Extratereștri de aici și de aiurea

Am dormit în inima muntelui, la Duilhac. De pe aici începe să plouă cu castelașe cathare, cum este cel de la o aruncătură de băț de noi. A plouat cu stele căzătoare și vise, iar vremea este destul de învolburată.

După discuțiile de ieri, am decis să facem o oprire neplanificată, la Bugarach. Muntele unde s-au semnalat apariții OZN frecvente și unde, de Sfântă Mărie (Iar?…) vin tot felul de ozenauți  cu pălării de aluminiu și dispozitive de recepție :))). Dar, mai important, Bugarach pare să facă parte dintr-o pentagramă mistică, în care se află locuri cu geomagnetism ridicat, indicate de Henry Lincoln și apoi de alții. Corbieres, zona în care găsim toate aceste minuni, este poarta pe care am simțit-o pe serpentine, cu o zi înainte. Informația e multă și contradictorie, așa că purcedem să vedem ce simțim. Avem toate parabolicele deschise 🙂

20160809_105107

Bugarach era acoperit de unul dintre norii aceia tipici, orizontali, când ne-am apropiat. Pe măsură ce ajungeam mai aproape de bază, norul s-a risipit. Vânt foarte rece, pătrunzător, pe care îl simți și cu un windbreaker pe tine, și o senzație de liniște ciudată. Am parcat la poale, o parte din grup a plecat să exploreze – cealaltă a rămas să mediteze. Cert este un lucru: că există aici o energie aparte, pe care am mai simțit-o în apropiere de Sedona. Norii, lumina, senzația aminteau de muntele Shasta. Unii spun că Bugarach e un portal. Ceea ce e limpede e că te prinde într-un fel de vârtej, te ridică, te amețește, te deschide și te inspiră. Senzația avea să stăruie dincolo de granițele zilei.

20160809_133016

De pe munte curge un fel de lumină, vizibilă de pe ambele părți ale crestei, fără nicio legătură cu poziția soarelui sau a norilor. Poate că băieții din OZN au un radar special pentru locurile de putere… oricum ar fi, ne-am pogorât în Dosarele X, iar toată informația pare a fi zipuită undeva, în subconștient, de unde recepționăm doar cunoaștere difuză, sub formă de senzație. Asta cere o pauză.

20160809_115517

În sătucul minuscul, aferent locului, oameni la fel cu noi poposesc în grădina unui nene care face sandviciuri și clătite, așa că ne așezăm la un snack și un suc, cu privire directă la creasta misterioasă, ca să conversăm puțin despre ce am văzut și am simțit. Trupa de explorare nu a rezistat mai mult de o jumătate de oră – fără bocanci, pe frigul inexplicabil, au cedat repede.

Ne aflăm într-un teritoriu pentru care nu s-au scris încă adevăratele hărți. Iată una dintre ele. Bugarach pare să fie parte dintr-un pentagon care ne plonjează, din nou, în legătura cu Femininul. Pentagonul este descris de alinierile Venus-Pământ-Soare, reprezintă sinteza elementelor și a fost folosit din vechime de către magicienele vremurilor ca simbol al alinierii tuturor elementelor și apoi prigonit maxim de Biserică, pentru că ce e ocult e periculos și trebuie desființat. Încep să se creeze legăturile și, cu părere de rău că nu atingem în această Călătorie decât două dintre punctele principale, ne urnim, mai departe, pe serpentinele cu care deja ne-am obișnuit, un pic mai late de o bandă, ca să coborâm în Lume. Lăsăm în urmă grădina paradisiacă a francezului făcător de clătite și explorăm sătucul ăsta care pare să fi picat într-o falie temporală. Biserică, grădini uitate de timp, cimitir, liniște.

Această prezentare necesită JavaScript.

Următoarea destinație este Rennes les Bains. Nu e departe, dar e în sus și în jos, pe munți, până intrăm pe o străduță de mărimea mașinii, găsim pensiunea și trebuie să trecem înapoi râul de apă termală ca să parcăm, cuviincios, mașinile într-un loc unde să mai poată trece încă o mașină :). Pensiunea este literalmente invadată de îngeri. Îngeri la cheie, la propriu. Îngeri pe pereți, îngeri la oglindă, un morman de cărți de ocultism și tarot… am nimerit în vizuina unui Mag. De Magi este și orașul, pentru că vezi tot felul de personaje insolite, îmbrăcate în vrăjitori, magi, druizi…Unii arată, pur și simplu, non-uman :).  Hogwarts și-a deschis porțile.

Această prezentare necesită JavaScript.

Cufundată în flori și în liniștea adăposturilor de pensionari veniți la băi, urbea are multe de dezvăluit, dincolo de păstrăvii care dansează în apele râului, sub podurile multicentenare, din piatră. În căutarea a ceva de mâncat, trecem de o terasă care se închide pentru pregătiri (se face acolo, diseară, nu știu ce fel de petrecere) și aterizăm în ”centru”, o piețișoară pătrată populată, la propriu, cu zâne și spiriduși. Proprietarul cârciumii de care suntem atrași și la care ne așezăm știe că suntem vegetarieni, fără să ne întrebe, și ne pregătește niște burgeri delicioși din soia. Reapare conexiunea aceea specială cu el, cu câinele lui, cu blândețea și vederea de dincolo de cuvinte. Pentru cei care n-au experimentat-o, senzația e că te întorci la niște rude dragi, după douăzeci de ani în care ai fost pe un alt continent.

Și, în loc să aterizăm unde ar trebui să ne regăsim (oare ar trebui?), în lume, decolăm de-a binelea – arătăm ca un grup care a fumat mult, mult 😀 și doar Chico the dog poate să înțeleagă că venim de Sus și acolo și rămânem.

Pe străduța principală care dă la podul peste râu, de trecut obligatoriu ca să ajungem la pensiune, găsim un magazin de dvd-uri ținut de o poloneză blondă care  ne întâmpină în stilul deja cunoscut. Căci se vor cunoaște după ochi…Plecăm zece minute și cinci dvd-uri mai târziu cu o colecție despre locurile de putere din zonă, Maria Magdalena și ceva subiecte de feminitate sacră… sau mai puțin sacră.

Nu se mai pune problema de meditat, căci suntem deja în stadiul de dirijabile cu toții, așa că ne uităm la primul dvd, despre Rennes le Chateau și peștera Ermiților… următoarele noastre destinații… apoi plecăm să gustăm vinul roșu al gazdei de la prânz, ca să putem dormi bine. Ne așteaptă o altă zi fabuloasă.

 

citește și: https://pisicka.wordpress.com/poarta-leului/

Anunțuri