Lumina din Amazon

Ianuarie, 2015. Începem să plecăm spre Inima Verde a Pământului. Am ajuns în Iquitos în tranşe, unii mai cu peripeţii şi fără bagaje, ceea ce s-a lăsat cu o rundă de cumpărat chiloţi şi tricouri la unicul magazin oarecum universal, şi cu o cină timpurie. O a doua cină cu apă de cocos pentru noi şi un peşte uriaş pentru pasagera ghinionistă ne doboară (pentru că în spinare aveam deja trei avioane, cu un inventar de trei ore şi jumătate de zbor dinspre Bucureşti,  unsprezece ore pauză şi tropăială în Madrid, douăsprezece pe transoceanic, încă două ore în Lima şi apoi una şi jumătate la Iquitos).

L. a ajuns cu bocancii rupţi, din prima: veteranii lui din Vietnam au început să zâmbească pe rând: unul, la îmbarcarea din Madrid, al doilea, după aterizarea la Lima… a fost doar o chestiune de timp până când zâmbetul a devenit rânjet şi apoi, implacabil tălpile s-au desprins :). Semn bun, de eliberare.

Noaptea este scurtă, după prăbuşirea reglementară în ultima noapte răcoroasă, cu aerul condiţionat bâzâind ca bondarul. Plecarea pe Amazon este programată pentru ora opt, Funi a angajat bus-ul hotelului ca să ne ducă la debarcaderul privat de unde pornim în prima etapă, pe Amazonul mare, cu barca rapidă. O oră și ceva de plutit pe apa de cacao cu lapte, după ce am ieșit din undele limpezi ale Ilayei și am trecut bariera fizică, densă, între  cei doi curenți. Funi a oprit barca și a rugat Amazonul să ne ofere o experiență de iluminare… Little did we know.

Din barca rapidă, după intesecția cu Manati, lăsând Amazonul pe dreapta, oprim la prima așezare pentru transferul în bărcuța lentă. Curată, revopsită, cu gâzele inerente. Oprirea din fuga bărcii ne face, brusc, conștienți de temperatura înăbușitoare de afară. Avem noroc de nori și un pic de ploaie așa că lucrurile sunt pe deplin suportabile. Mai greu de suportat e că nimeni n-a schimbat toba de eșapament și că sintagma „peke-peke” pe care ei o folosesc pentru bărcuțele cu motor e un eufemism bleg în comparaţie cu balamucul pe care îl fac cele două motoare montate pentru viteză pe aceeaşi barcă. Ajungem cu capul mare, şi prima doză de saracura pe care ne-o serveşte Funi ne face capul şi mai mare… Fusul orar, oboseala, totul ne pun la pat.

Şi, când să adormim, D. vine cu următoarea veste minunată. Şi-a ascuns paşaportul în frigiderul hotelului şi l-a uitat acolo :). Doamne, dă-mi răbdare.

Următoarele aventuri, la https://pisicka.wordpress.com/calatorii-inspirate/calatorie-in-inima-pamantului/lumina-din-amazon/amazon-wonder-bra/.