3 lecții


Pe Papa Francisc l-am întâlnit acum câțiva ani, la Vatican, într-o întâmplare providențială și o lecție despre ce înseamnă să trăiești din inimă – lecție desprinsă din școala iezuită care pune amprenta pe această personalitate a secolului XXI. În întâlnirea de atunci m-au marcat două lucruri: hotărârea cu care a aruncat pe jos discursul scris de cine știe ce cardinal și vorba moale, dar radiantă, liberă, cu care a făcut Piața Sf. Petru să onduleze ca un ocean – era plin, oameni veniți din toate colțurile lumii.

Ieri am avut șansa să percep o altă dimensiune, făcută din trei bucăți principale:

Bucuria

Deși stătea să plouă, eram super liniștiți, pentru că aveam în spinare un săculeț galben din polipropilenă nețesută, în care era tot ce îți trebuia: o șapcă pentru soare, o pelerină galbenă pentru ploaie, scriptul liturghiei, ca să o poți urmări, un mic cadou – un rozariu cu imaginea Papei și cu întreaga explicație a Rozariului (mărturisesc că știam doar o bucățică) și din care m-a marcat rugăciunea lauretană. Oamenii veniseră în grupulețe și era o veselie greu de descris. Cea mai puternică senzație, însă, a fost în clipa în care s-a arătat papamobilul, moment în care mulțimea a izbucnit într-un sunet greu de descris, era strigăt, era vuiet, era Bucurie, oamenii râdeau și salutau o persoană care – pentru mulți – are doar un rang de personalitate de stat. M-am bucurat că putem arăta lumii și altceva decât ură și învrăjbire

BunaVoință

Oamenii de la controlul de securitate zâmbeau și erau atenți să primească mai întâi o mamă cu copii, spuneau glumițe, erau atenți și respectuoși. Voluntarii, în număr mare, care aveau să să răspândească în mulțime pentru a susține preoții veniți cu împărtășania, au cerut voie să stea lângă gardul de delimitare ca să poată proteja preoții. La finalul slujbei, au apărut în procesiune , purtând fiecare câte o cupă plină de ostii. Franciscani, catolici, uniforme de tot felul, dar o singură direcție: bunăvoința.

Lângă noi s-a oprit un preot tânăr, zâmbitor, care a întrebat dacă suntem catolici. Nu eram decât prin aspirație. Dar am primit, fiecare, câte o binecuvântare surâzătoare, și parcă se simțea semnul crucii pe frunte, ca o formă ușoară, maggnetică, vibratorie, care ușura greul minții.

În contextul ăsta, era normal să te strângi ca să faci loc celuilalt, să te uiți cu mirare la cineva care, deconectat de unda asta specială, urla în telefon către altcineva lucruri fără nicio legătură cu situația, să te miri că oamenii se înghesuie ca să ocupe un loc iluzoriu într-o ierarhie iluzorie a vizibilității. N-au fost mulți, dar am avut un moment în care nu mai puteam trece din cauză că unii își alocaseră un spațiu ce nu le aparținea…

Iubirea

Dăruiți-vă Pacea, scria în broșurica liturghiei. Dăruiți-vă Pacea, s-a auzit de pe scena cu boxe și ecrane, care transmitea în direct ce se întâmpla în catedrala noastră, cea catolică și prea mică pentru tot sufletul Bucureștilor care ar fi dorit să încapă acolo. Învățată tot într-o catedrală catolică, de la St. Maximin, de o franțuzoaică amabilă ce înseamnă această dăruire a Păcii, mi-am îmbrățișat tovarășii de grup, cu bucurie. Apoi, cei de lângă noi au vrut și ei. Și cei de mai încolo, și ei. Căci nu există leac mai bun decât o îmbrățișare.

Precedată de micul grup care însoțea mașina prezidențială, coloana papală a sosit în fața noastră, iar Francisc a deturnat, ca de obicei, traseul, intrând, efectiv, în mulțimea de vis-a-vis de Muzeul Național de Artă ca să poată fi aproapeși de cei care, aflați prea departe de linia drumului ca să îl vadă, îl salutau de la distanță. Panică în coloană. Panică în trupele de pază. Extaz în mulțime.

Ceea ce iradia din acest punct alb, de Lumină, era senzația clară de iubire. Indiferent de religie, confesiune, cult, era vorba despre acea conectare din Inimă, despre care Papa Francisc mi-a vorbit într-o dimineață de martie, în oceanul de mulțime din piața Sf. Petru. Pentru mine, cercul înțelegerii interioare, adânci, se închisese. Nu a ma avut nicio importanță că, în clipa în care papamobilul a părăsit Piața, a început ploaia torențială. Căci eram îmbrățișați în Bucurie, Bunăvoință și Iubire.

Reclame

Dhanyavad


Image result for dhanyavad image

În Nepal, în timpul expediției pe repede înainte din luna februarie, amînvățat un cuvânt nou: expresia suna, în gura șoferului de microbuz de la care am auzit-o, ca un fel de danye bat. I-a găsit sensurile printr-o coincidență, săptămâna trecută. O invocare a recunoștinței te poate aduce, dacă este corect făcută, într-o stare de grație.

Bine-bine, și ce-i cu asta?

Mă gândesc la proastele apucături pe care noi, românii, le avem: să criticăm copiii dacă fac ceva greșit, dar să nu le mulțumim când fac bine. Să ne admonestăm angajații pentru 1% eroare și să uităm să îi credităm pentru 99% realizare. Să răspundem, la telefon, când suntem întrebați ce mai facem, plângându-ne că ne doare aia, ne supără cealaltă, nu ne merge nu știu ce.

Și care e problema? vor întreba cei care sunt obișnuiți să facă exact ce scrie mai sus. Problema este că ne creștem copiii, angajații și pe noi înșine într-o cultură negativă. Emitem, în permanență, informații negative. S-a demonstrat deja că există un câmp cuantic universal și unul personal… se vorbește despre a șasea forță în fizica cuantică… Așa încât există posibilitatea ca eu să îmi ”atrag” din supa cosmică universală ceea ce rezonează cu câmpul meu cuantic. Adică negativ, dacă emit negativitate.

Nici vorbă să picăm printre floricelele psihedelice ale perioadei hippie. În corporații se învață, din ceîn ce mai riguros, mindfulness. E clar că suntem ceea ce gândim. Tragedia este că îi afectăm și pe ceilalți: copiii sau perechea noastră, partenerii, angajații și colegii. Cine ar vrea să stea lângă o persoană care nu se poate concentra pe partea plină a paharului? Mai ales că paharul se umple,mmagic, când ne axăm pe lichid, nu pe lipsa lui 🙂

Soluția este una simplă: se cheamă Mulțumesc. Să îl spui cât de des poți. Iată un exercițiu mic, dar voinic: alegeți o zi în care să vă concentrați cât puteți pe lucrurile pentru care puteți spune mulțumesc. Eu, una sunt recunoscătoare vacii, fabricilor, corăbiilor și mâinilor lucrătorilor din plantația de cacao care mi-au umplut ceașca cea generoască cu o ciocolată fierbinte, desert perfect când ai de stat cin’zeci de mii de ore la computer să îți scrii toate memo-urile, documentele și emailurie.

Related image


Lună Plină? Timp de Eliberare.


Image result for full moon february 2019

19 februarie: SuperLună Plină. Energia maximă m-a trezit, efectiv, la patru dimineața, fără drept de apel. Înaintând cu încetineală prin ritualul de dimineață, iată care sunt introspecțiile venite pe autostrada informațională pe care o deschide orice lună plină, dar mai ales asta:

Pe vremuri, agricultorii înțelegeau, pofund, natura energiei generate de mișcările Lunii. Plantau pe Lună ouă, culegeau pe Lună Plină. Extinzând, metaforic, principiul, putem începe ceva pe Lună Nouă, putem încheia, culege fructele sau elibera din viața noastră ceea ce s-a copt, ce e vechi, ce nu ne mai trebuie.

Respectați ce vă spune corpul și ajutați-l să își facă eliberarea la nivel fizic. Un depurativ, un laxativ, o baie bună cu sare: eliberați în apă – cea din corp sau cea din jurul corpului – tot ce nu vă mai trebuie: emoții vechi, stări vechi, blocaje vechi, gânduri sau programe mentale inutile ori chiar dăunătoare. Binecuvântați Apa, căci este marele depozitar de informație. Am ales o baie cu uleiuri esențiale și săruri, care a înviorat, la patru dimineața, corpul și a permis instalarea unei stări ușoare.

Începeți ziua fără mâncare. Un suc de mere 100%, un ceai blând, cu lemn dulce și plante vindecătoare, o limonadă fără zahăr pot da startul acestei zile în care Intenția este una de eliberare.

Aprindeți o lumândare. Îi va spune subconștientului: acum se petrece ceva important. Va facilita deschiderea ușilor acestuia și curgerea lină, firească, a tot ceea ce nu ne mai trebuie.

Alegeți cu atenție ce vreți să îmbrăcați. Pentru bărbați, chiar și culoarea unei cravate, dacă nu aveți îndrăzneală la cămăși și pulovere colorate, poate fi tot un semnalde armonizare. Pentru femei, libertate totală :). Întrebarea este simplă: ce dorește corpul meu să poarate azi?

Image result for full moon february 2019

Să continuăm. De elementul Pământ ne-am ocupat, adresând corpul și hrana. De apă ne-am ocupat, pe dinafară și dinăuntru. Urmează Aerul. Deschideți fereastra, cât de frig ar fi, și lăsați, intenționat, ca aceastî inteligență să trieze ceea ce e de păstrat și ceea ce e de eliberat. Lăsați mintea moale. Permiteți-i să acceseze buzunărașele secrete, care nu sunt de găsit în practica obișnuită, liniară. Dați-i voie să funcționeze ca arborele, organic, într-un întreg în care sunt legate toate ramurile, fără să vă mai preocupați de trasee.

Despre Foc am vorbit deja. O lumânare sau, dacă aveți resurse, un cărbune și niște tămâie ori pulberi sacre de salvie ori dafin (bețișoarele indiene infuzate cu chimicale nu ajută… ), alegerea calității luminii în casă (aleg penumbră, cu zone luminate laterale), chiar și aprinderea conștientă a luminilor mașinii, ca manifestare a substratului de Intenție, sunt metode de împrăștiere deliberată a stratului de obscurație și reintrare lină în Claritate.

Image result for natural perfume

În fine… Eter. Fluidul superior. Sugerez să îl simbolizăm cu parfum. Schimbați pentru azi parfumul. Dați încă un semnal de deblocare, înaintare, evoluție, alegând ceva ușor, floral sau lemnos, ideal ulei esențial și nimic altceva. Ylang ylang pentru iubire, portocal pentru zen, patchouli pentru împământare masculină, santal pentru evoluție, trandafir pentru feminitate, ienupăr pentru puritate . 6 picături într-o sticluță veche, de mir, cu 10 ml de votcă sau coniac, dacă nu aveți alcool rafinat, ar trebui să vă furnizeze remediul pentru toată ziua.

Rețeta magică este completă. Tot ce ne mai trebuie este pulberea de zâne – puțină atenție conștientă în tot ceea ce facem azi, ca și cum lucrurile ar avea însemnătate simbolică. Astfel, Câmpul Cuantic ne va auzi și sprijini.

Happy Full Supermoon.

The Inner View


Rareori ai ocazia să vezi un loc prin ochii celor care îl locuiesc. Traseele turistice îți oferă țintele sigure, cosmetizate, dar sărăcite de spiritul locului.

Am zburat spre Amsterdam lin, ușor, fără probleme.  Am aterizat cum aterizează Taromul – de nu-l simți -și am trecut printr-o procesare de bagaje mai largă decât o știam. Acum sunt 23 benzi, iar la banda noastră soseau valize de la trei zboruri 🙂

Afară, platanii și clădirile din sticlă și oțel îți oferă peisajul acela viu, curat, liniștit pe care am ajuns să îl asociez cu pământurile acestea noi, salvate din mare. Taxiurile uber au plăcuțe de înmatriculare albastre și șoferi pe care îi cheamă Omar, Ahmed… tot așa. Întrezăresc pătura lucrătoare a Olandei – toate acele furnicuțe care fac lucrurile să se miște.

Suntem depuși la ușa apartamentului, după ce am trecut printr-un labirint de canale și străduțe pe care nu credeam să poată intra o mașină. Drumul e plin de hopuri care te încetinesc. Am navigat printr-o promițătoare zonă de restaurante, pe care o vom vizita, cu siguranță. Valizele rămân jos și urcăm una dintre cele mai abrupte scări pe care le-am întâlnit vreodată.

Apartamentele sunt mici aici, cocoțate pe verticală, fiecare centimetru pătrat e valorificat: pământul salvat din mare e scump, a fost plătit cu efort mare…

Gazdele noastre sunt incredibile. De la atenția cu care am fost îndrumați pentru ieșiri, bagaje etc (inclusiv banda și timpul de așteptare) la cina pe care ne-au pregătit-o, curgem prin realitatea orașului cu ușurință. În apartamentul lor ne așteaptă paharele de cristal, un motan gras și puțin reactiv, care se mobilizează când dă cu nasul de iubire , și o cină perfectă, de Orient Mijlociu, în care nebălăcim cu drag 🙂

Canalul din față e verde, pe tot drumul am văzut bărcile parcate pe malurile canalelor, și, dacă te trezești devreme, înainte să înceapă forfota (deși forfota e majoritară prin intermediul bicicletelor și trotinetelor electrice de tot felul) poți veedea o pereche de rațe sălbatice, care caută mâncare, lăsând o urmă de siaj în spatele lor. Vezi clădirea oglindită în această suprafață vălurită, ca o pictură expresionnistă.

E nor, e liniște, e bine la Amsterdam. Mergem să punem de un breakfast decadent.

Libertatea emisferei drepte


No automatic alt text available.Am lansat, ieri, pe Facebook, o idee de navigație care să permită deschiderea unei ferestre spre înăuntru. Prncipiul e simplu: intri în modul ”imagine”, te lansezi pe Google, fără vreo căutare oarecare, și te uiți la ce curge. Imaginile duc una la alta, dacă ți-a plăcut ceva și faci click, o să vezi propunerile de imagini care au legătură cu cea care ți-a plăcut. E un traseu neplanificat care, după câteva iterații, îți permite aterizarea într-o imagine cu care să simți o rezonanță specială. Deci, te lași pe spate și-ți dai drumul să plutești în noianul de imagini. Vor fi unele care rezonează cu tine așa de tare, încât s-ar putea să simți, ceva, fizic. De parcă oftezi și se ia o greutate de pe inimă. Sau un fior. Sau o stare interioară de bucurie fără motiv. Atunci știi că ai ajuns la o imagine relevantă.

Image may contain: sky, plant, outdoor and natureAm primit o grămadă de răspunsuri, de la fete, în general. Băieții, mai cuminți, mai așezați – dacă îi întrebi cum se simt, ori îți răspund ”bine”, ori se retragîn spatele turnului lor de non-emoție, ferecați cu șapte lacăte 🙂 .

Unii mi-au scris cuvinte. Alții au dat, evident , un search, plecând dela o definiție a stării lor din momentul acela. Alții au dat citate.

M-am mirat. Scopul exercițiului era o navigație vizuală, oarecum aleatorie, care să te ducă din ce în ce mai adânc, în cotloanele în care se cuibăresc emoțiile și senzațiile.

Image may contain: outdoorDe ce?

Simplu.

Cuvintele stau pe stânga creierului. Acolo, cu analiza, iterațiile, excelurile și celelalte operațiuni sacadate pe care le face creierul. Imaginea, viziunea, sinteza, creativitatea stau pe emisfera dreaptă, cu care viața urbană ne-a cam desprietenit. Dacă vrei să vezi imaginea în ansamblu, dacă vrei să creezi ceva, rezervorul e pe dreapta. Stânga va fi bună să inventeze o poveste credibilă, care să justifice ce și de ce a imaginat emisfera dreaptă. Iar exercițiul, pe care l-am lansat ca să se mai relaxeze lumea, mi-a arătat cât suntem de condiționați mental de funcționarea asta, pătrată și cu muchii ascuțite, în care ne-a crescut varianta modernă de normalitate.

Sunt sigură că prietenii mei shipibo, din Amazon, nu fac așa. Altfel, cum ar fi descoperit ei plantele acelea care vindecă? În ce fel Juni ar mai fi descoperit un copăcel care i-a spus că se numește Sara și că vindecă (SaraCura)? E timpul să ascultăm de mititelul  yoda. E timpul să ne dezvățăm de ce am învățat, căci altfel nu vom putea face lucrurile să zboare, și nici Forța să ne înconjoare. Căci în emisfera dreaptă e Libertate.

Suntem suma alegerilor noastre


Deschid de dimineață Facebookul. Cineva istorisește cum și-a găsit, în București, pisica. Împușcată. Mă înfior. E o realitate pe care o resping cu toată ființa și mă bucur că în dimineața asta am ales să fiu în Sibiu, răspunzând la o elegantă invitație de a susține o conferință într-un eveniment de vindecare holistică.

Image may contain: indoor

Am venit, cu bucurie și cu autobuzul, să spun povești din Amazon. Dar nu despre asta este vorba. Am găsit, în noianul de aproape 40 de conferințe, 20 de seminarii și 70 de expozanți, o comunitate care nu doar că nu împușcă pisici, ci se orientează spre o reconectare personală și colectivă, non-violentă, îndreptată spre Bine.

Image may contain: foodMulți oameni frumoși, care nu s-au sfiit să sară la îmbrățișări după ora de vorbe despre experiențele din junglă. Posesori de aparate secrete, dintre care mi-a atras atenția o cutie numită Metatron :)).

Vecinul de alături de măsuța mea… decis să mă convingă că nu suntem un corp care are o experiență spirituală, ci, spunea el, un suflet. Adevărul lui. Când mi-a căutat opinia, i-am spus, scurt, că sunt Dumnezeu. Asta a pus, brusc, capăt disputei pe care o căuta.

Paranteză pentru cititor: De fiecare dată când simți nevoia să arăți dreptatea TA, adevărul TĂU, opinia ta etc, mai uită-te o dată și întreabă-te  CINE are nevoie să aibă dreptate. Și DE CE.

Yoghini, terapeuți, practicanți de arte marțiale, astrologi, hipnotiști, consultanți de feng shui, producători de lucruri bune (trei mi-au atras atenția, căci pe mese aveau lucruri care radiau, efectiv. Miere, lavandă, structuri care copiau forme de geometrie sacră. Ei bine, și cristale frumoase, dintre care o splendidă pentagramă de cuarț s-a aninat la gâtul meu)… iarbă de grâu, aparate care de care mai ciudate.

Image may contain: one or more people, people sitting and people eating

Mă întorc azi, să onorez locul pus deoparte. Venind cu atobuzul, nu mi-am putut lua materiale… așa că o să desenez un poster și o să vorbesc, ca și ieri, cu oamenii. Până la ora următorului autobuz, care o să mă ducă din orașul în care oamenii au început să realizeze că e ceva în spatele corpului, al emoțiilor, al minții, ceva mai mare și mai frumos decât puteam concepe, și să mă ducă în cel în care cineva a împușcat un suflet. Căci acolo avem cel mai mult de lucru.

No automatic alt text available.

 

Vreau să te fac bine…


energy-healingAcesta este un articol mai special, destinat celor care lucrează în terapie holistică, dar slujește ca lecție și celor care uneori, sacrificându-și propria stare de bine, dau fuga să ajute.

Mai jos regăsiți un cod de bune practici, care să ajute  la calibrarea unei atitudini corecte și care să vă poată ajuta să evitați  efectele secundare mai puțin plăcute ale acțiunilor de acest tip.  Deși dorința de a ajuta este meritorie, sunt câteva porți de control prin care ar face bine să treacă înainte de a ne lansa în ajutor entuziast.

1. Prima întrebare: cine vrea să îl ajute pe celălalt?

Întotdeauna, absolut întotdeauna, cu excepția bebelușilor, a animalelor, a nebunilor sau a persoanelor leșinate ori aflate în comă, cereți voie sau, și mai bine, răspundeți la o cerere de ajutor . Uneori îi iubim tare mult pe ceilalți, atât de mult încât vrem să îi facem bine. Noi, personajele acestea 3D. Pentru că avem nevoie de ei în stare de funcțiune, pentru că suferința lor ne face să suferim. Buddhistul ar zice că asta e milă, nu compasiune.

De fapt, noi suntem cei care avem nevoie (repet, de drag) ca persoana cealaltă să fie bine. Și orice acțiune, cât de subtilă, care izvorăște din ego se numește……

Image result for universal laws image2. Armonizarea cu legile universale

Gândiți-vă că avem, uneori, de parcurs lecții. Intervenția în lecția persoanei respective poate implica o încălcare a unor reguli mai înalte, cărora unii le zic karma. Consecințele pot fi mai mult sau mai puțin vizibile – important este că ele există.

De aceea, a-ți propune să susții până ce nu știi că aceea este o lecție poate genera un soi de contaminare tare neplăcută. O pază parțială ar fi să îți propui să nu încalci niciuna dintre legile universale… și să intervii pentru binele cel mai înalt al persoanei respective.

3. Permisiunea, în sine

Image result for personal energy shield image Când intervenim, intrăm în spațiul personal interior. Aceasta este o acțiune invazivă, de aceea necesită permisiune. Indiferent cât  suferă celălalt, nu putem da iama să îl salvăm, pentru motivele de mai sus. Există oameni care suferă în izolare și la care nu putem ajunge deoarece au ales asta, sunt înconjurați de o membrană impenetrabilă. La fel și cu sfaturile. Nu le oferiți dacă nu vi se cer, căci nu ajung niciunde.

Dar ce pot face?

Image result for keeping space oaklandCel mai  important lucru e să ținem spațiul. Dacă celălalt are de trecut printr-un proces, simpla prezență ajută la procesarea mai rapidă. Să știe că suntem acolo, foarte aproape, la un cuvânt distanță. Buddhiștii, din nou, spun: inspiră suferința, expiră Iubirea. Ceea ce mă aduce la ultimul punct pe listă:

Singurul lucru pe care îl putem oferi necondiționat, fără a încălca liberul arbitru și fără a perturba ordinea invizibilă a lucrurilor, este Iubirea. Transmisă ca atare, sau sub formă de rugăciune, sau ca fluid invizibil. Pentru orice alt vehicul, avem nevoie să trecem prin filtrele de mai sus.

Aceasta este o formă de detașare necesară, dacă vrem să nu ne epuizăm, să ne pierdem mințile sau să ne încărcăm cu greșeli care nu ne aparțin. Încuviințarea suferinței celuilalt e o formă de libertate pe care ne-o oferim și nouă, și lui.

Vă doresc un parcurs lin.

Suntem interconectaţi


Image result for orange sunrise light… Şi, de fapt, de ce te trezeşti de dimineaţă din cauza unei lumini portocalii, difuze? Ce are atât de special portocaliul ăsta de dincolo de norii de ploaie? Ce ne face să tresărim la semnalele lumii vii din afara noastră?

Și de ce e atât de importantă această conectare?

Neuroscience News publică o știre despre un colectiv de cercetători (nu știm din ce țară, că nu se spune). Oamenii ăștia au studiat niște șoareci în sevraj după consum regulat de alcool sau opioide. În sevraj apar dureri organice îngrozitoare. Toate normale, până aici. Pe săracii șoareci îi doare.

Numai că acești șoareci stau în preajma altor șoricei, care n-au băut și nu au fumat nimic. Și pe șoarecii ăștia îi doare: exact aceleași zone din creier se activează și la ei ca și la șoriceii suferinzi. Straniu, nu?

Image result for interconnectednessÎntr-un fel sau altul, între noi există niște conexiuni pe care știința nu le-a demonstrat încă: ne simțim, mai difuz sau mai clar, dar ne simțim. Această capacitate de a detecta stările celuilalt este antrenabilă. Nu prin minte, care ne face să ne repezim peste altcineva care plânge, să dăm o mână de ajutor, iată, repede, în loc să simțim că e un plâns de bucurie, iar de bucurie nu a murit nimeni. Cu cât validăm, prin întrebări, corespondențele dintre stările reale ale celuilalt și ceea ce percepem, cu atât detecția devine mai fină.

Un mecanism pe care îl avem cu toții, șoareci și oameni. Căruia îi sunt recunoscătoare, pentru că mă ajută enorm în ședințele de coaching.

La fel de recunoscătoare sunt și pentru lumina difuză, portocalie, responsabilă pentru trezirea de azi-dimineață. Da, era devreme 🙂

 

 

 

 

fotografii din goană


Image result for sad child imageDuminică. La masă, într-o braserie italiană, se așează această femeie suprabronzată, cu pielea îmbătrânită de atâta solar. E greu să spui câți ani are, pare, în general, de 30 și ceva, dar corpul s-a scorojit, cumva, către 40.  Subțire, dar cu sânii nenatural de mari, sprâncene tatuate, buze cu acid hialuronic și pomeții obrajilor înălțați. Mușchi lucrați la sală, cu o piele fără tonus. Stă pe telefonul mobil, într-un scroll continuu. Lângă ea, melancolic și cuminte, uitându-se în gol, un copil de vreo cinci ani. Se plictisește, încearcă să pună întrebări care să solicite prezența mamei. Ea îl demite de fiecare dată, apoi pune mâna din nou pe telefon. Are, printre altele, o conversație de afaceri, răstită, cu cineva care, evident, nu a făcut ce i se ceruse. Copilul este aproape inert. Te-ai aștepta să lunece de pe scaun și să se topească în podea. Aș vrea să îl iau în brațe. Să îl mângâi. Au un moment de contact când citesc meniul, apoi mama este resorbită înapoi, în lumea ei, copilul, în cumințenia lui tristă. Lucrurile se însuflețesc când apare tatăl, aparent mai tânăr decât Ea, iar copilul capătă, în final, un părinte care se joacă și vorbește cu el.

Image result for high heel green shoesLuni. Alt mall, o întâlnire de business. Stând la cafea, privesc oamenii. Zăresc o a doua femeie, evident ieșită în pauză, evident corporatistă, poartă pantalonii pecheur gri și un sacou contrastant, în dungile marinărești, completat de un tricou alb, simplu și niște pantofi spectaculoși, verde – scarabeu, cu toc foarte înalt, să tot fie vreo 12 cm. Merge cu un chin evident pe pantofii prea cocoțați, prea înguști, prea strâmți, prea, prea, prea. Este ceva trist în efortul ăsta de a dovedi, de a prezenta.  Un pantof de seară, rătăcit și nepotrivit, o femeie care se străduiește prea tare. Mersul chinuit și evident dureros, un cârcel continuu, stoarce orice e feminin și natural din ea. Mă uit și îmi pare rău. ă.

Miercuri. Sală de training. În grup, un personaj care domină, corporal și vocal, o echipă care ascultă, de milă, de silă, ce are ea de spus.Image result for office image dominating woman Foarte masculină, are drept unică țintă ceea ce ea gândește, ea concepe, ea validează. Voce puternică. Uneori, se ridică în picioare și gesticulează. Nu are nicio secundă vreun gând să vadă dacă ceilalți sunt în aceeași barcă în care e ea. Nu cere opinii. Dacă opiniile se pronunță, nu le aude. Pur și simplu, nu le aude. E, categoric, singură, în preajma ei nu plutește niciun semn al unei prezențe masculine. Vătaf al vieților celorlalți, merge prin lume dictând și așteptând supunere totală. Undeva,în sinea ei, se întreabă de ce nu e iubită, acceptată, inclusă, fără să vadă bârna de ego înfiptă în ochi. Undeva, în sinea ei, e tristă, iar puterea pe care nu ezită să o arate cu orice ocazie e doar o contragreutate.

Cred sincer în Feminin. Sper ca Mamele să nu uite să dea fiicelor lor siguranța, iubirea și susținerea de care are nevoie orice fetiță… astfel încât să ajungă femei armonioase și asumate. Pentru copiii copiilor lor.

 

Insolență sau excelență?


Image result for telesales imagesSună telefonul. e zece dimineața. Răspund. Aud un sunet ca și cum eu aș fi sunat. La capăt, o voce feminină. Nu s-a prezentat. Nu a întrebat dacă am timp să vorbesc. Nicio propunere.

Vă sun din partea centrului de sănătate X ca să vă invit la un program de sănătate care va avea loc în 24 aprilie la București.

Pe 24 aprilie am emisiune la radio. Nu știu ce e aia program de sănătate. Nu înțeleg de ce mi-aș sacrifica timpul. Îi răspund: Mulțumesc, nu.

Nici la revedere, nici du-te naibii. Închide telefonul. Undeva, la capătul celălalt, cineva i-a spus să umple o listă  cu n paticipanți la vreun sales show. Nimeni nu i-a dat vreun script cu care să calibreze conversața.

Dragă Program de Sănătate,

dacă vrei să ai clienți la fel de inepți ca această tristă întâmplare, continuă.

De nu…

Bună dimineața, sunt Maria Suciu. Vă sun ca să vă comunic despre un program gratuit, care vă poate ajuta să vă evaluați starea de sănătate. Aveți două minute, ca să vă spun despre ce e vorba? (Da/Nu. Dacă Nu, atunci: Când aș putea să revin?)

Related imageAm văzut  și expresia Este un moment bun? Nu, nu este niciodată un moment bun să dai buzna peste om. Poți să ceri permisiune pentru două, cinci, zece minute. Poate o primești.

Iată despre ce este vorba: În 24 aprilie avem o sesiune (prezentare sau ce o mai fi) de o oră, în care puteți să (care e beneficiul? Cu ce pleacă de acolo cel care s-a înscris? De ce merită să piardă timpul lui personal?) și am fi onorați dacă ați putea participa (da/nu).

dacă da, se înregistrează datele sau ce e necesar. Dacă nu, nu trântiți telefonul.

Ne pare rău că nu puteți beneficia de… Ar exista posibilitatea ca în viitor să puteți veni la o sesiune? (Da/Nu). 

Dacă da, se înregistrează numărul de telefon. Dacă nu, lăsați oamenii în pace.

Asta e diferența între competență și insolență.

Acum o să sun înapoi, pentru că nu poți cere îmbunătățire dacă nu oferi un feedback, și o să îi rog să citească articolul ăsta, apoi să îmi șteargă numărul din baza de date. A propos. E un număr care începe cu 0264. A bon entendeur, salut.