între porţile iadului şi floarea de crin

shielsCu Ayahuasca cea nouă şi cu Juni insistând pentru o doză mai mare, purcedem în prima ceremonie din „al doilea ciclu”. De obicei, a treia ceremonie aduce cu ea salturi interesante. E un alt fel de deschidere: de la experienţele extatice ale lui T. la cântecele nepământene pe care le aud de la C., o eliberare majoră pluteşte în întunericul plin de sunet de cicade. Se stabliesc conexiuni misterioase între oameni, un fel de experienţă sincronă inexplicabilă.Scurtcircuitaţi de valul cel nou de Ayahuasca, asistăm la descărcare, activare, la o prezenţă puternică, feminină. În sesiunea de debriefing, elementul comun este această prezenţă.

Nu apucăm, din păcate, să auzim povestea lui T., care porneşte mai departe, în aventura personală, la Valea Sacră.La cinci, îl aud pe Juni vorbind, dar sunt atât de ostenită, încât nu mă pot ridica din pat, să spun la revedere. Juni se va întoarce mâine, cu a doua rundă de cumpărături: fructele şi legumele trebuie luate de două ori, pentru că umezeala şi căldura junglei fac aproape totul să se strice. Ardeii, în câteva zile. Broccoli, în două zile. Despre verdeţuri proaspete şi salate nici nu se poate vorbi decât în prima zi :), de rezistat rezistă cartofii, varza, morcovii, sfecla, ceapa, usturoiul…

copiiAu ieşit la suprafaţă noi straturi emoţionale. Cei ce caută atenţie. Cei care nu se simt iubiţi. Parcă fiecare dintre noi fuge de confruntarea interioară fundamentală.

Vorbim mult despre moarte şi despre frica de moarte, pentru că au fost întâlniri azi-noapte care au arătat această frică de moartă.

La mine în suflet se adună toată tristeţea lumii şi am nevoie de timp, singură, în celula mea de călugăriţă, cu perdelele minunate, cu buline strălucitoare, de la geamurile cu plasă, şi cu lacrimile curgând şiroaie. Respir, respir, respir şi începe să plângă afară: şiroaie de ploaie, cu tunete şi fulgere. Copiii se joacă în bălţi, au umbrele, pentru decor, şi tropăie şi plonjează în noroaie. Niciun adult nu le spune că răcesc, că se murdăresc, că nu e frumos. Doi tineri, la 17 ani bucata, un el şi o ea, transformă bălăceala în ritulal de curtare, se fugăresc de mai mare dragul. Mingea de fotbal zboară, plină de apă, şi aterizează în iarba mustoasă care creşte văzând cu ochii. Iubitul lui Kavi a curăţat iarba de lângă podeţele de lemn, ca să nu vină microgângăniile pe noi, dar restul taberei e verde-verde.

de fototapetNe-am regrupat după diluviu, în templu încă şerpuieşte energia de azi-noapte şi ne apucă dansul lent, pe muzici mai vechi şi mai noi. Spaţiul devine suprarealist, plutim, siluete feminine, în legănarea molcomă. L. ascultă muzica proprie, de pe telefonul realimentat misterios, cu încărcătorul solar. I. e în contemplare, care continuă şi după masa de seară: e la el în pat, în spaţiul lui de linişte, în timp ce noi mai sporovăim puţin în sala de şedinţe dein pătucul meu roz. De amor, de vindecare, de experienţe de azi-noapte. Mult după ce pleacă „copiii”, revenim la dialogul nostru nocturn, în patul lui, cu plasa elastică, roz, cu evantaiul răcoritor şi cu minţile bântuind prin toate colţişoarele realităţii şi irealităţii.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s