elefanţi pe lotcă

transbordarea

Nu plecăm la cinci, ci la opt… pentru că barca rapidă va salva trei ore. Vestea dată în autobuzul care ne duce în port creează entuziasm, şi căldura piere în briza bărcii rapide, care ne poartă până la răscrucea Amazonului cu Manati. Aşteptarea şi anticiparea, pe măsură, şi gustul libertăţii flutură prin minte, nebun şi neastâmpărat ca primăvara.

Suntem transbordaţi într-un balamuc imens, lângă un nene care fasonează un buştean imens cu fierăstrăul circular. Ne urcăm pe barca mică, aceeaşi cu care m mers şi data trecută, dar de data asta cu un coviltir mult mai făţos, montat pe un schelet de lemn geluit, în locul tulpinilor curbate de data trecută. Funi ne aduce de pe mal un castron plin cu fructe de arbore de pâine, foarte asemănătoare cu castanele, care ne dau suficient de lucru până le cojim şi le ronţăit. Mâncarea e aici o chestie full time, trebuie căutată, pregătită şi apoi şi mâncatul îţi cer eforturi serioase.  După castane, ne ocupăm de banane şi mango, Y. a luat o provizie serioasă din piaţă. Problema cu fructele eset că se degradează foarte repede şi nu ai cum să iei destule pentru tot voiajul… va trebui să ne bazăm şi pe junglă. Maracuja, chirimoya, agave… nu e sezon pentru mango în junglă, pentru că arborii de mango abia au înflorit. Siropul de mango ne curge pe degete şi ne clătim în apa limpede, roşiatică.

the driversTimpul trece, parcă, din ce în ce mai greu, în timp ce înaintăm în amonte. L. se apleacă la prova şi depune prima ofrandă în apele generoase: ochelarii de soare :D, după care recidivează şi rătăceşte instrumentul de făcut pipi pentru fete (o sticlă de 2 l tăiată şi transformată într-o pâlnie plus un recipient).

Sportul cu toaleta pe barcă e sursă de umor, pe fete le apucă exact când se opresc motoarele pentru realimentare şi apoi se vaită că liniştea de pe râu le face să se jeneze :D, aşa că începem să cântăm în gura mare „un elefant… se legăna… ” şi tot aşa.

În jurul nostru, pe măsură ce începem să înaintăm pe râu, apar marii fluturi albaştri Morpho, şi alţii puţin mai mici, portocalii, iar în fine, spre bucuria omului verde din gaşcă, unii verzi.

frumuseţi plutitoareMergem împotriva curentului şi un motor dintre cele două nu mai merge. Rămaşi într-o singură elice, viteza scade de la 12 km pe oră la 8 (avem cu noi omul cu GPS, deci ştim exact unde şi când suntem). Motorul rămas tuşeşte, se supraturează, se încinge, barca merge din ce în ce mai încet. Cei doi mateloţi de 16 ani bucata, care au tăcut non stop, schimbă între ei zece cuvinte în timp ce se pregătesc să desfacă motorul. E clar că s-a întâmplat ceva. Motorul se repară după cum bine ştim, cu ciocanul şi şurubelniţa. Şi, după aproape şase ore, ajungem, în fine, la destinaţie: Nuevo San Jose. Tribul ne aşteaptă pe mal, la fel ca în alte rânduri, îmbrăcat de sărbătoare. Suntem primiţi cu îmbrăţişările şi sărutările obişnuite pentru noi şi surprinzătoare pentru cei nou veniţi.

IMG_4285Don Francisco e şi el aici. Cu soţie cu tot. Ne oprim pe proaspăt contruita terasă din faţa templului, după care începe balamucul. Bagajele intră în căsuţe, iar noi suntem reparaţi cu un dejun pe dieta şamanică, pe bază de omletă şi orez 😀 şi băgaţi direct în prima ceremonie de protecţie. Fumul familiar, de mapacho, se năpusteşte cu suflarea şamanului drept în creştetul capului, în palme, peste tot împrejurul nostru şi parcă şi în noi.

Suntem ruţi de oboseală, e şase şi ne simţim de parcă e miezul nopţii, aşa că ne bucurăm de cina frugală şi cădem, retezaţi de oboseală, în patuile familiare, din lemn, cu salteluţele curate şi păturicile mirosind a proaspăt spălat. Am o pernă cu imprimeu de ayahuasca, verde, şi o salteluţă verde… şi un noian de vise  recapitulative, care trag linia şi închid capitolul, ca să poată începe urmarea.

 

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s