De la Rennes les Bains la Monsegur nu e mare distanță, așa că ne permitem un ocol extrem de inspirat la Alet les Bains. O abație uriașă, veche. Un sătuc mic, extrem de medieval, în centrul căruia găsești Fântâna Iubirii (cu o placă seacă, în tonul specific autorităților, care precizează că apa NU este potabilă) și un loc minunat, tot în genul snacks și ceai/ cafea/suc, ascuns într-o grădină, în spatele unui zid cu un arc minunat, care cuprinde statuia Mariei, într-un peisaj completat cu un iaz mititel, cu crapii chinezești roșii, trestii și alte minunății.
Am trecut pe lângă biserica veche și am tras mașinile în parcarea mare. De pe trotuar ne cheamă clopoțeii de vânt și statuile Buddha ale unei prăvălii de cristale. Intrăm și se dezlănțuie, iar, Conectarea: în prăvălie, un Mag îmbrăcat cu o cămașă tibetană kaki ne întâmpină cu un amestec de blândețe și curiozitate. Sub o masă încărcată cu tot soiul de pietre doarme un îngeraș de copil cu bucle aurii, vegheat de pe masa alăturată de o pisică supradimensionată, pufoasă, norvegiană de pădure.
Începe balamucul numit ”ce cristal să îmi cumpăr”, alegem, măsurăm, omul vede ansa, el măsoară cu pendulul pietrele alese pentru a stabili prețul :). Suma cifrelor este întotdeauna 8, așa că punem nu doar pietrele în săculeții de voal sau mătase, ci și abundența…
Primim, bonus, accesul într-un fel de grotă alăturată, unde șed, cuminți, boluri și piramide de cristal, care încep să vibreze sub atingerea mâinii Magului. Suntem într-un spațiu care își pierde liniaritatea, piramidele ce se rotesc îndoaie dimensiunile și creează scurtături… aici vreau să mă întorc data viitoare.
Clopoțeii de vânt sună, mișcați de vântul prezent peste tot. Vorbim puțin despre destinație, ne îndrumă să căutăm (și găsim) o Sursă de Apă Bună, spre care purcedem și nimerim, nu-i așa, abia din a doua încercare… căci prima ne duce la fântâna cu amor și la cadrilaterul sever al fostului centru de sătuc, cu arhitectură tipică și bârne negre ,în diagonală, peste fiecare perete exterior al caselor. Una dintre ele îmi atrage atenția prin simboluri.
Steaua lui David e de găsit și pe construcția monumentală a abației. Nu cred că este vorba despre ipoteza evreiască, așa cum spune unul dintre filmele documentare cu care mi-am făcut temele, ci despre sensul celălalt, profund, al fuziunii feminin-masculin ca principiu fondator al Creației.
Abația e ruinată, nerestaurată, așa încât mai interesant decât zidurile moarte, care spun povești cu puterea ultimei șoapte rămasă în pietrele vechi, este biserica alăturată, dedicată Sfântului Andrei, în care se deschid iar viziunile, și curg, și curg. cum au curs și mesajele despre scopul acestei călătorii, puntea pe care sufletele noastre cuibărite în găoacea corpului o fac între tărâmurile luminate și această lume, dar – mai ales – despre alchimia uniunii, ca prag între potențialul uriaș al spiritului și cel al cărnii, o unire așteptată și dorită. Crucile de Malta ne însoțesc peste tot, în și în afara bisericii.
Trecem pe lângă copăcelul -inimă din nucleul acestei așezări insolite și găsim, din a doua încercare, Cădițele, cum le-a spus Magul. O sursă de apă vie, puternică, de cristal curge în bazinașe impecabile, folosite și odinioară, și acum, pentru spălat. O familie de arabi se trudește cu un covor, noi suntem cu picioarele pe stratul de pietricele curate, fără urmă de algă, făcându-ne abluțiunea în apa care iese din inima vulcanică a acestor munți puternici.
Drumul înapoi, spre mașini, trece pe lângă grădini de legume frumos ordonate, pline cu flori și fluturi. Ne așteaptă încă un ocean de serpentine pe drumurile înguste cât aleile din Parcul Circului, înainte, către un alt colț al Stelei.
Citește și
Pisicka's Book of Life 