Cu capul mare, la propriu

Saracura are două efecte interesante: primul e degajarea de căldură. Simţi cum organele interne încep să se încălzească. Şi transpiri. Şi dacă nu te duci la râu să te răcoreşti, eşti leoarcă în 15 minute. Deşi Funi spune că principalul efect este o reprogramare a sistemului nervos, eu cred că lucrează şi în metabolism. Al doilea efect este senzaţia de dilatare a cutiei craniene, la propriu. Simţi că ai capul mare, mare şi când e să îl întorci e ca atunci când parchezi un tir. Operaţiune cu mare amploare :)). Remediul? tot apa. Zilele trecute, E. avea probleme mari cu împământarea 😀 şi Funi a chemat-o pe Roxana, care a transportat-o de urgenţă, de braţ, până la toaletă, unde i-a administrat un duş sănătos. Apa te reconectează imediat la realitatea 3D.

Noaptea a curs cu vise de descărcare, despre oamenii care au încercat să îmi controleze viaţa. De data asta, refuzând rolul de victimă, am părăsit scena şi i-am lăsat cu ochii în soare, să îşi practice metodele de control şi distrugere pe ei înşişi. Sunt în templu şi ascult visele şi viziunile celorlalţi. După paharul matinal de saracura, creştetul mi se deschide ca o corolă.

Vorbim despre Bert Hellinger şi terapia sistemică. Multe dintre lucrurile pe care le facem aici sunt legate de metode mai puţin convenţionale de terapie şi psihoterapie. Constelaţiile familiale sunt deja un loc comun în ţară, dar văd că aici, în grup, doar doi-trei ştiu despre ce este vorba. În culturile străvechi, importanţa legăturilor cu strămoşii este covârşitoare,

Funi aprinde, pentru prima oară, o lampă de copal. Dacă ne-am obişnuit deja cu focurile de palo santo din seara ceremoniei, cu tămâiatul cu salvie şi cu fumul protector de mapacho, asta e ceva nou. Prevăd o noapte importantă. Lampa arde o jumătate bună de oră şi umple spaţiul cu un fum frumos mirositor, dar şi cu fulgişori minusculi de funingine.  Oricum, la cum spală, freacă şi curăţă băieţii ăştia nu îmi fac nicio problemă.

Ayahuasca e gata, a fiert toată ziua. Din uriaşa oală a rămas doar vreun litru şi ceva, pe fundul lucios şi curat. Lichidul fierbinte e brun şi transparent, când se răceşte devine opac. Deschiderea oalei este şi ea însoţită de ceremonie: când capacul se ridică, toţi cei aflaţi împrejur binecuvântează fiertura. Un abur cu miros de verdeaţă opărită iese la deschiderea recipientului de către Funi, şi aruncăm în lichid toate binecuvântările care ne sosesc pe moment. Unii cu mâna, alţii cu gândul. Aburul conţine, evident, ceva, pentru că în următoarea jumătate de oră suntem foarte zen şi fericiţi cu toţii :D. Dacă te gândeşti cât de rău îţi e când bei acest depurativ care scoate totul din tubul digestiv, pe care parte o fi, e aproape paradoxal. Dar, repet, senzaţia de curăţenie organică de după este de neegalat.

Grupul trece printr-o nouă furtună: cineva a hotărât că e mai şmecher decât ceilalţi. Şedinţă, confruntări, comoţii, acuzaţii. Ieşirea în evidenţă este un atribut al ego-ului şi, hotărât lucru, sunt unii dintre noi care mai au de muncit la asta. Schimbul de replici dinamizează, energizează, polarizează şi unifică. Energiile circulă la nivel aproape fizic şi ies epuizată din această tentativă de reintegrare. Am terminat cu toţii replicile şi argumentele, problema liberului arbitru ca obstacol e evidentă. Porţile sunt deschise, depinde de persoana respectivă dacă vrea sau nu să reintre în cerc.

Cu toţii am avut de făcut compromisuri ca să ne armonizăm, şi am făcut-o cu dragă inimă. Dar uneori suferinţa a lăsat urme atât de adânci, încât energiile discordante ies la suprafaţă şi pentru cei mai mari maeştri, în stările cele mai profunde. Nu este vorba de nivelare aici, ci de o dezvoltare simultană şi coordonată. Uneori, viteza personală şi cea generală sunt două lucruri diferite.

Sunt vindecată la distanţă, în ora de stat în hamac. Mulţumesc din nou vibraţiei familiare, pe care o cunosc atât de bine, încât ştiu unde se află posesorul şi când se apropie, mă reexaminez şi constat că sunt Iubire. Ştiu că, odată cu Iubirea, viaţa mea a pornit-o de la capăt, din nou, după ani de moarte clinică. Îmi amintesc acum cât de mult m-a tulburat Adam şi Eva a lui Rebreanu şi înţeleg de ce. Jumătăţile care se caută s-au întâlnit din nou. Pentru a paisprezecea oară. Şi legătura e dincolo de orice am experimentat în viaţa asta.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s