Budismul e ca o trusă de instrumente care îţi permit să croieşti cărarea galbenă care duce în Oz. Ai instrumente de săpat, de nivelat, de cernut materiale, de turnat şi de marcat… E foarte interesant că – spre deosebire de creştinismul clasic, în care avem credinţa şi rugăciunea, în general, aici ai varii opţiuni.
Ai obstacole? Spui mantra Tarei sau varianta alăturată, mai lunguţă. Conţinutul tradus din tibetană e mai lipsit de înfloriturile şi arhaismele prezente în ritul ortodox. Maestrul spunea, la un moment dat, a propos de transmisiunile orale, care furnizază material la nivel conştient şi subconştient, că primul rând de discipoli ai lui Christos a fost singurul favorizat de o asemenea transmisie orală. Că un creştin de rând ar trebui să fie „un student cu capacităţi intelectuale speciale” ca să poată trece dincolo de formă. Am văzut duhovnici care jucau acest rol al transmiţătorului oral.
revin la invocarea Tarei, ca mostră de simplitate şi poezie.
Nobilă Tara, Mamă neostenită, gândeşte-te la noi.
Te rog, înlătură frica şi suferinţa nenumăratelor fiinţe simţitoare
şi binecuvântează-ne să avem parte de bun augur şi noroc.
Binecuvântează-ne şi trezeşte cele trei lumi ale samsarei în regatul preacurat al deprinderii dharmei.
Binecuvântează toate fiinţele pentru a ajunge la starea de Buddha.
În cele din urmă, binecuvântează-ne să aflăm spaţiul atotputernic al iluminării, măreaţa beatitudine a trupului de curcubeu.
Aşa cum divinităţile pot avea mai multe aspecte – unul masculin, unul feminin, unul luptător – la fel sunt concepute mantre pentru fiecare dintre ele. Pentru energia-matrice, pentru manifestarea ei activă, pentru manifestarea ei magică. Prin contactul verbal cu aceste entităţi, atingi cu marginea conştiinţei întruparea perfectă, Buddha, primeşti bunătatea lor infinită, care trece la tine, corpul tău împrumută o fărâmă divină, vorbirea are o fărâmă divină, primeşti longevitate şi te conectezi la valori eterne.
Diferenţa creşte exponenţial când vorbim despre spiritele suferinde, răzbunătoare, criminale. Noi aprindem tămâie ca să le îndepărtăm, ei au cu totul altă concepţie… Dacă nu ţi-ai fericit părinţii în vreo viaţă anterioară, ei sunt în iad, suferind, pentru că nu s-au putu elibera prin copiii lor. Există şase feluri diferite de fiinţe care, iniţial, ne-au dăruit dragostedar noi nu le-am iubit, în schimb. Astfel încât se fac ceremonii în care să le ai înapoi cele cinci părţi ale fiinei tale: auzul, pentru a da tuturor mamelor simţitoare sunete bune, văzul pentru a oferi tot ceea ce este bun de văzut, nasul, pentru a dedica mirosurile bune, gura, pentru a dedica tot ce are gust bun. În definitiv, oferi toate fenomenele demne de a fi dorite.
La ceremonii participă musafiri virtuali – sunt invitaţi divinii Buddha, Dharma and Sangha. Din iad până în rai se găsesc patru categorii de „musafiri” dintre care cei supremi sunt invitaţi datorită devoţiunii. Sunt oaspeţi ai dragostei şi compasiunii. Toate fiinţele care ne-au dat vreodată ceva şi cărora noi nu le-am răsplătit ofranda sunt mânioase, inamice. Unele vor să ne ia viaţa. Aşa încât trebuie să dedicăm ceva şi să oferim dragostea acestor inamici, care se transformă, astfel, în prieteni. Când toţi aceşti oaspeţi vor fi fost satisfăcuţi, noi vom fi ca un copil liber. Pentru creştini, Buddha, Dharma şi Sanga pot fi înlocuite cu Iisus Christos şi Maica Sfântă.
Importantă este ofranda: dai inima iubirii şi focul dorinţei de a ajuta fiinţele simţitoare. Fumul este o bucurie pentru toate mamele simţitoare. Trebuie să te rogi ca ele să fie eliberate de durere şi suferinţă, iar după ce devii acest copil bun şi curat poţi practica Dharma. Sau orice altă Cale.
Ceremoniile Chod, descrise de Alexandra David McNeel în primele ei relatări din Lhasa ca o practică extrem de secretă, întunecată, ocultă sunt o tehnică de binecuvântare pentru iluminare. Literal, Chod înseamnă a tăia – a tăia boala şi suferinţa pentru o bună sănătate a corpului . A tăia suferinţa minţii, iluziile, ignoranţa şi toate emoţiile negative. Şi, în fine, a tăia obstacolele care cauzează scurtarea vieţii. Filosofia e să apuci să trăieşti suficient ca să îţi faci misiunea. Efectul direct e o diminuare masivă a egoismului. Egoismul e cel care blochează poteca aceea galbenă. Privilegiul de a asista la o asemenea ceremonie creează un fel de senzaţie de anticipare – de altfel, complet justificată, pentru că procedura sofisticată adresează mintea, corpul, vorbirea, calităţile , activarea si comuniunea cu liniile de zeităţi, maeştri si protectori. E ca si cum ai pleca, în sunetele ritmice ale tobelor din piele de şarpe şi ale fluierelor de os, într-o plutire corporală, până la transformarea în ceva dulce şi asemănător zeităţilor pe care litania le invocă. Instrumentele au semnificaţii secrete, de asemenea. Toba e elementul masculin, care semnifică marea beatitudine, iar clopotul, cel feminin, care înseamnă marea înţelepciune. Combinaţia e purficatoare, într-atât încât dacă nu ai făcut practicile preliminare – cele o sută de mii e prosternări, de mantre, de oferiri de mandală şi de guru yoga această curăţenie bruscă poate avea efecte secundare prin deblocarea si eliminarea impurităţilor sau cristalizărilor din organele disfuncţionale. Ca să nu mai vorbim de cele mentale. Se spune că practicanţii de Chod meditează în 108 cimitire, apoi corpul lor se transformă în curcubeu. Sunt oameni care au învins orice temeri şi s-au aliat cu lumile de deasupra şi de dedesubt.
După asta, nimic nu mai pare ciudat, nici măcar supa din ridichi albe, verdeţuri şi paste de făină integrală. Nimeni nu mai poate mânca.
Pisicka's Book of Life 