cocoșul sună la trei

067

fructele de dimineață

Primul lucru pe care mi-l amintesc din expedițiile trecute este cocoșul, urlând la ore matinale, și despre care oamenii aveau fantezii din ciclul ”mă împiedic și cad peste el cu un cuțit  în mână”. Sună la trei, apoi la patru, apoi la cinci și jumătate. Noaptea a fost scurtă, am adormit gândindu-mă la discuția cu Toni despre principala problemă pe care o aveam de rezolvat în Amazon, și la soluția lui spectaculoasă… nici mai mult, nici mai puțin decât să folosești corpul tău ca proxy pentru persoana pe care vrei să lucrezi. Informațiile de la ei sunt năucitoare pentru profunzimea și acuratețea lor, știu că avem tendința să îi judecăm pentru că umblă cu un maieu rupt și cu unghii lungi, nu totdeauna foarte curate, dar au un scanner pentru realitatea invizibilă ca nimeni altul.

Demarăm cu tai chi și beneficiem de o primă meditație, așa profundă încât cineva începe să sforăie. Îmi amintesc de Dalai Lama și părerea lui despre adormitul în timpul practicii: singurul lucru e să nu îl deranjezi pe cel de lângă tine cu sforăitul…

Primul mic-dejun, cu fructe, pendulează între vinovăție și neînțelegere. De dedesubtul vorbelor ies frustrări vechi și răzbat în frânturi de frază aruncată pieziș, cu garnitură de ironie acidă. E nevoie să oprești tot grupul ca să scoți gunoiul de sub covor și să expui ce se întâmplă. Merită, pentru că după aceea energiile se relaxează. Nu apuc să ajung la râu pentru baia de dimineața, că deja șamanii au evaluat toți participanții și se stabilesc protocoalele. Cineva urmează să execute cinci ceremonii suplimentare de ayahuasca, de fiecare dată cu o zi înaintea ceremoniilor cu tot grupul, la fiecare trei zile.

După breakfastul regal, cu fructe, evaluez că în 2-3 zile se vor termina toate. Banane, pepene, papaya. Bucătăreasa este cea de data trecută, știe să gătească românește, așa că primim prima ciorbă de legume, la prânz, cu garnitură de orez și salată. Perfect.

034 templeÎn orele leneșe ale după-amiezii, ne pregătim, ușor-ușor, pentru prima ceremonie, cu o primă eliberare emoțională. Grupul este alcătuit din oameni care au lucrat cu ei înșiși, dar și încărcătura este pe măsură… Ne-am înșirat în clădirea circulară, mare, care funcționează ca sală de meeting și pe care indienii Shipibo o numesc ”templu”. Dacă mă uit la arhitectura care conține pătratul și crucea malteză ca axe ale acoperișului conic, denumirea este justificată. În jurul centrului, oamenii stau întinși ca razele… și scopul este să înceapă, în fine, să lumineze. După ce  ne relaxăm un pic, ajungem, nu știu cum, într-o discuție despre viitorul rasei umane și despre contribuția maestrului – ce văd este, pe de o parte, participare și, pe de altă parte, critică. Se deschid subiecte mari – alinierea și judecata. Oamenii trăiesc în standard dublu, predicând altora și neținând seama de ceea ce ei înșiși predică.

Îmi notez  prioritățile de lucru… concentrarea pe alții, în loc de concentrarea pe sine. Obsesia controlului. Escamotarea problemelor emoționale. Obsesiile. Răbufnirile. Necesitatea de a fi acceptați și compromisurile care merg mână în mână cu asta. Lipsa legăturii cu realitatea, care poate fi un disconfort.

D. pregătește reportajele și interviurile. A planificat să meargă în junglă cu ”băieții ” Shipibo, la cules de ayahuasca.

068cuiburi papagalSeara, o primă ceremonie privată. Șamanii au pregătit fără noi ayahuasca, rețeta e diferită. Mai puține viziuni, mai multe senzații. Îmi dau seama că, pentru lucrul pe corp, concentrația este mai mare, de parcă s-ar stabili un fir de conexiune cu inteligența trupului. Afară, larma papagalilor, pe care localnicii îi numesc paucar, păsări cu burta galbenă și spinarea neagră, instalate în zecile de cuiburi de lâncă templu, s-a potolit. Dar mâine dimineață ne vom trezi din nou în concertul de mieunat, cloncănit, cârâit – aceste reportofoane zburătoare au înregistrat toată jungla și o tot repun în playerul din conglomeratul de locuințe din copac.

 

Citește și http://wp.me/Pswu1-2lr

Anunțuri