Venirea în Lume

insectoi ciudatPe plasa ferestrei de lângă uşa centrală a templului se lăfăie un insectoid cu o înfăţişare un pic ameninţătoare. Spre deosebire de fluturele cu aripi portocalii şi zbor tremurător, reuşesc să conving aparatul să facă focus pe insectă, nu pe plasă, şi iată ciudăţenia. Cam zece centimetri, pentru cei care se întreabă cât de mare. O fi unul dintre cârâitorii remarcabili ai junglei… sau, poate, nu.

După tot parcursul – plante, seminarii, expediţii, ceremonii, înot şi vorbe lente – e timpul de pregătire pentru reintrarea în 3D. Familia noastră shipibo numeşte această ceremonie Arcaneo. Dacă Don Francisco ne împărtăşea cu apă sărată, versiunea Oscar şi Toni este diferită: fiecare dintre ei vine şi suflă, încă o dată, fumul de mapacho în creştetul capului, peste umeri, în centrul pieptului şi în palme. Suntem îmbrăcaţi în straiele albe de ceremonie şi constat, cu plăcere, câţi au cumpărat cămăşile brodate sau pantalonii cu motive de ayahuasca, pictate de mânuţa lui Funi şi brodate de tribul silitor.

conciliul şamanicŞamanii s-au aşezat, frumuşel, în linie. De data asta, şi Roxana cea laică face parte din conclav. Explicaţia este simplă: după ce se încheie Arcaneo, Roxana devine naşa noastră: cei care nu au deja nume Shipibo primesc aceste nume, ca urmare a unei consfătuiri generale. Numele reflectă anumite calităţi – frumuseţe, putere, muncă şi tot aşa, şi – practic – ei se consultă ca să determine care este caracteristica predominantă a fiecăruia dintre noi şi să aleagă numele în consecinţă. Nu este importantă lista numelor, deşi e ciudat-jucăuşă, ci seriozitatea cu care ei aleg şi atribuie numele. Mă cheamă Drabi şi sunt un shipibo, scriam acum doi ani… de atunci, două grupuri au primit moştenirea nevăzută pe care o reprezintă un nume şi poartă cu ei în Lumea cea Mare, după ieşirea din spaţiul secret – selva – o bucăţică din acea cunoaştere profundă, putere tăcută şi armonie evidentă pe care, de fiecare dată, o căpătăm în dar, ca nişte copii pe care părinţii îi iubesc indiferent că sunt cuminţi au ba.

IMG_0484Şi, după ce cade seara şi ridicăm, din nou, ochii spre cerul negru cu stele sudice, ne aşezăm în paturi ca să dormim câteva ore: la uşa lui I., câinele cel puricos se scarpină şi căsuţa se zguduie şi tremură, până ce patrupedul îşi schimbă locul. Dar, într-un mod misterios, pământul parcă se mişcă în continuare, vibrând şi ondulându-se, ca să îmi aducă aminte – să nu uit cumva – cât de magic este locul ăsta, care mă va chema, iar şi iar, pentru încă o excursie interioară, şi încă una… pentru că , odată legătura făcută cu jungla, o porţi în sânge, în fiecare celulă, în minte, în suflet, zi de zi, ca pe o rezervă verde, secretă, din care te alimentezi atunci când eşti departe de misterele ei umede, fantomatice şi foarte vii.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s