buddha of compassion

Buddha of compassion

Deşi primită, iniţial, cu destulă reţinere după cele peste 12 ore de trekking cu microbuzul printr-o Indie prea aglomerată şi, pe ultima porţiune, prea plină de serpentine, mănăstirea Gyotu – de fapt, centrul mişcării ecologiste, şi nu vorbim de invenţia secolului douăzeci, ci de ceva mult mai vechi – a fost o primă surpriză dintr-un lung lanţ. Aici locuieşte Karmapa, Buddha al compasiunii şi al doilea ăn rang după Dalai Lama, care are douăzeci şi patru de ani şi toată memoria celor de dinaintea lui. E unul dintre marii maeştri care conduc cele cinci „business unit-uri” budiste. Rinpoche se ocupă de şamanism :D. Acest Karmapa este a şaptesprezecea reîncarnare conştientă (numărul şaisprezece a lăsat scris la trecerea hotarului către lumea de dincolo unde, când şi în ce familie se va renaşte. Dacă aceste instrucţiuni lipsesc, atunci identificarea următorului Buddha se face prin viziunile maeştrilor. Iar dacă maeştrii nu sunt foarte siguri, testul ultim e ca, la vârsta de 2-3 ani, copilului să i se pună pe o tavă obiecte de toate felurile, între care şi unele aparţinând fostei sale reîncarnări. Adevăratul succesor va alege, întotdeauna, aceste obiecte.

La trecerea dincolo, numărul şaisprezece a mai făcut ceva isprăvi: pe cer au apărut două curcubee, simultan. Cenuşa sa s-a disipat înspre cele patru direcţii cardinale. A murit în America, iar după trei zile şi jumătate inima lui, în mod inexplicabil pentru multînvăţaţii savanţi americani, încă mai era caldă. Corpul a fost păstrat 49 zile după moarte, pentru a fi ars conform obiceiului. În intervalul ăsta s-a micşorat fizic, până la 50 cm, dimensiunea unui bebeluş. Ochii, inima şi limba nu au ars. După tradiţie, ochii sunt sediul corpului, inima – al conştiinţei, iar limba – al vorbirii.

La Buddha of compassion te duci fără camere, aparate foto, telefoane. Îţi dai seama prin ce trec oamenii ăştia, vânaţi de China, doar când vezi ce sisteme de securitate, filtrare, urmărire au. Mai întâi, nu poţi merge acolo dacă nu ai o cerere aprobată, copie după paşaport… aproape ca la Dalai Lama, unde ne-au cerut poze şi formulare, pentru badge. Controlul de securitate are două trepte, făcute, însă, cu o altă atitudine decât cea obişnuită. Oamenii ăştia zâmbesc cât zece.

Al doilea control este cel subtil. La jumătatea ascensiunii spre sala unde ne vedem cu Karmapa, un călugăr aşezat, aparent, în colţul coridorului ne scanează la un alt nivel.

Treci printr-o grădină minunată, care se sfârşeşte cu templul, şi aterizezi pe o scară care urcă, urcă, urcă, pe la jumătate, aşteptând, cuminte, cu fularul alb de consacrare, te iau lacrimile pentru că simţi cum iubeşti şi cum doare lumea, apoi te întâlneşti cu un tânăr ghiduş, care se face că nu ştie să răspundă la întrebări, dar care vede că nu ai apucat să întrebi ce te frământa – dacă poţi pune pe blog informaţia – şi îţi răspunde la fix, lăsându-te cu gura căscată. Sala de conferinţe este extrem de transparentă. Covorul verde pe care ne aşezăm, turceşte, este gros ca o pernă. S-au gândit la cei care vor fi primiţi în audienţă.

În marea de orez cu valuri formate de fiecare etaj de pământ, asemănătoare solzilor unui peşte gigantic,se mişcă un vânt leneş, ca de sfârşit de vară. Pe acoperişul templului te simţi în vârful lumii. Nu stăpân, ci parte dintr-un adevăr perfect. Umbrela în curcubeu a maestrului, robele vişinii, fularele albe de mătase sub ochii celor cinci şoimi care ne-au urmărit pe tot traseul şi care ne salută la plecare, urmărind dacă am aruncat gunoiul în lăzile marcate pentru plastic, biodegradabil, sticlă… Am spus că lămpile sunt solare?…

Buddha of Compassion

2012

Noi, oamenii, jucăm un rol din ce în ce mai important în lume. Am fpcut o mulţime de lucruri bune pe pâmânt, dar şi distrugem. Dacă fiinţele umane conşitentizează situaţia şi se concentrează pe protejarea mediului, s-ar putea să avem o ocazie bună. Dacă ne urmăm dorinţele şi nu ne putem gândi la ceilalţi, atunci e cam dificil.

Compasiunea

Cum o vede el: uneori, dacă vedem un câine rănit de o maşină ne gândim: „ce păcat.” Şi avem acest sentiment (al compasiunii). Dar e doar o scânteie de moment. Vorbim acum despre a practica într-adevăr compasiunea: e puţin diferit. Nu este ca mila, ci este ceva ca şi cum ai deveni una cu cel care suferă. Să simţi suferinţa sa şi să simţi ce îi trebuie. Această compasiune nu e rea, nu înseamnă doar suferinţă. Acest fel de suferinţă nu ni-l dorim. Ne dorim ca fizicul să fie eliberat de suferinţă . Acesta este tipul de simţământ pe care îl numim compasiune. Existăm nu doar pentru noi înşine, ci pentru întreaga lume şi toate speciile, deoarece datorită lor trăim. Fiinţele umane au o anumită ignoranţă, nu pot vedea importanţa speciilor pe cale de dispariţie. Toate aceste specii vegetale şi animale, cu toate îşi doresc o viaţă fericită, şi posibilitatea de atrăi în aceasstă lume. Noi le răpim acest drept. Poate că trebuie să ne schimbăm comportamentul – să fim mai sinceri cnd ne gândim la importanţa acestor specii.

Cel mai bun lucru de luat de aici

Poate că e cam personal, dar pot să vă spun povestea mea. Cu zece ani în urmă, am fugit din Tibet în India. Pentru mine a fost extrem de periculos. Dar am ales să fac această călătorie. La început, nu aveam prea mari speranţe că o să reuşesc, dar aveam un fel de presentiment, pentru că aici , în India, aveam să găsesc oameni, adevăraţi maeştrii, care stau aici , iar mulţi dintre prietenii mei sunt aici şi în Europa. Lor nu e aşa uşor să vină înT ibet. Unora nu li se permite. Mi-e dor de ei, lor le e dor de mine. Am ales să stau aici, dar a trebuit să iau nişte măsuri. Am făcut-o din dragoste şi respect pentru toţi aceşti oameni. Uneori, viaţa e, într-un fel , simplă. Lucrurile mici îţi pot aduce bucurie în viaţă. Nimic complicat, doar lucruri simple, dar pline de miez.

Despre Siddharta

Cred că Siddharta edestul de asemănător cu noi. A venit pe lume, a făcut nişte lucruri şi a plecat. Dacă avem Buddha – Buddha înseamnă un anumit fel de calitate, nu o persoană…  Să vă spun o glumă: în sanscrită, Buddha e buddha, buddhu e bullshit. Scoateţi vocala u şi deveniţi buddha. Toate lucrurile şi fiinţele au calitatea naturală de buddha. Ignoranţa şi reaua voinţă a altora blochează această calitate. Trebuie doar să ne limpezim pe noi înşine.

Buddha e o persoană obişnuită, ca mine şi tine, dar ştie semnificaţia vieţii e să face o treabă bună. Ceea ce a făcut Buddha, putem şi noi să facem. Uneori, mai mult. Pierdem din vedere ceva important. Lucrurile foarte importante trebuie să le aflăm noi înşine.

O cale unică

Cred că nu va exista o religie unică în viitorul apropiat. Pe moment, putem să avem ceea ce avem. Eu am un anumit fel de credinţă- am fost născut îăntr-i familie budistă, nu puteam fi altfel decât budist. E bine că totul e planificat aşa. Dumnezeu îţi dă totul. Eu doar accept şi, ca toţi credincioşii, fac tot ce pot ca să mă pregătesc. Cred că există diferite relaţii în lume, diferite tradiţii şi diferite culturi , dar nu avem decât o lume, în care toate fiinţele sunt interdependente., Comportamentul personal are, desigur, impactul lui. Noi avem deja acest mesaj, aceastî viziune inclusă în cunoştinţele noastre personale.

A practica iubirea în comparaţie cu a face ceva, a se implica

Asta depinde de religia noastră personală. Unii se concentrează pe partea religioasă, renunţă la toate lucrurile prezente, dar nu toţi putem face acest lucru. Alegeţi. Dar practicaţi religia; acesta e un fel de concentrare, numai că nu te concentrezi spre interior, nu spre exterior. Faci un mic progres în interiorul minţii ale. Îmbunătăiri. Uneori ai doar o senzaţie bună, dar nu e suficient. Un sentiment frumos de compasiune trebuie pus în practică. Distribuiţi compasiunea cptre prieteni şi ceilalţi. A ţine mintea atentă la acel sentiment nu e un lucru bun.

Iluminare

Înseamnă să fii aproape de eliberare (să te autocucereşti) Dacă ne stăpânim m’pe noi înşine astfel încât să obţinem eliberarea, acest lucru este aproape o iluminare. Eliberarea reală este un sentiment foarte personal.

5 lucruri care ne pot face mai buni

Cunoaşterea, pentru fiinţa umană, este importantă. Aţi făcut o grămadă de lucruri bune în trecut, dar tot vă lipseşte ceva. Aveţi nevoie de cunoaştere generală prin iubire. Toţi oamenii au nevoie să aibă un comportament bun şi relaţii bune cu alţi oameni.

Iubirea este o parte din viaţa noastră zilnică ne trimite către toate aceste mesaje bune. În ţări diferite, aşa cum facem acum, duceţi mesajele către popoarele voastre.

2012

Nu cred că se va schimba ceva deodată, într-o zi. Avem nevoie să ne schimbăm comportamentul. Acum . Poate că e legat de dorinţă, dar dorinţa nu e suficientă. În natură, există limite. Soluţia e să vă schimbaţi pe voi înşivă.

După ce Karmapa a răspuns la întrebările nepuse, ne urcăm, la propriu, pe acoperiş. Dacă aura acestor maeştri e atât de mare, încât, urcând scările către ei, eşti copleşit de stări de spirit noi şi profund marcante, când ajungi pe acoperişul clădirii eşti în vârful lumii. Fotograful oficial, singurul abilitat să ne imortalizeze fără a fura din spiritul maestrului, ne adună, ne pozează, primim un cadou de despărţire – seminţe, un semn de carte, o fotografie. Lucruri binecuvântate, ca şi eşarfele de consacrare. Templul înoată în lumina solară, care se filtrează prin geamuri.

Vraja sfărâmată, fugim la minibuze şi oprim la Norbulingka. Mănăstire tantrică, ciudată din multe puncte de vedere. Vegetalele explodează în grădina feng shui de afară. Sculpturile interioare, în lemn, aplicaţiile de cupru, toate se adună pentru a ne face şi mai mici, şi mai umili în faţa unei puteri atât de blânde, încât nu are cu ce să se măsoare.

Artizanii locali creează aici aplicaţii minunate, din fir de păr de cal înfăşurat în aţă, care devin imagini în relief cu Buddha, mandale, orice. Sculptează, fac Buddha imenşi de cupru… lista poate continua. Templul e numai bun pentru meditaţie. Pe plăcile de ardezie şlefuită sunt perne. Te aşezi, închizi ochii şi vezi toate florile lumii. Scuturarea e grea, găseşti microbuzul în mizeria de afară, şi aterizezi înapoi, în lume.

Străduţele principale din Dharamsala sunt un furnicar nebun, cu ricşe şi maşini care claxonează, pietoni care nu se sinchisesc şi puzderie de prăvălioare de tot felul. Arta tibetană e peste tot. Bolurile cântătoare, clopoţei, roţi de rugăciune, amulete… Greu de navigat. Găsim un restaurant tibetan, în care unii se luptă cu o supă care arată de parcă ar fi făcută din muci cu spălătură de vase… iar eu mă lupt cu durerea de cap care m-a copleşit după vizita în shopul mănăstirii Norbulingka.

Plecăm cu mâncare la pachet şi cu stelele Căii lactee căzând peste capetele noastre.