. Ritmic. Încăpățânat, aproape. Iar într-o zi îți dai seama că acel lucru, care părea greu de făcut, a intrat deja pe pilot automat. E timpul să te apuci de următoarea schimbare.

Maestrul meu de Reiki mi-a spus un lucru care mi s-a înfipt bine de tot în creier: Maestru e cineva care a hotărât să își continue Calea. 

Continuați.

În spatele a ceea ce respingem


shadow

Un  film extraordinar, pe care l-am văzut cu ceva vreme în urmă – The Shadow Effect, https://www.youtube.com/watch?v=p5mPdtigMio – este prima ocazie de reflecție serioasă despre ce scoatem din noi și aruncăm în lume.

O săptămână plină de întâlniri de coaching mi-a arătat, în repetate rânduri, că dincolo de comportamente pe care le criticăm ca nepotrivite –  uneori, până la deviante – se află răni uriașe, căscate, pe care nimeni nu s-a gândit să le oblojească vreodată. Cu care mintea, neputincioasă ca resursă, nu poate face decât ce fac albinele cu insectele  moarte din stup: le învelesc în ceară, ca să nu contamineze. Numai că, spre deosebire de trupușoarele fragile ale acestor insecte, ”comorile” noastre otrăvite se descompun lent, infuzând, pervers, toate emanațiile lor toxice în sufletul nostru.

Nu despre purtătorul acestor capsule otrăvite vreau, însă să vorbesc. Vreau să vorbesc despre noi, ceilalți, care îndreptăm, acuzator, un deget: persoana aceea este rea. Persoana aceea este imorală. Persoana aceea minte. Persoana aceea este dependentă. Persoana aceea este oribilă. Sunt lucruri pe care le auzim frecvent.

judgment

Agentul de PR din creierul nostru se grăbește să ne reafirme succesul : suntem mai buni, suntem superiori, așa că ne grăbim să arătăm cu degetul oameni care poartă o Umbră uriașă, bine împachetată, în interiorul lor. O scuză anatomică și funcțională acceptabilă. Un mecanism care a funcționat bine când se punea problema supraviețuirii speciei, din punct de vedere fizic. Dar este, oare, ăsta modul ideal de a trata lucrurile? Respectă asta principiile umaniste pentru care s-au zbătut spiritele ilustre ale antichității și Renașterii? Cu siguranță, nu.

Așa încât pledoaria de astăzi ar fi:

kindness

 

 

Lecții Roz


20161218_202641Nu e niciun secret că ador pisicile. Am primit porecla Pisicka de la cineva drag, care a văzut până în străfundurile mele. Adun, hrănesc și dau pisicile de pripas cui acceptă să le adopte. Acum zece ani, după moartea subită a motanului nostru negru, căutând un remediu pentru tristețea pierderii, am căpătat-o pe Roz. Salvată de prin Drumul Taberei, a cucerit instantaneu inima puștiului meu , drept care am luat-o acasă, contra sumei de doi euro, scoși din buzunarul lui propriu. De fapt, corect ar fi să spun că am împrumutat-o de la Univers, pe perioadă determinată.

Roz era cât o piersică, dacă o cuprindeai în mână îți încăpea toată. A crescut mare, a învățat cuvinte, ne-a învățat să o înțelegem, arătând clar ce îi place și ce nu. Prietenă, aliată, companion de meditație, vindecătoare și vajnică apărătoare a teritoriului nostru, Roz m-a învățat, astăzi, dincolo de trecerea ei Dincolo, patru lecții foarte mari:

  1. intelectualaCă sunt om, că am un corp, că am emoții. Că e firesc să îți lipsească drăgălășeniile de dimineață și felul în care ne culca pe fiecare înainte să se ducă și ea să doarmă. Că o s-o mai caut pe perna ei favorită un timp, până să mă obișnuiesc cu absența ei.
  2. Că Timpul contează. Căci, la un anumit moment, nu îl poți da înapoi să faci tot ce ai fi vrut, dar n-ai făcut.
  3. Că iubirea atașată, dependentă, creează mare suferință.
  4. Că totul este tranzitoriu. Impermanența este ceea ce caracterizează lumea noastră, totul se schimbă, nimic nu rămâne pe loc.

Așa că, dragă Roz, îți promit că:

  1. O să mă accept cu toate of-urile, vai-urile și oh-urile. Sunt chimice. Sunt ale corpului. Le îmbrățișez și le iubesc, așa lăcrimoase cum sunt.
  2. O să prețuiesc înmiit clipele petrecute cu cei pe care îi iubesc.
  3. O să iubesc știind că pot pierde oricând (îți amintești că în ultima lună veneam să văd dacă mai respiri?)
  4. O să mă împrietenesc, mai mult decât până acum, cu exercițiul schimbării.

Îți mulțumesc, maimuțico, pentru lecția de măiestrie. O preoteasă anglicană spunea, acum câțiva ani: absența e o formă mai subtilă și profundă de prezență.

Bursa de Timp


Pedala de accelerație este apăsată până la podea. Gonim prin viață cu o viteză care face ca toate imaginile lucrurilor pe lângă care trecem să fie blurate, până la punctul în care nu mai distingem ruta. De peste tot vin tentații, nu mai știm cum să ne împărțim, ziua are prea puține ore.

Suntem la o bursă a Timpului, unde cumperi timp nominal și sacrifici timp nominal pentru ceea ce ai cumpărat. Undeva, în lumea asta, un soț ajunge acasă rupt de oboseală, după o zi în care s-a dat peste cap ca să poată aduce bani familiei. Nu și-a văzut copiii azi. O femeie care a ajuns general manager are o discuție cu fiul ei, care o critică și o detestă fiindcă nu i-a dat suficientă atenție. În alt colț de lume, o femeie africană se uită cu tristețe la copiii din casă și își dorește să fi putut merge la școală. O blondă perfectă, bine trecută prin cuțitele chirurgilor plasticieni, se uită la bărbatul de lângă ea și oftează: poate că era mai bine să nu mă uit la bani, ci la iubire.time-split

Cu toții petrecem Timp. Îl petrecem, spunea cineva, e ca și cum l-am duce la groapă. Cum ar fi să îl cheltuim conștient, că doar l-am cumpărat de la Bursă? În ce arie să mă uit mai înainte? Cum să nu îmi sacrific proiectele de termen lung în favoarea urgențelor? Și, mai important: cum să îmi valorific, cu adevărat timpul?

Alege cât timp folosești pentru tine, în interior, față de timpul petrecut în exterior.

Oferă corpului ce are nevoie: hrană, somn, mișcare, bucurie. Cum adică bucurie? O oră de plajă. Un masaj, o îmbrățișare, un parfum bun.

Nu confunda viața cu munca sau cu banii. Munca bine făcută va produce bani și va conserva bine timpul petrecut cu familia.

Scopul nostru nu este o poziție minunată în carieră, care să producă recunoașterea celorlalți și să ne pună în centrul atenției. Aceiași oameni care ne-au aclamat se vor întoarce cu spatele în prima clipă în care va apărea altcineva interesant… Celebritatea este cea mai efemeră stare. Deci, să ne bucurăm de ceea ce trăim. De tot ceea ce trăim.

Prietenii unde sunt? Departe? Aproape? Ești în legătură cu ei?

Iar sufletul tău din ce se hrănește? Cum înveți? Cum evoluezi? Cine devii? Dacă te-ai privi dinafară, ți-ar plăcea ce vezi?

 

Folosește, conștient, timpul. Întreabă-te în fiecare moment în care cadran de mai sus pui valoare. Alege să nu răspunzi chiar acum la apelul sau mesajul de pe ecranul telefonului. Închide televizorul.  Alege să dormi când te-a doborât oboseala. Alege să faci în fiecare zi ceva bun pentru tine. Alege să fii aproape de cei dragi. Alege să îți faci bine. Alege să fii bine. Tot timpul. Alege să pleci de aici, la capătul drumului, așa încât oamenii să își amintească de tine, iar tu să iei cu tine ceea ce poți lua: amintiri minunate.