10. De Anul Nou

Oamenii ăştia nu pierd timpul. De Anul nou te trezeşti devreme, ceremoniile încep la şapte, cu boluri de orez cu stafide, minciunele şi o veselie generală în templu, pentru că se aruncă în sus boabe de orez nefiert ca ofrandă de sprijin a fiecărei viziuni exprimate.

Nu, nu e o bătaie cu orez, dar nici departe nu e :D, pentru că se simte o veselie specială când bobiţele sunt aruncate în sus şi cad, ploaie, în capul nostru. Iar apoi, ghiftuiţi, trebuie să ne târâm la micul dejun, care ne aşteaptă cu deja cunoscutele momo şi omlete şi curry şi orez cu lapte… cine mai poate mânca?

Pe tobe, pe clanţele uşilor sunt legate khata albe, semn al sărbătorii, iar grâul nostru, cumpărat pentru Anul Nou, creşte voiniceşte, lăcrimând cu mici picături de transpiraţie în fiecare dimineaţă. Atmosfera festivă pluteşte în aer şi îmi amintesc cuvintele de acum doi ani: există sărbători fabricate de om şi sărbători cosmice, a căror energie e palpabilă.

De Anul Nou se înalţă steagurile noi de rugăciune. În câteva zile, ca prin minune, vedem cum se primenesc toate şirurile de mici rugăciuni care flutură în bătaia vântului. În afara acestor lucruri festive, Losarul e caracterizat de : rochii de mătase purtate de toate tibetanele, magazine tibetane închise, multă, multă mâncare, din care obligatoriu un fel e momo umplut cu legume sau cu carne sau – deliciu – cu brânză şi mult timp liber.

De mâncare ne-am bucurat pe îndelete, la cina festivă, când am primit şi vin împreună cu învăţăturile maestrului despre claritate şi dizolvare :D, iar de timpul moale şi leneş, în tot restul zilei, când am sărit prânzul, pentru că ştiam că maestrul are invitaţi, şi am poposit pe terasa unui minuscul restaurant tibetan, unde ne-am delectat cu limonadele lor specifice, cu ghimbir, cu ceaiul masala, şi cu ultimele două piramiduţe de brânză prăjită furate din farfuria lăsată de o turistă hippie-rasta. Miroseau foarte bine, aşa că am decis că le şterpelim, oricum le lăsase când a plecat, ca să vedem ce sunt şi să ne decidem dacă ne putem comanda şi noi  data viitoare. 😀

Ceremonia de dimineaţă a fost şi ea încărcată de mâncare şi ofrande torma, micile prăjiturele falice cu ochi mari, mari, de unt şi pupile colorate :D. În fond, nu are rost să ne învinovăţim mai mult decât trebuie: este Anul Nou tibetan. Iar dacă vreţi să ştiţi mai multe despre prăjiturelele cu formă obraznică, iată semnificaţia lor profundă:

Torma

Tormas (Skt.: bali) sunt prăjituri pentru ofrandă, care simbolizează oferirea mâncării. La origine se făceau din aluat, dar în Tibet se foloseşte făina de orz, şi sculptate în une, au devenit obiecte decorate sofisticat.

Este clar că ofranda pre-budistă a acestor tormas ar putea fi o formă de substituţie a sacrificiului ritual. Totuşi, cuvântul tibetan, care se pronunţă  gtor.ma, are o etimologie revelatoare. Lama Tashi Dondrup a explicat că accest cuvânt, compus din două părţi, înseamnă „ceva care este azvârlit în afară”” + „mamă”, o particulă care semnifică femininul, sugerând despărţirea fătului de mamă. Metafora e cea a tăierii ataşamentului, combinată cu grijă şi generozitate fără margini.

Prăjiturica are forme diferite, în funcţie de zeitatea căreia îi este oferite, dar toate au o bază, un corp şi o decoraţiune. Aceste trei elemente reprezintă calităţile corpului, vorbirii şi minţii. Energiile acestor trei calităţi sunt reprezentate de cele două sau trei disculeţe plate care se aplică pe faţa corpului conic. De obicei sunt în formă de flori. Punctele de unt colorat cunoscute sub numele de  gyab gyen sigilează ofranda de torma, astfel încât esenţa sa să nu fie pierdută sau furată înainte ca ea să poată fi oferită. Culoarea reprezintă natura zeităţii căreia îi este oferită, conform principiilor yoghine tradiţionale.

Aceste ofrande de mâncare nu se aruncă niciodată la gunoi. În ceremonie, ele sunt scoase afară de un călugăr care poartă un fel de protecţie care îi acoperă gura, şi lăsate pentru ca păsările şi alte animale să se bucure de ele. Ceea ce justifică porumbeii graşi-grăsuţi de la mănăstire :D.

Dacă torma nu e oferită sau pusă într-un vas al comorilor ca sprijin pentru îmbunătăţirea bogăţiei, ea poate fi folosită prin purtare: o bucăţică de torma purtată lângă corp este considerată protecţie împotriva armelor, bolilor, influenţelor negative, obstacolelor sau altor pericole. Uneori se arde ca substanţă vindecătoare pentru cei cu boli fizice sau psihice. Sau se pune o bucăţică în apă şi apoi această apă se împrăştie pe câmpuri pentru a favoriza recolte bune.Datorită acestor vaste beneficii se consideră că participarea la construcţia şi dedicarea acestei substanţe sacre este extrem de benefică.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s