substituţia competenţei


Românii au descoperit, se pare, şi substitutul pentru doctor. Pentru că tot ne pricepeam cu toţii la politică, fotbal şi femei, s-a mai inventat un domeniu în care nu mai ajung sfaturile coanei Aurica de la doi. Acum avem un tătuţ mult mai mare. Şi, se pare, cu autoritate maximă în domeniul audiovizualului.

Fiindcă noi, toţi, suntem nişte cretini născuţi în şanţ, care n-au habar de lifestyle, trebuie să ascultăm remarcile înţelepte ale eminenţei medicale, care ne spune kestii de genul mănâncă fructe. Luaţi cu fructe, diabeticilor. Luaţi-o la goană, cardiacilor. Şi, în general, ascultaţi de tătuca. Într-o ţară ca America, nimeni nu are curaj să facă aşa recomandări, pentru că s-ar trezi cu un noian de procese. La noi, poate e o alternativă la plata CAS-ului, de vreme ce primim aşa indicaţii clare şi preţioase.

Dacă înţeleg cum entuziasmul a purtat celebrul Consiliu de la indicaţia clară antitabac şi antialcool după calupurile de reclamă care trimiteau la asemenea produse, nu pricep cum întregul corp medical trebuie să suporte infamia semidoctă a unor recomandări care nu au ce căuta nici în cărţile de popularizare a ştiinţei. Suntem trataţi ca nişte viermi anencefalici şi încep să mă întreb dacă în cursul evoluţiei genetice sub deviza  „capul plecat sabia nu-l taie” nu ne-a curs, cumva, creierul pe nas.

acesta, conform regulilor utilizate de organele mai sus specificate, este un pamflet 😀

o lume de oameni originali


Căutând ceva pentru blog, dau peste două fotografii ale răpitoarei Giselle Bundchen, vikinga care ne ia minţile nouă, femeilor, în fiecare catalog Victoria’s Secret, iar bărbaţilor, oricând 🙂 .

Nu mă pot opri să mă gândesc la Dorna. Giselle zero, Dorna unu. Îmi place apa de la Dorna şi o cumpăr. Îmi place şi campania cu natura şi oraşul.

S-au înfipt în mintea mea aşa adânc, că mă uit la Giselle şi mă duc să aduc sticla de apă. Dar nu despre asta voiam să scriu, ci despre o altă ciudăţenie a minţii umane (sau poate doar eu am luat-o razna). Lucrez acasă, las televizorul să râşnească, şi trag cu urechea la reclame în timp ce fac slide-uri şi rapoarte.

Aud la Pro TV în capătul coloanei care face promo la filmele din perioada imediat următoare ceva de genul „fii original”.

Hm, îmi spun. Ia să vedem, e parte din campanie? Caut. Motorul e doar pentru video, site-ul a ajuns aşa orientat pe telespectator încât e imposibil să găsesc ceva.

Mai mult, suna foarte mult ca ultimul line de campanie pe care l-am auzit la travel and living, în care arată ei o fătucă în faţa unui zid de cutii poştale, şi doar a ei e colorată în stilul anilor ’70.

Astfel încât nu îmi mai rămâne decât să închei cu gândul că toată lumea a respectat sfatul lui tataia Barwise, şeful de catedră de Marketing de la London Business school, şi s-a pus, serios, pe inovaţie în anul crizei.  Trăiască Mobexpert, care s-a prins de kestie.

Marketing social


O dragă prietenă mă roagă să vorbesc la cea mai nouă iniţiativă a fundaţiei Sensiblu – aceea de a face schimb de experienţă cu mediul NGO. În afara faptului că mă bucură la nebunie că acest copil, Fundaţia, care este, puţin,  şi al meu şi care, tehnic vorbind, a trecut de copilăria mică, e gata să îi înveţe pe alţii ceva, m-am gândit mult la marketingul social.

Ce îmi revine consistent în minte este mixul savant între marketingul social şi cel de servicii publice pe care l-am văzut în Belgia, acum câţiva ani, când am avut şansa să fiu la Bruxelles de ziua naţională. Pompieri care îi învăţau pe copii să nu se joace cu focul, după ce le arătau furtunurile şi floricica-stropitoare, încuiată într-un cilindru de sticlă, pentru a nu uda asistenţa. Poliţia care făcea demo cu câinii, ca să ştii, dacă eşti hoţ, că nu e bine să te pui cu ei. Şi tot aşa. Stimulente pentru comportamente pentru că, în definitiv, asta şi trebuie să faci în marketingul social. Vinzi un comportament care trage după el produse şi servicii. În rest, nu diferă nimic. Aşa că poimâine voi vorbi despre foarte, foarte multe P-uri şi o reţetă în zece puncte.

Un brand de mare excepţie


Zi de primăvară, până-n seară… că pe urmă a început ploaia de octombrie.  Lângă un Herăstrău prea plin de lume dornică de zile calde şi de flori, că deh, vin Floriile, traversând către cartierul odată interzis, găseşti un outdoor – accidental –  de mare excepţie. Pardon, escepţie.

Gardul din imagine, alunecat, ocult, într-o nişă a tipului din care se pare că nimic nu îl mai poate scoate, nici măcar graffitti-urile nervoase, de adrenalină, a puştimii care sancţionează tot ce prinde, e străjuit cu mare siguranţă… de Dacia preistorică din imagine. Cool, man, mai ales dacă trebuie să ajungă la intervenţie. Mă întreb dacă firma e una şi aceeaşi cu aia de pe Internet, care zice că ştie, poate, face, drege. Că, dacă da, e rost de măsuri de urgenţă =))

joaca de-a afacerile


Nimic neobişnuit într-o simulare de business. Ne facem că trebuie să promovăm o marcă de angajator, să facem eventuri etc.

sau, dacă aveţi conexiune lentă, încercaţi http://www.youtube.com/watch?v=_Aru3xbsHaQ

Ceea ce e cu adevărat neobişnuit e patima cu care o gaşcă având vârsta medie aproximativă de 25 de ani s-a aruncat într-un exerciţiu greu şi pentru o agenţie versată de advertising. Şi mai neobişnuit e că le-a reuşit. Au comunicat valorile brandului, aveau o sumă de reasons to believe foarte clare şi cuprinse în materiale făcute aşa cum ei şi le-ar fi dorit.

Felicitări Leadership School 5 pentru curaj, Ursus pentru încredere şi tuturor celor care au contribuit, pentru entuziasm.

de pe la Leadership School 5


Oamenii aşteaptă de la tine direcţie, înţelegere, răbdare, o abordare potrivită stilului lor. Aşteaptă veşti bune, adevărul, în general, şi orice informaţie care îi poate face să se dezvolte.

Pe scurt, dacă ar fi să scanăm ce trebuie să parcurgă un lider atunci când comunică, în afara părţii emoţionale care ar trebui să inspire pe cei ce îl urmează, lista e uşor înspăimântătoare.

lista candidatului tău


ieri, treizeci de „copii” veniţi să se facă şefi la Poiana Braşov, printr-o injecţie bruscă de cunoştinţe, au produs o listă care pentu mine, manager, angajator, consultant, a fost surprinzătoare. Redau lista lor de cerinţe, aşa cum a fost produsă, şi în care primele rânduri erau scrise mult mai mare decât celelalte.

Aşadar, dacă angajezi un tânăr proaspăt ieşit din facultate, ţine cont de lista lui, care s-ar putea să cuprindă unele sau toate dintre cele de mai jos:

  1. atmosferă plăcută
  2. siguranţa locului de muncă (frica zilei de mâine)
  3. echipă diversă ca vârste
  4. carieră de succes
  5. pachet salarial şi beneficii
  6. evoluţie profesională. Afirmare, promovare
  7. un brand de care să fie mândri
  8. respect faţă de angajat
  9. implicare
  10. utilitate
  11. posibilitatea de a performa
  12. manageri buni, care inspiră
  13. proiecte de viitor, perspective
  14. recunoaştere
  15. profesionalism
  16. experienţă
  17. C.S.R.
  18. mediu competitiv

O listă lungă şi grea, care ar trebui să dea de gândit.  La câte dintre ele lucrezi activ, ca manager? La câte te-ai gândit vreodată, privind din afară businessul în care lucrezi?

O lecţie de luciditate primită de la nişte „copii”, cum spuneam. Pentru care le mulţumesc.

blue ocean, sau, mai pe româneşte…


Pythia catedrei de marketing de la London Business School, Patrick Barwise, spunea prin 2008, cu mult  înainte ca pe toate publicaţiile de business să curgă cerneala la greu scriind C-R-I-Z-Ă, că în perioadele de criză câştigă cei care inovează şi cei care comunică.

Optsprezece luni mai târziu, nu pot decât să mă înclin în facţa acestui minunat profesor de marketing, care a ieşit din carte, a deschis uşa pe strada lumii şi ne priveşte atent, ca pe furnici, ca să ne înţeleagă comportamentele. Am văzut cum Heineken a evoluat cu mult peste piaţă, pentru că nu s-a băgat în prostii gen 1 plus 1 gratuit. A continuat strategia de comunicare de marcă (şi i-a costat mai puţin, că s-au dus în gard şi rate cardurile, şi bonusurile).

Apoi, suprinzător prin prospeţime, un concept care ar sta binişor cot la cot cu Nike şi Starbucks, în sensul că la început nimeni nu ar da nicio şansă unui nebun care invită 22 de oameni să mănânce de seară atârnaţi de o macara. Dar, dar unde: deasupra stadionului de fotbal pe care se joacă finala mondială la rugby. Sau pe lângă vreo clădire celebră din ţările alea în care au avut timp şi bani să facă palate şi alte minunăţii. Sau în duet cu o altă macara, în cuşca paralelă cu masa ta cântă orchestra. Şi se ridică odată cu solo-ul de pian.

Băieţii sunt angajaţi de super companii ca să lanseze cele mai cool produse. Un jurnalist o să ţină, de bună seamă, minte că un bucătar de trei stele i-a gătit la zeci de metri în aer cea mai dementă cină la care stai legat de scaun ca la roller coaster. Sau clienţii vip au venit să onoreze relaţia cu ăla de le ia comisioane feroce sau pur şi simplu foarte, foarte mulţi bani, şi le-a plăcut. Şi, în fine, pentru fericiţii sorţii, ai în fine unde să îţi faci ziua într-un fel memorabil.

Un belgian non conformist, cu o figură de copil jucăuş, cu sclipirea aceea de inteligenţă din ochi pe care nu o poţi copia în niciun fel, întorcând spre tine faţa de businessman, atent la detalii, perfect la timing, livrând negreşit un model de succes pe care Doamne-ajută să îl fi licenţiat în ţările în care operează, până să nu fie prea copiat. Într-un cuvânt, INOVAŢIE.

îmi place la starbucks pentru că


Despre Starbucks am citit, mai întâi, în cărţi de marketing. O afacere care voia să vândă cu doi dolari şaptezeci o cafea, când ea costa de obicei un dolar. Nimeni nu i-a dat vreo şansă, pentru că s-au uitat doar la shoppingul raţional.

Starbucks, încăpăţânat, a venit cu un model care a revoluţionat retailul de gen. Lumină, mirosuri, un univers al cafelei. Poate similar cu felul în care Ikea a revoluţionat vânzarea de mobilă.  Şi Starbucks a câştigat pariul.

Apoi, ca orice lider adevărat, a fost modest şi a încercat să continue inovaţia. Mărturisesc că nu au cel mai bun chai. Dar îmi place la nebunie ideea de fair trade, faptul că banii se duc la mici cultivatori oneşti, şi zgârcenia cu care oferă şerveţele, ca să tăiem mai puţini copaci. Iată un brand în vena căruia curge, din plin, responsabilitatea socială. Iată cum ceea ce părea mai degrabă un trend care alimenta fluxul de marketing a devenit bună practică. Şi ne place la nebunie, la fel ca sticluţele cu suc de fructe amestecat cu ceai şi, din păcate, la fel ca prăjiturile păcătoase…

o gură de oxigen


Oxigenul, când e în strat adânc, e albastru. De asta am avut parte aseară, deşi ţi-ai spune că orice prezentare de modă e un bâlci al deşertăciunilor. Fiinţe eterice au plutit îmbrăcate în albastru. Pentru lipsa echivocului, ne-au arătat şi dessous-urile.

Elfi mici, cu dominantă de mov, au gonit pe runway-ul improvizat, lăsând în urmă dâre de scânteioare care să facă mătăsurile şi voalurile albastre să strălucească.

Şi toate astea în spatele unor uşi mari, de cristal, ale unui dulap fermecat, în gare găseşti idei proaspete, româneşti, alături de ceşti de porţelan cu ceaiuri sofisticate şi nume mari, franţuzeşti, pentru cei care adoră eticheta. L’Armoire.