teritorii. agresiune. arta războiului.

Ieri dimineaţă, foarte devreme, în ger. Sticla de deasupra uşii de intrare într-un bloc de la Romană. În centrul cifrei cinci, o gaură de glonte, tăcută. O vezi doar când cobori scările spre uşă, cu condiţia să nu te uiţi, ca românul, în pământ. Mărturie tăcută a unei agresiuni extreme.

Ajung acasă. Pisica scoate sunete stranii, mă uit: pe partea cealaltă a verandei, o frumuseţe de pisică siberiană, extrem de sociabilă. Ar fi dorit să intre în casă. Reacţiile şi succesiunea de evenimente m-au dus cu gândul la mediul de business şi teritorialitatea pe care nu poţi să nu o remarci în orice companie, mică sau mare.

Sună cunoscut, nu? Pisica albă, greu încercată pe străzi, veşnic înfometată şi care se sperie orice. Pisica pufoasă, relaxată, prietenoasă încearcă să relaţioneze. Pisica albă atacă fără preget. Dacă e un duşman? Pisica pufoasă zice blah, dacă îmi face probleme nu am de ce să îmi pierd timpul cu ea. Şi astfel s-a terminat, înainte de a începe, o frumoasă prietenie.

Între prezenţa tăcută a agresiunii pe fiecare zid şi înclinaţia noastră către atac în orice împrejurare, arta războiului, care spune să te retragi înainte de ataca, a fost uitată. Cât de mult ar salva acest pas înapoi, pentru recăpătarea vederii de ansamblu.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s