Soarele pe strada mare

IMG-20140623-00496Coborând pe Avenida del Sol, suntem încojuraţi de o mulţime enormă, gălăgioasă, grupuri de tot felul, costume de tot felul, dansuri de tot felul: de la scouts la famfare şi ţărani cu coşurile de produse, Regele Soarelui îmbrăcat tipc inca… toţi au ieşit să sărbătorească Soarele şi Cuzco-ul.  Suntem ca mama şi tata cu copiii în oraş: o parte din grup a renunţat la perindări, restul a luat din nou autobuzul ca să mai vadă ceva pe ici, pe colo, prin Valea Sacră: salinele şi terasele circulare.

Ieri, armonia s-a spart de atâta energie. Eliberările continuă, iar de la Macchu Picchu încoace parcă au devenit şi mai violente. Aşa că, după breakfast-ul tăcut şi oarecum apăsător, rezoluţiile de spargere a grupului şi aterizarea în mijlocul paradei e timp pentru o cafea cu coaching pentru copiii nărăvaşi. Balconul de la Starbucks e închis, probabil din motive de securitate.şi la Starbucks intri pe sub bolţi Dar pătrundem prin spate, urcăm şi ne luăm câte o cafea, gustul de acasă, da, e plin de E-uri, dar fata care serveşte e drăguţă şi mă întreabă ce nume pune pe pahare. Spun un nume… şi primim toate paharele cu motto-ul taberei : I am. 

pentru că suntem.Nu mai am ce să mai zic.  După ce am discutat atât despre conceptul de prezenţă, despre a fi aici, acum, în filmul ăsta pe care îl numim viaţă, primesc, de prin toate colţurile realităţii, confirmări… După recapitulările necesare, căci se pare că tot trebuie repetat ce am făcut în astea două săptămâni, ca să nu îi lăsăm pe „copii” să alunece înapoi, în fricile şi judecăţile cu care s-au obişnuit, coborâm în piaţa artiştilor. Coborâm de la etaj, adică, şi urcăm, gâfâind din cauza aerului subţire, treptele străzii care merge în sus. I. plonjează în amintiri: a stat aici două săptămâni, într-una dintre căsuţele de pe deal.

În piaţa artiştilor, cumpăr cadouri… cruci inca, o pentagramă superbă, din cuarţ, pentru mine. I. cumpără sandale romane pentru adolescenta neastâmpărată care îi conduce, acasă, maşina cea nouă, cu proaspătul ei permis de conducere. Eşarfe colorate, din lână moale, cu păuni superbi, arată o faţă şi cealaltă faţă în culori diferite.

cugetareCopiii sunt înnebuniţi de shopping, nu au răbdare să stea cu noi la prânz, am prins o masă la Jack’s, iată că mai bifez unul dintre locurile de referinţă din Cuzco, şi ne înfigem într-o tortilla cu mult guacamole şi salată. Nu ieftin, dar foarte, foarte bun. Tex-mex peruvian :)))). Preţul turistic este dublu sau triplu faţă de cel normal: la întoarcerea din tripul lor de aseară, copiii au mâncat bine şi ieftin la un local de pe lângă staţia de autobuz…

 

E după amiază. Ultima după amiază, şi simt disperarea timpului care curge, iar către plecare, ca o condamnare. În spaţiul mic al camerei, izolaţi în bula noastră de netimp, ne pregătim pentru încă un hiatus.

La sugestia grupului, mergem la cină în restaurantul în care au mâncat ei mult, bine, ieftin. Ieftin, da, la jumătate de preţ faţă de restaurantul ce ne-a plăcut… dar erau, probabil, foarte flămnzi aseară, de vreme ce mâncarea ne-a făcut rău, mirosul – şi mai rău şi iată-ne, la zece seara, cutreierând după un digestiv pe la magazinele din apropierea hotelului. Arată ca pe vremea împuşcatului, cu grilaj şi marfa aşezată ca fânul în căpiţă. Cucerim un Pisco şi ne liniştim, încetişor, stomacurile. Îmbrăţişare, convalescenţă, culcare, mângâiere… bună dimineaţa.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s