Henrietta şi efectele secundare

la noi în "curte"În prima zi de tabără, în prima cameră din căsuţa cea mare, unde stau şi şamanii, C. a găsit în mijlocul patului un ou :). Verzui, nici nu ştia de ce e, pe urmă ne-am dumirit că găinile de aici mănâncă atâta verdeaţă încât şi ouăle capătă o tentă de verde. În dimineaţa următoare, o găină de culoarea vaniliei, cu coada neagră şi un popou rotunjor căuta de zor intrarea la cuibarul proaspăt alocat. I.  a numit-o Henrietta, cu nostalgie pentru găina lui, Henrietta the Hen şi porumbelul pe care l-a avut în copilărie, Pidge the Pidgeon. Trupa Shipibo s-a tăvălit de râs când a auzit numele, ei numesc găinile după tip – cu pene, cu gât golaş etc. Nu am văzut să taie vreuna cât am stat acolo, Doamne-ajută, deşi cocoşul buclucaş  o să dea de necaz dacă nu se potoleşte cu urletele matinale. Henrietta e cea mai cochetă şi curioasă dintre găini, adesea vine să ne viziteze în templu sau la hamace, şi doarme, împreună cu celelalte găini, în copacul înalt de lângă săritoarea care face legătura între tabără şi satul propriu-zis. Avem un fel de afecţiune trăsnită pentru această vieţuitoare simplă, preocupată de scurmatul printre rădăcinile de iarbă şi de recâştigarea confortabilului loc de ouat. Pentru mine, fetiţă de oraş, traiul împreună cu animalele de curte este reconfortant şi amuzant.

perspectivăCeremonia care a trecut a adus dezvăluiri noi şi idei noi. I. a găsit o metodă de a „repara” creierul, pentru care deocamdată nu prea are mare aprobare, dar explică în ce fel se pot remedia energetic, la fel ca la discul de computer fragmentat, bucăţile care nu mai comunică unele cu celelalte pentru a recompune fluiditatea fluxurilor mentale. Alţii au dat peste resorturil interioare de vindecare. A fi rănit, a te vindeca. De sub pojghiţa noastră de oameni civilizaţi răsar tot felul de buruieni. Spunem lucruri pentru care ceilalţi nu sunt pregătiţi… bârfim pentru a obţine confirmare sau sprijin… ne alegem forme contondente de comunicare.

Intru în silenzio stampa, pentru că am nevoie să procesez toate energiile astea nevăzute, ţepoase, ca să nu sar şi eu la gâtul altora, şi din tăcere ies doar când trebuie să punctez ceva, necesar întregului grup.

Intru, în tăcere, sub plasa protectoare a patului şi găoacea de linişte pe care mi-am creat-o se transformă în zid greu, pe care nu ştiu cum îl pot sparge.anaconda arcuiris Cer ajutor de sus, şi următorul lucru care sparge, de-a binelea, liniştea, e că la mine în cameră apare C., care îmi spune că e un şarpe pe aleea dinspre căsuţa lor. Iau lanterna, mă duc, voiniceşte, mă aşteptam la un şerpişor… e ditamai anaconda de doi metri. De culoarea caramelului, pregătindu-se să năpârlească , reptila asta minunată e etichetată imediat de Funi – anaconda arcuiris, adică anaconda-curcubeu. Speriată mai ceva ca noi, e prinsă, în fine, de multdoritul tăietor de lemne, care colaborează cu Oswaldo şi micul Guillermo. Piticul fără frică îi pune piciorul pe cap şi marele macho o prezintă drept trofeu, în timp ce trupa strigă să nu îi facă rău. O să o elibereze în afara taberei, săraca de ea.

Funi spune că, la ei, simbolistica şarpelui este energia Pământului, care se află în toate cele, şi recunosc, ceţos, pe Kundalini. Ostilităţile se sfârşesc, I. se strecoară în pat pentru reconciliere şi runda de vorbe de seară, iar Oscar cântă în templu – mâine e iar ayahuasca. Liliacul vine la runda lui obişnuită, fâlfâind inutil prin căsuţa prea plină de ţânţari, şi totul reintră, brusc, în normal. Adorm gândindu-mă că niciodată, absolut niciodată, dacă ceri cu adevărat nu vei fi refuzat.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s