pâine coaptă cu vrăji bune

Azi gătim. Românii şi ungurii pregătesc, prin rotaţie, masa pentru toată lumea. Aşa că trupa din camera noastră, în număr de cinci, a planificat în mare aseară, a definitivat lista azi dimineaţă şi… surpriză. Bugetul e de trei mii de rupii, adică 30 de euro, cu care trebuie să încropim de o masă pentru cincizeci şi cinci de oameni. La shopping ne ajută şeful bucătăriei, un frumuşel care poartă non stop o căciuliţă cum sunt acum la modă şi Alex, compatriotul şi tovarăşul nostru temporar de suferinţă . Cu ei, preţurile scad cu 30% de la cel mai mic pe care l-am fi putut obţine noi. Revelaţiile de la cumpărături: un ou e opt rupii, un kilogram de carne de bivol (vacă nu se mănâncă) e două sute, puiul e două sute optzeci. legumele şi fructele variază între 30 şi 80. în turul de cumpărături, descoperim şi scurtătura către stupa, despre care auzisem dar nu o dibuisem.

Ni s-a cerut să stăm în buget, şi înţelegem că e o lecţie de frugalitate. Aşa că ducem cumpărăturile, vom găti diseară, şi facem un tur de „oraş”. Nu putem purta masca de praf, dar ne adăpostim de pudra infernală prin magazine şi profitămm, cumpărând cărţi. După prânz, gătim şi primim, de la călugării din templu, ronţăieli binecuvântate de ei după amiază.

Cu bugetul de 3000 de rupii şi puţină contribuţie personală, vreo încă două pentru ouă şi alte kestii „scumpe” cum ar fi brânza, producem o ruptură în viaţa comunităţii europene din mănăstire. Lumea vine de trei ori la mâncare, fiindcă ciulamalele de legume şi de pui, musacalele cu legume şi carne, salata de varză cu coriandru şi alte trăsnăi plus pâinea coaptă în cuptorul local au făcut furori. Am vrăjit toate bucatele ca să le pice bine tovarăşilor noştri de experienţe nepaleze.

Standardele de gătit tocmai s-au răsturnat… iar românii sunt lăudaţi pentru bucătărie. Păi cred şi eu.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s