De foarte multe ori suntem luați prin surprindere de situații relativ banale, care ne fac să ne simțim foarte furioși… foarte răniți… înspăimântați… toată cohorta de negativități. Creierul nostru, drăguțul, își face de cap cu orchestra lui de substanțe de manevră, care ne aruncă în reacții emoționale, pe care, adesea, nu ni le dorim, dar care par imposibil de controlat.
Totuși, există o soluție, din familia instrumentelor de mindfulness, numită Meta Momentul. Ea presupune să rupi fluxul șantajului neurochimic și are următorii pași:
Simte schimbarea. Te activezi, ești prins pe picior greșit sau ai un impuls de a spune sau face ceva ce ai putea regreta. Simți că se schimbă ceva în corp sau în minte sau în amândouă.
Oprește-te sau fă o pauză. Un pas înapoi. Respiră. Respiră. Din nou, respiră. Asta e, clar, metoda bunicii, care spune că, dacă te ia flama, e bine să numeri până la 10. În care fiecare cifră este o pereche completă de inspirație-expirație.
Vezi varianta ta cea mai bună. Gândește-te la adjective sau o imagine care te ajută să aduci la suprafață cea mai bună versiune a ta, cu detalii clare, vii, sau privește la un obiect care îți amintește asta – cruciulița de la gât, inelul de logodnă, poza de la absolvire. Cum ai vrea să fii văzut? Cum ai vrea să ți se vorbească? Ce experiență ai vrea să ai? Ce ar gândi despre tine, acum, cineva pe care îl respecți?
Planifică și acționează. Bagă mâna până la cot în valiza ta cu instrumente pentru răspunsuri sănătoase: conversații interioarepozitive, reframing, ancorarea în ceva pozitiv la cel care ț-a prpodus reacția și închide bucla între sinele provocat și sinele optim emergent. Acesta este ultimul pas.
Notele de mai jos fac parte dintr-o sesiune de învățături oferite de Khentrul Rinpoche în 28 septembrie. Am ales să le public pentru că sunt extrem de aplicabile, atât pentru cei care urmează o Cale spirituală, cât și pentru cei care doresc să treacă de stadiul de mamifer 🙂
Calea spirituală se bazează pe etica umană, aplicată în practică. Scopul învățăturilor este de a aduce beneficii ființelor simțitoare: sunt beneficii temporare, care pregătesc calea eliberării. Beneficiile sunt de termen lung.
Darurile și abilitățile căpătate trebuie să aducă beneficii pe termen lung. Darurile samsarice sunt pentru lux, pentru ego, pentru supraviețuire. Ele nu aparțin Căii. Avem nevoie de o perspectivă mai largă: nu este doar despre viața asta, nu este doar despre un singur aspect. Este important să vedem straturi multiple, nu doar suprafața.
Cea mai importantă este intenția sau motivația: ce dorim, sperăm să obținem. Avem o structură formată din minte, vorbire și corp. Mintea este șeful. Mintea face karma. Corpul și vorbirea sunt slujitorii. Mintea este condusă de percepție. Ce vreau, doresc, sper – acea parte a minții este cea care face lucrurile.
Cel mai bun lucru, acum, este să vă schimbați perspectiva. Motivația este în directă relație cu karma. Comportamentul superior (bodhicitta) schimbă ceva. Este nevoie să sstudiem pentru a ne schimba perspectiva – avem nevoie de cunoaștere, contemplare, meditație. Uneori, studiul devine un set de simple cunoștințe, când nu facem nimic în privința acelor cunoștințe. Practica e bună, dar ajută să știi de fapt ce anume faci. Practica fără înțelegere devine un ritual, o sarcină. Cunoștințele sunt un instrument, dar este nevoie să folosești acel instrument.
Orice sarcină are un scop, indiferent dacă este bun sau rău – întrebarea este: care e scopul? Care este progresul?…
Dacă este să vorbim despre obstacole, putem să le clasificăm într-un mod simplu astfel:
Obstacole ce aparțin de ignoranță. Așteptările nerealiste aparțin de ignoranță.
Obstacole ce aparțin de obiceiurile proaste – cum ar fi lenea, care seamănă cu un obicei prost. La fel sunt și atașamentele.
Obstacole care țin de împrejurări nefericite, cum ar fi problemele mintale (de fapt acesta este singurul obstacol și cel mai rău). În situația aceasta nu ai neapărat vreo datorie karmică, dar nici nu creezi vreuna.
Cel mai mare obstacol în calea dharmei (metoda buddhistă de antrenament în comportament, atitudine și gândire pozitivă) sunt așteptările nerealiste. La fel cum nu te aștepți la moartea sau pierderea cuiva drag, când nu îți faci antrenamentul minții, nu vei ști – asta e starea de confuzie.
Soluția nu este să te învinuiești. Încearcă să schimbi ceva.
Când înțelegem karma (legea acțiunii și reacțiunii), nu mai dăm vina pe nimic – ci devenim responsabili. Dacă avem de-a face cu durerea, acesta nu este un obstacol în calea evoluției personale: durerea este moartea karmei proaste 🙂 . Problema este că tot timpul suntem atenți doar la noi înșine. Dezvoltați compasiunea, gândiți-vă caă alții suferă mult mai mult. Bodhisattvas-ii cer să primească suferința și durerea celorlalți. Făcând asta, practicați Dharma. Boala poate fi sursa progresului spiritual. Dar cât poți duce din suferință? Aici vorbim despre individualizarea condițiilor generale. Rădăcina, însă, este ignoranța, căci boala nu te împiedică să ai o formă personală de practică.
Ar mai fi de vorbit despre timp. Mulți spun că nu au timp, dar acesta nu este un obstacol. Voi sunteți cei care prioritizează altceva, despre care credeți că e mai important. Acesta este un obicei prost, care nu este complet independent de ignoranță.
Aici sunt posibile două atitudini:
păstrezi lucrurile la nivelul la care le-ai auzit, fără ca ele să penetreze în vreun fel în fapte, vorbire și gândire
cunoști intelectual chestiunea, dar nu ești convins că trebuie să dezvoltarea personală pe primul plan, în fața tuturor celorlalte – adică să abandonezi obiceiurile proaste.
Este alegerea fiecăruia cum să se motiveze ca să nu lase ”urgențele” cotidiene să îi mănânce capitalul de timp.
Pisicka's Book of Life 