M-am născut într-o zi de treisprezece. Ca toate puştoaicele, în preajma primului test serios de feminitate, în jurul meu plutea un nor de superstiţii. Pisici negre, capace de canal cu patru şi şase găuri, întors din drum, marţi… şi lista ar putea continua.
Dar de 13 nu mi-a fost niciodată frică. Am moştenit de la mama mea această atracţie curioasă pentru cifra considerată expresia ghinionului. Am studiat, şi am văzut cum este împinsă, cu obstinaţie, în sfera negativă, deşi tot ceea ce puteam găsi în legătură cu ea era pozitiv.
A treisprezecea literă în alfabet este M, şi cei care mi-au influenţat viaţa (exceptându-l pe fiul meu) au nume care încep, toate, cu M. În alfabetul ebraic, litera este mem, adică mamă. Nicio surpriză că numărul este asociat Fecioarei, cea care zdrobeşte capul diavolului. Când mi se face cunoştinţă cu un Mihai sau o Mihaelă, parcă mi se deschide antena parabolică, pentru că, aproape totdeauna, urmează mega surprize. Bune.
Într-un an solar sunt treisprezece cicluri lunare. Doisprezece apostoli, plus Iisus, egal treisprezece. Doisprezece cavaleri, plus Arthur, egal treisprezece. E drept că a treisprezecea carte în Tarot e Moartea, dar sensul ei depăşeşte iminenţa copârşeului :D. Treisprezece trepte în calea spre desăvârşire. Principiul divin feminin despre care vorbeam mai sus este şi semnul reîntoarcerii unităţii şi echilibrului în ordinea naturală.
Iar apariţiile Maicii Domnului de la Fatima au început pe 13 mai 1917, dacă nu greşesc, şi au continuat în fiecare zi de 13 timp de şase luni. Cred că am înşirat deja destule coincidenţe ca să justific atracţia mea faţă de un număr sacru pentru egipteni, mayaşi şi tibetani, şi ignorat în şirul butoanelor americane de lifturi. Puterea extraordinară a lui 13 a fost sistematic subminată, lucru pentru care devine şi mai interesant :D. Dar ce e mai interesant abia acum urmează.
Din tinereţe am fost fascinată de Eliade, iar Istoria Religiilor şi manualul lui de yoga au fost printre primele lecturi ezoterice. Apoi am devorat tot ce a scris, îl iubesc peste spaţiu şi timp, e de-al meu :D. Abia anul trecut am aflat că e născut în aceeaşi zi şi aceeaşi lună cu mine. Marele meu Profesor.
Când am împlinit treisprezece ani, tata a decis că trebuie să am o semnătură, o siglă, un semn care să mă definească şi cu care să pot măzgăli prima pagină a cărţilor pe care le împrumutam, astfel încât să evit ceea ce oricum mi s-a întâmplat – să nu se mai întoarcă.
Că a construit semnul pornind de la 13 e oarecum previzibil, majoritatea oamenilor îşi setează parolele în jurul datei de naştere, dacă nu e numele copilului, iubitului sau căţelului. Ce e interesant e cât de tare seamănă chestia asta cu scrierea sacră a silabei AUM, regăsită în grafia tibetană, simbol al uniunii cu tot ceea ce există, creat şi necreat, al Unimii. Viaţa mea e plină de coincidenţe, cum le-ar spune unii, sau de semne, cum prefer eu să cred, pozitivă şi încrezătoare în construcţia unui destin la care Universul, Creatorul, Sursa, Dumnezeu sau cum vreţi să îi spuneţi, contribuie şi trimite indicii discrete că acest lucru chiar se întâmplă.
Numărul oamenilor care m-au sunat, mi-au trimis SMS-uri sau mesaje pe Facebook e greu de calculat, nu ştiu dacă are legătură directă cu 13, sigur e de ordinul sutelor, dar un lucru e cert: m-am simţit mai iubită şi apreciată ca oricând. Cu această stare de spirit, tuturor celor care suferă de triskaidekafobie le spun: desenaţi-vă cubul lui Metatron, care conţine 13 sfere, puneţi-l în geantă, lângă buletin, lângă telefon şi lăsaţi-vă purtaţi de magia acestui număr al împlinirii, completitudinii, încheierii misiunii şi neutralizării prin integrare şi luminare a aspectelor negative de orice fel. Enjoy 13.
Pisicka's Book of Life 