Iubirea, acum, ar radia.

E dimineaţă. Curg pe stradă, în Smartul mititel, spre întâlnirile de azi. Şirul de maşini se mişcă greoi, cu viteza celui mai lent. Se claxonează inutil, oamenii sunt grăbiţi, oamenii sunt nervoşi, oamenii sunt. REfuz să mă frustrez, pentru că din boxe se prelinge chill out şi pentru că sunt deja istovită de tusea de peste noapte.

Apoi mă întreb: ce are face Iubirea acum? şi mâna stângă se ridică deasupra volanului, din ea ţâşneşte şuvoi de lumină aurie, solzişori care plutesc ca firele de praf în lumina soarelui, difuzând către tot ceea e e pe drum.

E amiază. Un soare năucitor, şi pe strada pe care vin către casă, în dreptul staţiei de metrou, circulaţia e blocată. Pişcoturi portocalii de poliţie, o maşină pusă de-a curmezişul,fotograful cu aparatul specific… semne cu creta. Benzile galben-negre pentru măsurat. M-am blocat, pe jos tăceau nişte perle albe şi gri, lângă o roată de maşină era uitată o sticlă de apă care fusese într-o mână de femeie.

Apoi m-am recompus. Am ieşit din pielea spectatorului şi m-am întrebat: în clipa asta, prezentul ăsta, e ceva ce pot face? Şi, în aerul fierbinte şi plin de fluturi al amiezii de iulie, am trimis gândul bun, din inimă, auriu şi iubitor, către acea tânără care era deja în camera de gardă a unui spital. Va trăi. Va avea mult şi greu de recuperat după ce a luat-o la fugă de-a curmezişul străzii.

Am ajuns acasă.

În dormitor, unde se răsfaţă lânâiul primit cadou de ziua mea, găsesc un fruct care s-a desprins de creangă. Primul. Aparent, această lămâie e neschimbată de când am primit pomul.

De fapt, din martie până acum a crescut. Mult. Mă bucur că nu am cules-o, pentru că această plantă minunată mi-a dăruit-o atunci când era momentul. Când s-a copt cu adevărat.

Şi am petrecut un timp contemplând minunea existenţei fructului. Relaţia mea cu acest copăcel firav, dar extrem de puternic, dacă te uiţi la ce produce.  I-am mulţumit copacului şi am îmbrăţişat mental autorii cadoului. Lămâia mea uriaşă, demonstrând că tot ce trebuie să faci este să iubeşti. Mă întreb din nou: ce ar face Iubirea acum? Cred că ar împărţi această lămâie cu cât mai mulţi prieteni.

Ce încerc să spun este că Măiestria e un drum care merge, nevăzut, în paralel cu fiecare secundă de Azi. Doar Azi, doar acum, încearcă, pentru o secundă, să faci ce ar face un Maestru, nu un om. Încearcă să faci ce ar face Iubirea. Şi viaţa se transformă într-un miracol continuu.

Un comentariu la “Iubirea, acum, ar radia.

  1. esti nemaipomenita. citind randurile tale, ajung direct la suflet pe care-l mangaie cu iubire si bunatate. Superb

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s