vanilla skies


opt dimineata, Bucuresti, DN1. Un pasaj ingramadit intr-un semafor, gafaind de masinile care se napustesc, zilnic, catre oras. Ce a mai ramas din padure doarme in roua. Oamenii sunt extrem de preocupati sa se depaseasca, sa se infiga, sa injure, sa flash-uiasca soferul din fatza, care nu a reactionat intr-o sutime de secunda la gesturile contradictorii ale politistului din intersectie.

cu geanta de sport pe scaunul din dreapta si nervii scursi impreuna cu transpiratia la dus, contemplu scena si ridic ochii, pentru ca un avion care decoleaza face zgomot. Pasarea e superba, luminile de decolare si silueta pe cerul cu nori de vanilie arata ca din filme. Pamantul e jos. Nu pot sa nu mai uit cata frumusete ignoram zi de zi.

Ma tin de cuvant. tac mai mult. stau mai dreapta. imi permit sa visez si sa ma bucur de ceea ce este imprejur, de la o zi la alta mai mult.

La vita e bella.

Anunțuri

minunata lume a conexiunilor


cat de minunat e sa te conectezi la reteaua wireless a hotelului in care se desfasoara conferinta la care participi si sa poti transmite instant ce gandesti.

ce-i drept, cari dupa tine un laptop, un blackberry, un telefon… si lista nu se opreste aici. casti wireless care te enerveaza cand nu le merge bluetooth-ul. gps-ul din masina. playerul din geanta de sport.

dar gradul de dependenta nu mi-a fost clar pana nu am patit o nepatita cu telefoanele. Scenariul, pe scurt, e urmatorul:
– tempo 1. Ajung la birou si constat ca nu am blackberry-ul, ci doar mobilul personal. Panica. Vorbeste cu IT-ul, sa sune la Vodafoni si sa iti forwardeze convorbirile din centrala pe mobilul personal. Primul CSR (customer service rep) zice ca nu se poate. Insist. Al doilea poate. Issue solved.

– tempo 2. Ajung la blackberry, anulez toate diverturile si constat ca, de la ora la care s-au facut diverturile din centrala, nu mai primesc mailuri. Data connection refused, zice afurisita de bucatica de plastic si metal. Vorbesc la IT, astept sa vina cine se ocupa de blackberry, se rezolva.

– tempo 3. Plec in oras. Intalniri. Dau sa sun pe cineva din masina. Imi raspunde un robot grumpy, pe care nu l-am mai auzit niciodata: probleme tehnice. Va rugam contactati serviciul relatii clienti. Contactez serviciul relatii clienti. don’shoara zice ca nu e nimic in neregula cu abonamentul, de ce ar fi ceva in neregula cu abonamentul, ma intreb. Zice ca mai umbla ea pe la butoane si sa mai sun.

– tempo 4. Ma cuprinde, brusc, dupa disperarea lipsei de contact, o liniste nefireasca. Imi inchid telefoanele. Amandoua. I am enjoying my day. Nu repornesc niciun telefon pana seara. Si, cand le deschid si vad caruta de apeluri ratate, constat ca nici unul nu era urgent, important, critic.

Baza sanatoasa pentru o decizie. Incepand de saptamana asta, o sa vorbesc mult mai putin. Despre lucruri importante si nu despre prostii. Cu oameni care conteaza. Intr-un mod pozitiv.

Ieri m-am enervat si am plans la telefon cand am primit stiri proaste de business. In rest, m-am tinut de cuvant si voi continua. Simt ca mi se limpezeste, in fine, mintea. Si ii inteleg foarte bine pe Amish-i.

Entry for October 06, 2008


cu infrigurare, curse de sase dimineata pana la o dunare lenesa si rece. Vapoare, lumini, sali de conferinta si patul pufos care se napusteste peste tine ca un inamic, inabusindu-te odata cu memoriile proaspat inviate dintr-o cenusa de altadata, pe care o credeai de mult ingropata sub zapezi.

toate motivele sa te arunci inapoi, in avion, pentru un debut de weekend cu soare si apoi ploaie, somn si pisici incolacite in jurul sufletului care parca nu-si mai gaseste locul in celula patrata si gri in care a fost incuiat.

budapest and return