les delices de cannes


O dată pe an avem posibilitatea să ne clătim ochii cu creațiile premiate la Cannes.  Una dintre campanii, care a primit premiul pentru design, mi se pare genială și cu lovitură țintită la beneficiile Toyotei IQ, mai exact manevrabilitatea.

 Gândită pe un target tânăr și mare amator de computer, ideea generală de a desena litere cu o mașină a fost impecabil executată și a creat un val viral încă de la lansare. Premiul e pentru design, pentru că rezultatul final e un font agreabil, de scris de licean ordonat, tare drăgălaș și atractiv.

Nu știu câte click-uri pe butonul de rezervare de test drive a produs năstrușnicia asta, dar sunt sigură că a făcut ceva. Mai mult, admir curajul și dârzenia celor de la toyota, care au stăruit să arate inovația, chiar dacă pe partea cealaltă sunt probleme cu mașinile rechemate în service și pedale de accelerație care agață.

Viața merge înainte, și bravo celor care tot înainte se uită.

Anunțuri

Se lucrează la prețuri


Micșorăm venituri, mărim TVA, fiecare lucrează la ce poate. Unii lucrează, evident la prețuri. Din greu, după care le comunică în detrimentul punctului forte pe care ar trebui să și-l consolideze înainte să intre rețeaua aceea de mici marketuri de cartier, cu ochi albaștri, despre care toată lumea vorbește în șoaptă.

Principalul atribut al rețelei, consolidat cu forță odată cu rebrandingul curat și modernizat (felicitări conducerii executive) este sortimentul împănat cu specialități. Dacă vrei o seară cu sushi, brânzeturi franțuzești și mai știu eu ce tacos, te duci la Mega. Au ierburi bune, au pâine caldă, tocmai și-au regândit așezarea în spațiu ca să îmbie clientul mai eficient cu produsele super fresh.

M-am amuzat o dată și am calculat valoarea unui coș relativ normal de cumpărături versus alt lanț de unde fac shopping. Plus 6 și ceva la sută. Mult. Important e că mă duc acolo, în continuare, pentru sortiment, nu pentru preț. Dacă aș fi fost directorul lor de marketing, scoteam pe tapet exemple din sortiment, cu preț promoțional, în locul acestei îngrozitoare versiuni de everyday low price. Nu am văzut așa oroare la Delhaize prin străinătate, deci conchid că e o manifestare ovarian-românească. Back to basics, fraților, luați beneficiile la rând și vedeți ce se poate comunica!

La Praktiker nu mă duc des, dar ador comunicarea lor. Fără farafastâcuri inutile, pe target, scurt și elegant. Aia cu turneul de golf a fost genială. Același sezon, altă axă de comunicare, mult mai curată.

E clar că nu au avut mult timp, poate se gândeau la o cămașă cadrilată în locul costumului, dar mesajul e de balamuc, aliniat la noutățile zilei, clar, bref, exact ce trebuie când treci pe lângă el cu mașina. Schimbările mari în comunicare se văd de câțiva ani și mă bucur să văd un marketer care face treaba ca la carte, pe care a citit-o, o înțelege și o aplică perfect. Poate un proces de rotație a cadrelor între retaileri ar ajuta… mai ales că bătălia cu prețurile de la Carrefour a obosit și ar avea mare nevoie de un tanc mai nou și mai puțin ruginit :))

Dă, Doamne, copywriteri culți…


M-a uimit de multe ori pojghița foarte subțire de cunoștințe în copywriting. Se cheamă limba română și nu, nu e vorba neapărat de grămakică, ci mai degrabă de ușurința jongleriei cu Cuvintele, atunci când ai o ditamai cămara plină cu ele și poți să le alegi, mai dulci, mai acre sau mai sărate, după gust.

Uimire maximă când primesc o invitație de la o gașcă de Litere, coagulată într-un complot numit Madvertising, care vor să vorbim despre publicitatea de început de secol.

Pun mâna, cercetez, concep, expulzez și prezint în fața unei preacinstite adunări presărate, ici-colo, cu îmbrăcăminte de epocă și dominată,de un ziar de la 1913 toamna, expus ca un motto tăcut. Oameni cu fruntea mai înaltă decât media au organizat un event de la care mulți BTL-iști ar putea lua notițe. Au strâns 200 de oameni numai pe comunicare electronică, fără să menționeze cine, ce vorbește. Au intermezzo de pian și chitară, am ascultat chiar Zaraza. La jumătatea drumului între performing arts și conferință clasică, adunătura de la Casa Universitarilor (ce clădire șarmantă și plină de fantome) bate filmul.

Pentru amuzament, după ce am ascultat o extrem de documentată analiză de content, stil, aspect, făcută de copiii ăștia inimoși, o istorie drăguță despre CEC, ceva despre comunicare și relații publice pentru Universitatea București și o poveste despre mărcile mai mult sau mai puțin românești de la Sorin Psatta, am avut noroc să nu fi prezentat nimeni reclamele după care am săpat și pe care le-am pus față în față cu clonele lor de mileniu 3:
Pe scurt, dacă ar fi să recapitulăm ca la școală… copywriteri autosuficienți, temeți-vă. Următorul val se apropie și pare să aibă dimensiuni de tsunami. Chiar dacă poartă joben, redingotă și bentița de 1920 pe frunte!

oferte care jignesc


Primesc, pe mail, din șirul unor oferte inițial interesante, astăzi, 23 iunie, la ora 20.45, o invitație de 10% discount ca să zbor la shopping la Viena.

Mai întâi m-am gândit să șterg mailul. Pe urmă, procesând din buffer ce imagini înregistrase ochiul, am realizat că e un exemplu bun pentru blog. De obicei, oamenii își citesc mailul dimineața. Mulți mai intră pe la șapte seara. La nouă intră noctambulii. Care e probabilitatea să:

1. ai bani de shopping. aici îmi vine să transcriu o seamă de onomatopee. Clienți de low cost care merg la shoping, duh.

2. citești mailul, să vorbești cu pretina care ar vrea să meargă,

3. să ai bani pe card,

4. sămai ai timp să rezervi…

ca să mă exprim în termenii utilizați de generația a doua din casa mea, e de pork. Doamna de la marketing, vreți consultanță?… Pentru dumneavoastră, gratuit. Ca să nu ne mai jigniți cu mailuri d’ăștia.

întâmplări cu şi despre bănci mioritice


În septembrie, Dalai Lama vine până în Budapesta. Model de personal branding pe care l-am descris în multe dintre seminariile sau cursurile pe care le-am ţinut, Dalai Lama trebuie văzut, ca lider politic, spiritual şi orator. Drept care hotărăsc să merg acolo cu famelia şi pretinii.

Site-ul unguresc îţi dă numai un fel de voucher, pe care îl poţi preschimba pe bilet în ziua eventului. Păi dacă stai până se deschide casa lor, care este, iar sala se umple în ordinea venirii, e clar că ajungi pe strapontină în fund.

Buuuun. Întindem antene, aflăm de avem pretini la Budapesta, şi iată cum breasla magilor îşi dă mâna cu gaşca motocicliştilor, iar din această preasfântă uniune rezultă o posibilitate ca biletele să fie cumpărate şi livrate în ARad. Primim detalii de cont, ni se spune să virăm direct că se transformă ronii în hufi. Păi neam de neamul românului n-ar face asta, d-apăi leul camuflat în ron. Sun la bancă pentru siguranţă. La call center vorbesc mai întâi cu o domnişoară care zice că nu se poate. Pe urmă revine la sentimente mai bune şi zice că se poate. că să deschid eu pe ebanking un cont în hufii mă-sii, să fac schimb valutar între conturi şi să trimit de acolo. Deschid cont. Deschid fereastra de transfer, poţi să schimbi ronii în yeni sau lire turceşti, dar nu în hufi. Sun iar la call center. A doua domnişoară zice „nu se poate? Hm, să vorbesc cu colegii de la online”. Vorbeşte cu colegii de la online, aveţi dreptate, nu s-au implementat forinţii. Deci să mergem la bancă. Vot de blam pentru balerina precedentă.

Ieşim în ploaie torenţială, cu frumoasa umbrelă Metro bleumarin asortată la şalul şi tricoul bleumarin. Înotăm până la cea mai apropiată sucursală. Când am spus ce vreau, s-a apelat automat şeful. După socoteli îndelungi şi vreo trei rateuri, transformăm bănuţii de belete şi comisionul gras de swift, trei’ş’cinci de părăloi, hai să punem patruzeci ca să nu avem surprize, în sacrii hufi. Bine, acum să facem transferul zic eu. Completez un formular baliu, pe care erau prea multe rubrici inutile dar lipseau cele necesare, după care aştept ordinul de plată cu ştampila băncii. Păi nu, că nu putem aici, că e contul de bază în Dorobanţi şi ăla de forinţi în floreasca şi o să facă ei transferul.

Iau, cred, singurul ordin de plată care are număr de intrare, şi nu ştampila de procesare, şi dau fuga acasă să descriu muncile lui Hercule. Ajungeam mai uşor la Dalai Lama dacă luam un bilet până în Dharamshala. Mulţumiri tuturor celor implicaţi în cumpărarea sfintelor bilete, dedicăm meritele noastre mântuirii tuturor fiinţelor simţitoare de pe Pământ. Şi aşteptăm implementarea forinţilor în pântecele românesc al băncilor de sex feminin.

România, mereu cretină


Pipera, şapte jumate dimineaţa. Poliţia comunitară a găsit un măgar rătăcit pe câmp şi îl duce să îl parcheze, legat cu lanţul care îi atârnă de gât, lângă un billboard. Atât de grăitor pentru România. Mă duc să caut un recipient în care să îi pun măgarului apă. Dacă vrea cineva să îl revendice… daţi de ştire…

A naibii bază de date


Genial concursul de cross-selling al lui MacD. Dacă până acum stătea lumea pe un produs-două, iaca trei dintr-o lovitură. Plăcut și numărul de premii. Am făcut o concesie adolescentului plictisit din dotare și am comis un lunch supracaloric, primim două lozulețe, scratch-uim și, iată, unul e câștigător.

Procesul stupefiant abia acum începe. În calitate de nașă de baze de date prin vreo trei multinaționale slash holdinguri, mă aștept la o colectare corespunzătoare. În schimb, ni se spune Treceți și dumneavoastră numele și orașul și mă uit, cu gura căscată, cum gigantul trece razant pe lângă o bază de sute de mii de clienți apelabili, emailuibili, căutabili oricând…

Sigur, MacD are bugete de TV. Sigur, să faci database marketing e muncă multă. Dar să faci așa ceva e sacrilegiu, (con)fraților, și nimic mai mult. Mă întreb de unde își vor recruta brand ambasadorii pentru următoarea năstrușnicie. Sau, poate, nu va mai exista nicio năstrușnicie. Niciodată. Deloc.

Of, dar alea trei Mini-uri mai merită un lunch, cândva…

Branding de ocazie


Am două exemple delicioaaaseeee azi. De nişte ani încoace, văd o strădanie aproape obsesivă a oamenilor de marketing să folosească toate olimpiadele, campionatele mondiale, eventurile de tot felul pentru împingeri suplimentare de brand în faţa consumatorului. Seminţele de campionat mondial, berea de campionat mondial şi tot aşa. Dar despre hârtia igienică de campionat mondial de fotbal ce ziceţi?… Se schimbă, oare, obiceiurile de cumpărare? Cât la sută dintre cumpărătorii de hârtie igienică sunt bărbaţi care vor aprecia hârtia brand-uită cu mingi de fotbal?…

Continuăm cu exemplul cel mai genial de creare a unui singular dintr-un plural. Dacă vorbim toată ziua de euroi (sau, varianta de cartier, ieuroi) iată şi cum se spune la o bucată: Eurou. Exemplul mi se pare suficient de aproape de ceea ce geniul socialist în materie de branding a creat pentru ginul local: Covagin. Sau de Sindromania care – contrar aparenţelor – nu este un centru de tratament al afecţiunilor psihiatrice. Este firma de turism a sindicatelor.

România este o ţară plină de minţi mari, care creează tâmpenii mici şi multe. A propos, eu am cumpărat hârtia igienică pentru că era cea mai ieftină cu trei straturi 😀 iar ouăle, pentru că erau cele mai proaspete.

Numai pentru doamne


Fetelor,

Am trei prieteni necăsătoriţi, care merită câte o nevastă fiecare, să înţeleagă ce-i aia căznicie.

În acelaşi timp, mă preocupă profilarea segmentului de consumatoare – în general – şi am început să o fac după conţinutul poşetelor.

De aceea, vă rog, dacă sunteţi interesate să vă găsiţi perechea 🙂 sau să intraţi în studiul de profilare, trimiteţi-mi la andreea@brandyoutrue.ro o poza cu ce aţi scos din poşeta cu care aţi umblat azi la birou… Plus vârsta, care rămâne între noi. Îmi trebuie la segmentare :), şi permisiunea sau interdicţia de a publica – anonim – poza. Ce ziceţi?




alte însemne, aceeaşi poveste


Ieri, la alimentara din colţul străzii, am primit o pungă biodegradabilă care mi-a provocat instantaneu un flash-back.
Vedeţi imaginea la dimensiunea completăÎmi amintesc primul tricou cu I Love New York , primit prin mega-eforturi, în anii de tristă amintire, când principala ştampilă pe care o purtam era sigla PCR de pe carnetul roşu de care nu prea scăpa nimeni. Apoi m-am înfiorat, realizând că am înlocuit un semn ars cu fierul roşu, cu un altul, poate tatuat cu cerneală permanentă, dar, la urma urmei, tot un semn de apartenenţă la o turmă.

Eu nu iubesc New York-ul, pentru simplul motiv că îmi amintesc, de fiecare dată, cum mă izbea lumea pe stradă.Fiecare e atât de grăbit la ale lui, cu un beigel într-o mână şi cafeaua de STarbucks în cealaltă, încât, efectiv, dă peste tine dacă nu te fereşti. Sigur, Times Square, Village-ul, Soho, sigur, Empire STate Building, dar oamenii dau peste tine în cel mai cinic şi cosmopolit oraş pe care l-am văzut vreodată.  Ai mei s-au luptat pentru un tricou cu însemnele astea, iar eu, acum, mă uit cu oroare la o sacoşă. În definitiv, suntem purtători de stigmate, atât doar că trebuie să ne alegem cu atenţie ce purtăm.  S-ar putea să constatăm că nu ne reprezintă.