O porţie de Lumină cu garnitură de Amor

Stau cu picioarele la înmuiat în apa roşiatică, de acum cunoscută, pe ponton. Râul s-a retras cu mai bine de un metru. Peştii clipocesc, vânând insecte sau fugărindu-se fără milă. Ieri, între picioarele noastre se împleticea o ciclasoma pe jumătate mâncată. Coada fusese devorată integral…

Îmi răcoresc picioarele chinuite de muşcăturile de ţânţar şi aştept să se retragă şi cele de pe mâini, dureroase şi consolidate. Un shipibo îşi spală blugii pe scândura podiştii, cu săpun de rufe şi cu o perie. Tabăra a căzut în amorţeală. Unii dorm, alţii cugetă în hamac la revelaţiile nopţii trecute, alţii pictează.  Peste noapte a plouat din nou torenţial, temperatura e veva mai suportabilă acum .Ieri eram în cazanul cu aburi 😀

Nuevo San Jose. Să fie nevoie să te duci atât de adânc în junglă ca să te poţi reconecta. Mi-aş dori să pot aduce şi pe alţii aici, întrebarea e cine e dispus să facă un bootcamp Avatar atât de extrem. Umezeala. Ţânţarii. Condiţiile de supravieţuire. Dieta şamanică. Programul de leacuri. Dar şi iubirea în care ne bălăcim, de la shipibo la occidental.

Am trecut pe lângă şcoală. Clădirea este goală, copiii au plecat. Vin aici aduşi de părinţi, cu bărcuţele scobite într-un singur trunchi de copac şi vâslele în formă de frunză, la fel cum ai noştri sunt aduşi cu SUV-ul la şcoală :).

După ce ne-am „descărcat” numele de StarSeed, urmează o ceremonie în care vom primi nume shipibo.  Cavi Câna se pregăteşte… Probabil, asta se va întâmpla la petrecerea de final.

Am trecut de jumătatea călătoriei, îmi dau seama deja că locul ăsta şi cele ce s-au întâmplat aici mă trimit acasă complet schimbată. Integrată. De aici, de pe podişca mirosind a baltă şi a săpun de rufe, realizez că pentru a putea să te conectezi cu acel sine profund, divin, trebuie să ieşi complet din interferenţă. Bla-bla-urile care spun că te duc la copilul interior sau la sămânţa de divinitate nu au nicio legătură cu ceea ce simţi când don Francisco te trece, cântând, pragul dintre lumi.  Să fii aici şi să fii în toate celelalte universuri, unde noţiunea de corp nu mai are niciun sens, să te simţi acea conştiinţă unificată, prezentă, atentă, care observă ceea ce se întâmplă, ştiind tot, într-un echilibru perfect, în care nu mai există emoţie. Călătoria ultimă, după care se deschid Porţile Cerurilor. Prezenţa nesfârşită, atocuprinzătoare, de dincolo de concepte, din ceea ce numim a cincea dimensiune.

Suntem nişte oameni tare norocoşi.

Devin din ce în ce mai conştientă de sunetele din jurul meu.  Sunt sunete de zi – cocoşul care strigă primul, la trei şi jumătate dimineaţa, papagalii care umblă în migraţie cotidiană ca ciorile de la noi – vin dimineaţa la locurile de hrană şi pleacă seara la cele de cuib – şi pe care nu îi vezi, în palmieri, fiindcă sunt verzi sau maro, dar îi vezi când zboară. Păsările care cântă în semiton, parcă începând un track de jazz. Zgomotele de noapte, mult mai puternice, cu cicade, greier, broaşte, păsări cu voce gravă, voci de maimuţe.  Venind de la Elf, am zărit pe potecă o amprentă proaspătă de leopard. Ne mulţumim cu o pisică nou aterizată în tabără, cred că au adus-o cu barca. E motan şi o cheamă Erica.

În mica aşezare iubitoare se întâmplă o grămadă de lucruri hazlii. Porcul lunguieţ şi pătat cu negru a scăpat în curte şi băieţii aruncă cu pământ ud în el ca să îl trimită afară, la fel cum noi ne batem cu bulgări de zăpadă. Porcul pare să se amuze. Trăim aici, cu toate animalele lor – vacile cu urechi lungi şi blegi, găinile care vin să cuibărească între bidoanele de apă, cocoşii urlători (pe cel de trei dimineaţa l-aş castra sau i-aş extirpa corzile vocale), cele două găini maro cu gât golaş care insistă să se culce pe prima treaptă a scării principale de acces în clădirea cu mesele şi hamacele. Mă rog, clădire… baraca lacustră.

Copiii au primit de la T. prima lecţie de înot. E uluitor că un popor ce locuieşte pe amazon nu îşi învaţă femeile şi copiii să înoate.

Funi face turul cu mapacho, suflând fumul, grav şi deferent, în fiecare cameră. Ciudat, aseară, în ceremonie, fumul de ţigară, care de obicei mă porneşte pe strănut, nu m-a deranjat. Iar don Francisco a apărut cu un mănunchi de frunze lungi, fibroase, de palmier, cu care ne-a administrat, pe la mijlocul sesiunii, o bătăiţă asemănătoare cu cele de la hammam. Amazon spa, cemai tura-vura: dieta care ne-a subţiat, înotul în apele roşii, lighidele colorate, cu gust local, şi tratamente cu fum şi frunze ;). Mă întreb ce toxine mi-or fi scos ţânţarii din corp. Bag sama că au fost multe.

După serile agitate, lecţia e

1) să te bagi în pat şi să strecori bine plasa sub saltea

2) să verifici dacă în cuşcuţa de plasă e vreun pârdalnic.

Funi patrulează în continuare pe coridoare, suflând fumul protector în fiecare dintre camere. Bag sama că o fi văzut ceva pe infraroşiile lui. Amazonul e un loc cu energii mari, dar amestecate. E bine să te protejezi, în aceste desişuri în care locuiesc elfi şi bântuie voodoo.