iubeşte-ţi copilul


Mă gândesc, de câteva ore, cum să încep povestea asta despre părinţi şi copii. Mă gândesc la ai mei, şi cum m-au determinat să fac ce credeau ei că e mai bine pentru mine. La cum a strigat tata la mine, pentru că era speriat că mi s-ar fi putut întâmpla ceva… şi cât de tare m-a speriat, de fapt, el pe mine.  La blocajele de comunicare emoţională ale mamei, pe care nu le-am putut procesa la vârsta aceea şi pe care le-am interpretat drept ironie sau detaşare, după care mi-au trebuit ani buni ca să reconstruiesc relaţia.

Lucrurile astea nu se învaţă la şcoală, şi ajungem oameni mari, cu cicatrici vizibile, adesea provenite din ce ni s-a întâmplat în primii ani ai copilăriei. Un copil pe care tatăl îl ţine ţintuit de covor când ţipă şi urlă şi face ca toate celea produce un adult căruia îi amorţeşte inexplicabil o parte a corpului. Medicii trag repede concluzia că e o boală autoimună.

Un alt copil, căruia i s-a spus tot timpul că nu face alegerile bune, nu mai are curajul să mai facă vreo alegere, douăzeci de ani mai târziu, şi şi -a pierdut încrederea în sine. Acum se întreabă dacă a ales bine psihologul care încearcă să îl repare.

Nu vorbesc aici de lucrurile într-adevăr grave, abuzurile fizice şi traumele care marchează omul respectiv toată viaţa. Căci părinţii alcoolici şi violenţi au produs copii depresivi, care se luptă o viaţă întreagă să iasă de sub umbra părintelui abuziv.

Apoi, obsesia aceea subconştientă, că dacă mie nu mi-a ieşit chestia asta sau cealaltă, atunci trebuie să o facă fiul sau fiica mea. Dacă eu n-am făcut facultatea, să facă ei. Dacă eu n-am putut studia în străinătate, să o facă ei. Şi exemplele pot continua.

Am fost un copil chinuit. Între balet şi  tenis şi pian şi toate extra-curricularele la care mă trimiteau ai mei (am văzut şi alţi copii, mai chinuiţi de părinţi obsedaţi de o definiţie a succesului pe care, probabil, nici ei nu o înţeleg) şi am rămas cu nostalgia unor ani în care nu m-am jucat şi nu am experimentat destul. Nu am avut voie în tabără, nu am avut voie la petreceri. Mi-am răzbunat frustrările pe la treizeci şi cinci de ani, după ce am divorţat, când mi-am făcut tot tacâmul de midlife crisis, pentru că am putut. Alţii nu pot.

Ne văităm că femeia româncă e roabă în casă şi că bărbatul taie şi spânzură. Dragi mame, gândiţi-vă la ce fel de bărbat va deveni băieţelul pe care îl răzgâiaţi acum şi nu îl lăsaţi nici să îşi ducă farfuria la chiuvetă, ca să nu se ostenească odorul. Gândiţi-vă cum o să aştepte să fie servit de o femeie care nu are nicio vină în afară de faptul că îl iubeşte.  Cum o să fie deranjat dacă ea vrea să dea cu aspiratorul şi nici nu se gândeşte că i-ar putea da o mână de ajutor. Cum o să se întoarcă pe partea cealaltă când bebeluşul va plânge noaptea.

Pe la şaptesprezece ani, fiul meu mi-a arătat că e ceva ce nu merge în mecanica pe care o desenasem pentru el. Apoi, câţiva ani mai târziu, a declarat, verde, că nu îl interesează să stea de la nouă la cinci la un birou, că vrea să studieze anumite cursuri şi nu toate, că nu va purta niciodată cămaşă şi cravată. Că nu vrea să facă decât lucruri care au impact direct în viaţa oamenilor. Nimic din planul meu pentru el nu se potrivea cu toate acestea… şi concluzia a fost că singurul lucru pe care îl pot face e să îl susţin necondiţionat ca să îşi poată atinge visul, extrem de clar formulat la o vârstă la care eu făceam doar ce îmi spuneau ai mei.  A fost un gong de trezire, iar azi, uitându-mă la toţi cei care vin în întâlnirile de dezvoltare personală cărând după ei pietrele de moară plantate de părinţi, strig în văzduhul electronic:

Dragi părinţi, iubiţi-vă copiii. Nu strigaţi la ei. Nu îi bateţi. Nu îi puneţi să facă lucruri pentru care nu au aptitudini, care nu le plac. Misiunea voastră este să îi ajutaţi să exploreze variante, opţiuni, poteci pe care să le aleagă pentru a creşte. Nu îi mai pedepsiţi când iau o notă  proastă, ci vedeţi ce e de făcut ca să se îndrepte situaţia. Nu le mai alegeţi facultăţi… lăsaţi-i să încerce, să vadă, să evalueze ce le place.

Şi, cel mai important… nu uitaţi că nu sunt ai noştri. Ne sunt împrumutaţi, temporar, ca să dăm examenul suprem: cel de a iubi necondiţionat o fiinţă umană.

iubirea, dincolo de clişeu


Prin mediile celea, electronice, de comunicare văd zilnic zeci de citate despre iubire şi mă întreb cât din ce se predică prin zicerile cu pricina se şi practică de către sârguincioşii postaci.

Nu s-o descrii. S-o faci, la toate nivelurile.

Zilele şi nopţile care curg în luna asta agitată, de mai, ca un fel de avanpremieră la ridicări mari de văluri de pe minte, tot atâtea prilejuri să înveţi şi să reînveţi faţetele substantivului acestuia atât de tăvălit prin praf, sirop şi lacrimi şi atât de nou, de fiecare dată când descoperi câte o faţetă nouă.

Femeia care suspină după un bărbat, atras şi înspăimântat de ea în aceeaşi măsură. Incapabili să exploreze alte posibilităţi decât cea clasică, obligatoriu compusă din prezervative şi inel.

Toate acele zile şi nopţi şi cuvinte şi glume şi tachinări afectuoase, discuţiile aprinse despre lucruri care ne pasionează în aceeaşi măsură, planurile şi visurile şi dorinţele. Respectul faţă de tăcerea celuilalt şi detaşarea faţă de ceea ce nu posedăm, nu controlăm, ci doar alimentăm.

Animăluţul care, în fine, s-a vindecat după luni de răni cronice, venind să mulţumească şi să ceară încă o cuibăreală şi o mângâiere. Cu blăniţa proaspăt curăţată, se lipeşte de tine şi îţi oferă o porţie de iubire necondiţionată.

Cuplul cu păr alb, care se plimbă de mână în parc, cu toate semafoarele pasiunii stinse şi cel al iubirii strălucind, verde, după ani de praguri şi încercări.

Inima care plânge şi râde de cât de departe şi cât de aproape suntem de cei pe care îi iubim: pentru că tot ceea ce contează nu e ce primeşti, ci ceea ce oferi. Conştiinţa că există iubire dincolo de moarte, de distanţe, de catastrofe şi despărţiri, ca în desenul ăla animat frumos dintr-un clip drag sufletului meu, când jumătăţile se caută şi se re-caută o viaţă întreagă, chiar dacă nu se mai văd.

Iubirea, cu I mare, pe care o descoperi atunci când îţi vine să îndrepţi o şuviţă căzută de pe fruntea unei femei care plânge. Când ai vrea să strângi în braţe omul acela, rănit de propria lui vulnerabilitate, care vorbeşte cu tine şi din fiecare cuvânt ţâşneşte durerea.

Iubirea nesfârşită pe care o simţi faţă de fiinţa uriaşă şi caldă şi blândă pe care o numim Planetă, şi faţă de toţi copiii ei, cu frunze sau fără, cu solzi, cu pene, cu două sau patru picioare. Copiii piatră, copiii plantă. Mugurii de lumină care plutesc în aer, ca nişte invizibile ozn-uri fermecate.  Iubirea care te învăluie când stai într-unul dintre acele locuri, din ce în ce mai puţine, în care natura e încă neîntinată de gheata grosolană a „civilizaţiei”.

Şi, în fine… dar nu în cele din urmă, înţelegerea profundă a legăturii iubitoare cu tot ceea ce există, animată de forţa uriaşă a unui sentiment care  e mecanica întregului univers, şi revelaţia că practicarea activă a acestui sentiment e cea care îţi pune benzină în motorul vieţii. Şi apoi, Liniştea. Şi apoi, Bucuria.

E ca un exerciţiu de fitness, mintea se formează, treptat, şi învaţă să iubească, într-adevăr, necondiţionat, pe toate şi toţi. Şi, ca orice exerciţiu, trebuie practicat, constant, indiferent că azi eşti trist, disperat, gelos, furios. Practicat ca o praştie care te aruncă înapoi în natura noastră inerentă, de Oameni: bunătatea iubitoare.

Poţi reîncepe de mâine, dacă azi l-ai uitat. Zâmbeşte primului om pe care îl întâlneşti de dimineaţă şi vezi ce zi plină de miracole vei avea.

69 şi cartofi prăjiţi


Circula mai demult un banc cam tâmpiţel, dar plin de substanţă:  care e poziţia tantrică nr. 70? Răspuns: 69 şi cartofi prăjiţi.

Şi aşa şi este 😀

Mă învârt, din weekend încoace, printre discuţii referitoare la cupluri şi sex. M-am izbit de ele la seminarul cu copleşitor de multe femei în comparaţie cu puţinteii bărbaţi, apoi la cursul pe care îl predau începând de azi, şi problemele sunt tot timpul aceleaşi.

Ce vrea celălalt? Chiar aşa, ce vrea de fapt, şi ce pot eu să îi ofer? Răspunsul cel mare e afecţiune, iar formele sub care se livrează nu sunt totdeauna siropoase şi pupăcioase.

Uneori, poate fi „trezeşte-mă mâine dimineaţă, înainte să pleci”, doar ca să te conducă până la uşă şi să îţi spună Darling, să ai o zi bună. Adu bani acasă, eu am treburi de făcut pe aici.

Alteori poate fi un masaj pe un spate obosit… sau, când vii de la serviciu, o întrebare diafană : vrei ceva bun de băut? Desigur, fetelor, nu vă supăraţi dacă pe lângă bere vă cere şi telecomanda. Bărbaţii îşi spală creierul de chestiile de la serviciu alergând printre canale şi urlând la nenii care aleargă pe iarba verde după o minge.

Prietenul meu îmi spune că îi plac băuturile româneşti, cele făcute în casă, pentru că au gust de dragoste.

Şi, la urma urmei, despre asta vorbim, nu? Vorbim despre semnele mici, dar sigure. Când sare să îţi aducă telefonul mobil care sună şi face încă un ceai şi pentru tine.

Despre atunci când ai suficientă înţelepciune să îi dai spaţiu când are nevoie de el. Să plece cu prietenii, să se ducă şi să se arunce cu paraşuta sau să se scufunde într-un film până adoarme.

Iar apoi poţi să îi pregăteşti ce îi place cel mai mult. Cartofii prăjiţi. Şi restul. Fiindcă iubirea e peste tot şi trece prin toate locurile… inclusiv prin stomac 😀

A practica Iubirea constant


Nu, nu este un articol despre tantra. Mă uit pe mediile electronice pe care am re-aterizat fix acum o săptămână şi, cu sau fără legătură cu pârdalnica ocazie de marketing a lui Februarie, aia cu inimioare şi ciocolată şi trandafiri omorâţi, văd din ce în ce mai multe postări despre iubire.

Majoritatea sunt enunţuri, foarte adevărate, dar greu de pătruns şi mult mai greu de aplicat. Oamenii le copiază şi le postează pentru că simt o afinitate specială cu energia celor scrise, sau a celui care le-a scris. Ce simt că lipseşte este o metodă practică, dar practică, prin care să le aplici, şi ideea de azi mi-a venit după ce am citit ce a postat o prietenă, care s-a hotărât să trimită iubire şi iertare celor care i-au deranjat viaţa 😀 (Mulţumesc, Delia). Citind-o, am realizat cât de mult rămâne la nivel declarativ din ceea ce stabilim ca principiu de viaţă şi cât se manifestă, concret, prin focus mental şi acţiune concentrată.
Eu cred că Iubirea, manifestată în toate formele ei, este un mod de viaţă, o filosofie şi o disciplină. Înseamnă să gândeşti într-un anumit fel. Începe prin a te uita la oamenii cu care te întâlneşti în metrou, în trafic, pe stradă, la supermarket, la birou, ACASĂ (aţi remarcat că pe cei de acasă îi considerăm „cuveniţi” şi facem pentru ei mai puţine eforturi decât, să zicem, pentru cei de la serviciu?). Alege pe cineva şi încearcă să vezi frumuseţea în acea persoană. Ce e, într-adevăr, frumos, perfect, divin în persoana respectivă. Nu ce te deranjează sau nu corespunde normei. Simplul contact cu acest aspect de perfecţiune al persoanei respective e suficient ca să stabilească o punte invizibilă, care repară, sudează, întregeşte.

Dacă acest exerciţiu e bine făcut, după câteva săptămâni vei constata că ţi se îmbunătăţesc relaţiile. Ţi se netezesc potecile, ţi se deschid porţile şi apar posibilităţi noi, la care nu te-ai mai gândit.

E timpul pentru faza următoare. Alege-ţi pe cineva necunoscut. Bodyguardul de la intrare. Casiera de la Billa. Cerşetorul din parcare. Priveşte în ochi aceste persoane pe care le ignorăm zilnic, trimite prin privire iubire, atâta cât poţi şi de cât eşti în stare. Până acum nu am auzit de vreo moarte accidentală prin supradoză de iubire, deci dă cât te ţin curelele. Oferă-i acelei persoane cadoul nevăzut al Forţei care animă totul.

Urmăreşte schimbările. Eu practic asta cu taxatoarea din parcarea de la birou. Ce s-a întâmplat e că în această parcare, întotdeauna plină, fie există, fie se eliberează un loc pentru vaporul meu lung şi lat, de câte ori vin să parchez.

Meditează cât mai des la aspectele tale feminin şi masculin. Cu toţii le avem pe amândouă, ca prototipuri ale androginului perfect. Vezi unde faci excese şi unde mai ai de lucrat. Exprimă-ţi aceste aspecte armonios. Reflectează la final de zi în ce parte a predominat manifestarea ta din acea zi. Dacă vrei o metodă rapidă de echilibrare, ia imaginea de mai sus, cea cu albastru şi roz, şi priveşte-o timp de un minut.

Şi, mai ales, gândeşte-te că eşti o Sursă în mişcare, şi că poţi, prin intenţie, să împrăştii iubirea ca pe o ceaţă luminoasă în jurul tău: să o faci cadou şoselei pline de gropi pe care o înjură cu toţii, ca să se repare mai repede.

Şoferului care îţi „ia faţa” cu obrăznicie şi nepăsare, ca să înceapă să îi pese data viitoare. Copilului care plânge, admonestat în public sau obosit sau flămând, ca să îi fie un pic mai bine. Cuplului care se ceartă în restaurant, lângă tine.  Plantelor din ghivece, ca să  le treacă mai repede timpul până le poţi scoate în soare, pe balcon. Hainelor cu care se va îmbrăca mâine copilul tău sau fiinţa care doarme pe perna de lângă tine…Şi mai ales, MAI ALES, celor care te aşteaptă acasă, într-un sat, sau într-un oraş, să le dai un telefon sau să treci pe la ei şi să guşti din dulceaţa aceea neasemuită pe care o face mama.

După care poţi să te aştepţi la minuni, căci poarta miracolelor s-a deschis o dată cu inima ta.

Abundenţă


Talentul principal al omului, în această perioadă de confuzie şi restructurare, este să nu se transforme într-o oglindă a acestei desfigurări a societăţii, a lumii, a planetei. Ca un far pe vreme de furtună. Antrenamentul pentru această stabilitate cere concentrare, dar metodele sunt foarte simple.

În urma unor întâmplări uluitoare, am decis să scriu azi despre abundenţă. Din două motive:

– pentru că în jurul meu sunt mulţi oameni care se confruntă cu salarii umilitoare plătite de patroni aroganţi sau cu rate uriaşe solicitate de bănci arogante

– şi pentru că există o reţetă de navigare în aceste ape tulburi.

Mediul virtual e plin de informaţie. Deepak Chopra  a lansat o serie de trei săptămâni de meditaţie pentru abundenţă. Alberto Villoldo, de la Four Winds, scrie şi vorbeşte despre abundenţă. Şi tot aşa.

Principiul de bază este că poţi crea cu mintea un mediu favorabil abundenţei, fie că vorbim despre abundenţa iubirii, a sănătăţii sau abundenţa materială. Şamanii din Hawaii, păstrătorii unuia dintre cele mai vechi şi bogate sisteme filosofice, spun că energia se aduce acolo unde se îndreaptă atenţia. cu alte cuvinte, când te gândeşti că nu ai, n-o să ai. Dacă radiezi ceea ce doreşti să obţii, atunci va veni. Asta nu înseamnă că trebuie să te încleştezi mental de ceea ce vrei să obţii.

Cel mai simplu model de urmat este cel recomandat tot de Huna, sistemul hawaiian: binecuvântează ce vrei să obţii. Dacă îţi cauţi perechea, bucură-te şi binecuvântează fiecare pereche evident îndrăgostită care îţi iese în drum. Perechile de păsări. Imaginile cu oameni care se căsătoresc. Dacă suferi de lipsuri financiare, binecuvântează casele somptuoase. Oamenii care conduc maşini bune. Dar şi tot ceea ce reprezintă abundenţa, în general.

Ultimul lucru, înainte de înşiruirea de reţete, se referă la ceea ce numim „contracţie”. Abundenţa se referă la starea în care ai ce îţi trebuie şi un pic mai mult. Cu cât îţi înghesui viaţa într-o cutie din ce în ce mai mică, cu atât disponibilitatea abundenţei se va contracta. Generozitatea şi proiectarea în afară a carităţii, iubirii şi stării de bine sunt reţetele pentru abundenţă financiară, sentimentală şi fizică. Dacă ne zgârcim la bani şi ne uităm urât de fiecare dată când credem că nu am primit cât ni se cuvenea, sau tăiem aiurea de pe lista de cheltuieli, dacă ne concentrăm pe suferinţa noastră în loc să oferim alinare altora, atunci stările negative se vor amplifica.

Iată o grămadă de sugestii care să te ajute să îţi centrezi mintea în energia abundenţei. Alege-le pe cele care îţi sunt la îndemână.

  • Ieşi în piaţă doar ca să te uiţi la tarabele încărcate cu legume şi fructe şi „amprentează”-ţi imaginea lor în minte. Bucuria.
  • Când treci pe lângă o pădure, o tarabă de florăreasă sau un stol de vrăbii, opreşte-te pentru o clipă de completare a acestei energii de grupare. Mulţi copaci. Multe păsări. Multe, multe flori.
  • adună pietre de râu, vopseşte-le în auriu şi construieşte un mic „munte” de aur aşezat lângă uşa de intrare… Gândeşte-te că inviţi abundenţa în viaţa ta
  • Pune la intrarea în casă un coş plin cu fructe proaspete
  • organizează-ţi o mini fântână. Ţine-o acolo unde ţii banii în casă, sau actele firmei.
  • Plăteşte-i cuiva o cafea sau o taxă de parcare fără ca persoana respectivă să ştie.
  • lasă să îţi intre în faţă trei maşini când conduci pe un drum aglomerat
  • donează ceva la Crucea Roşie. Lasă în coşurile de donaţii din supermarketuri ceva pentru cei care nu au bani
  • cumpără doi covrigi în loc de unul singur şi dăruieşte unul persoanei fără adăpost de pe stradă.
  • stai o zi fără televizor şi alege un cântec pe care îl îndrăgeşti, pune-l în „buclă”, să cânte toată ziua, şi cântă-l şi tu.
  • Înscrie-te la un curs la care aspiri de mult, cu gândul că e un fel de îmbarcare într-o călătorie de dezvoltare personală constantă.
  • Aruncă zece lei pe fereastra maşinii.
  • mergi la o zi de voluntariat. Sunt atâtea opţiuni.
  • binecuvântează-ţi plăţile atunci când le faci. Rate, întreţinere, benzină – orice plăteşti, binecuvântează Sursa, care ţi-a oferit posibilitatea să le plăteşti, şi pe cel care ţi-a furnizat bunul sau serviciul respectiv.
  • Scrie o carte poştală, fizică, şi pune-o la poştă pe adresa cuiva pe care îl îndrăgeşti.
  • sună-ţi un mentor, sau scrie-i un email ca să îi spui cum ţi-a schimbat viaţa şi să îi mulţumeşti (eu am făcut asta chiar săptămâna trecută)
  • pune într-un mic difuzor de uleiuri (sau un castronel, un şerveţel sau chiar un dop de la o sticlă de vin, ştiu că păstrezi măcar unul în sertarul de la bucătărie) câteva picături de ulei de portocale sau de patchouli. Le găseşti la orice farmacie verde.
  • mergi pe jos ultima staţie de autobuz de la serviciu până acasă.
  • şi, în general, stai în natură ca să observi abundenţa exprimată în cea mai fundamentală formă a ei.
  • cumpără coşul de bază (pâine, ouă, ceva legume, zahăr, ulei…)  şi oferă-i-l pensionarei de la etajul patru, care se luptă cu bănuţul zilnic şi cu căratul sacoşei, prea grea pentru anii ei.
  • curăţă şi zăpada de lângă maşina vecinului, ca să aibă o surpriză plăcută când iese să meargă la lucru.
  • foloseşte ziua de 30 noiembrie, care e zi de „pay it forward”, ca să faci un cadou unui necunoscut. Lasă-l într-un loc public, cu un bileţel, în care îl rogi pe găsitor să facă şi el un cadou cuiva necunoscut, dacă i-a plăcut micul tău dar.

Generozitatea, iubirea, binefacerea sunt acţiuni care pun mintea în starea „corectă”. Încearcă-le. Nu ai nimic de pierdut. Dar câştigul poate fi enorm.

Iar pentru AZI, ACUM, priveşte împrejur şi remarcă prima sursă de abundenţă care îţi vine în faţa ochilor. Teancul de CD-uri. Ceaşca plină cu cafea. Ghivecele cu flori din balcon. Sau raftul de la frigider plin cu legume. PUne-ţi un film bun, de dragoste, în loc să te uiţi la „ştirile dimineţii”.

Abundenţa e aici, singurul lucru pe care îl ai de făcut e să o amplifici.

yin şi yang în bucătărie


Cine spune că bucătăria e o corvoadă a scăpat o ocazie maximă…

Bucătăria poate fi o alchimie. În special când o comiţi în doi.  Dar şi esenţa ingredientelor cu care te delectezi poate fi importantă.

Un exemplu de joacă minunată: ciocolată. Raw. O pungă de pudră de roşcove, o sticluţă de sirop de agave, un baton de unt de cacao şi unul de masă de cacao, şi vraja poate începe. Untul de cacao, yang, răzuit de el. Masa de cacao, răzuită de ea. Pe degete se împrăştie pudra, cu un gust intens, şi un parfum incitant. Pe degetele celuilalt se împrăştie şi se topeşte untul de cacao. O ocazie minunată pentru un mini masaj pe ceafă şi umeri 😀

Apoi, în bain marie, pe foc mic, ea topeşte untul. El adaugă, puţin câte puţin, pudra, şi o amestecă bine cu iubire. Odată făcut amestecul, poate sosi pudra de roşcove. Unul amestecă, celălalt toarnă. 

Licoarea de amor e aproape gata.  Urmează cea mai senzuală parte a procesului. Siropul de agave, turnat în fir subţire, ca să nu se spargă emulsia de ciocolată.  Încet. Dulce. Un preludiu nesfârşit, care continuă până când gustul ciocolatei devine perfect.

Turnaţi minunea în forme. Adăugaţi bunătăţi: seminţe de floarea soarelui, fructe de goji, alune caju sfărâmate… imaginaţia e singura limită. Ciocolata este gata, îi trebuie la frigider o noapte, iar voi vă puteţi continua joaca. În fond, pe degete mai e masă de cacao şi unt, nu? 

A trăi din Inimă


Sunt pline mediile sociale şi cele informatice de tot felul de citate, care de care mai înţelepte, despre intrarea în spaţiul inimii şi coborârea în inimă.

Aseară, deschizând seria de întâlniri minunate ale unui grup ce îşi spune Fântâna Carteziană, partenerul meu şi cu mine am întâlnit căutări şi întrebări pe care ni le amintim foarte, foarte bine. Sunt un punct obligatoriu de trecere pe drumul şerpuit, întortocheat, îngust şi adesea abrupt către regăsirea interioară.

Încă cedez tentaţiei intelectuale de a răspunde într-un fel care să fie digerabil la nivel mental tuturor acestor întrebări. Dar tovarăşul meu de drum, mai riguros, nu se lasă deviat de la spaţiul inimii din care şi în care trăieşte. Lecţia lui continuă de măiestrie în arta de a fi m-a inspirat să scriu, pentru azi, despre acest talent de a trăi din Inimă.

La nivel verbal, e foarte simplu. Foarte simplu. Schimbi raţionamentul cu intuiţia şi totul ar trebui să fie în regulă. Dar dacă, într-adevăr, vrei să încerci să faci asta, te trezeşti în faţa unui mega-construct mental, un mamut cu milioane de etaje şi cămări în care mintea se rătăceşte.  Şi atunci faci ce e de făcut, cu adevărat: cobori în spaţiul Inimii. Te aşezi undeva, liniştit. Respiri şi îţi urmăreşti respiraţia. Îţi asculţi bătăile inimii, pulsul, sincronizarea asta uluitoare cu tot ce palpită.

Iar apoi lucruri minunate încep să se întâmple. Vine Liniştea, după ce curge tot torentul de gânduri care seamănă cu gunoiul menajer. Şi după linişte, vine bucuria, şi atunci ştii că ai intrat în spaţiul Inimii. Pe măsură ce te obişnuieşti cu această nouă sală minunată în care sufletul tău trăieşte din totdeauna, dar uitase cum să deschidă uşa, urmează treapta deschiderii către lume, şi Iubirea ta începe să curgă, şuvoi de fulgi aurii de lumină,  către cei care au uitat , şi ei, drumul spre interior.

Viaţa este foarte simplă, trebuie doar să îţi aminteşti să fii.

Bunătatea iubitoare: sursa noastră de echilibru


Iată o serie de meditaţii vizuale, care să vă ajute să rămâneţi centraţi în Iubire, ca stare de energie şi potenţial . O alimentare zilnică necesară, care ne poate pune în legătură cu fondul nostru real, pozitiv şi puternic.

Este simplu. Contemplaţi dimineaţa una dintre imagini. Sau, dacă doriţi să lucraţi mai mult pe aspectul respectiv, scrieţi afirmaţia respectivă pe o bucăţică de hârtie… tipăriţi imaginea… sau folosiţi-o ca fundal pentru ecranul computerului.

Să lăsăm vorba şi să trecem la treabă. Mai jos găsiţi o succesiune de propuneri pentru afirmaţiile care ne conduc înapoi, la esenţa noastră bună şi iubitoare. Alegeţi una sau folosiţi-le succesiv, în timp pe toate. Începeţi cu cea care vă face să rezonaţi cel mai mult.

Această prezentare necesită JavaScript.