fii excelent. inovează. insistă.


La Capital Plaza, lumea care lucrează în businessul de vârf, aşa numit de lux, deşi cred că nu se mai potriveşte numele, s-a întâlnit pentru un schimb de reţete.

Am reţinut următoarele:

  1. businessurile mici, româneşti, pot da uneori lecţii celor mari. O& Co a crescut în vreme de criză.
  2. două taioare Chanel au zburat din Budapesta aici şi mi-au produs un flashback cu Ceauşeasca.
  3. yin of luxury, yang of discount. interesantă expresie. Îl aşteptăm pe Tao.
  4. ucrainenii renunţă la monobrand şi intră în magazine multibrand.
  5. voi comanda vin de la Ceptura, crama Rottenberg. Fiindcă fac totul, de la doage, de mână. Fiindcă viţa veche are rădăcini adânci. şi fiindcă am văzut un owner absolut inspirat. De la batista de mătase până la conceptul de brand.
  6. Technogym a început în garajul unui italian.
  7. Patek Philippe distruge toate matriţele şi instrumentele folosite la fiecare serie scurtă, astfel încât să fie cu adevărat o serie scurtă. Hublot nu.
  8. Poţi lua masa de seară în cer. La propriu
  9. Dacă îţi doreşti ceva, capeţi. Eu am căpătat cale violet închis 😀
  10. În fine, românii nu pot sta mult la conferinţe. La un moment dat, prezentările se urmăreau din salonul de alături, cu paharul de Menestrel în mână.
  11. Şi cel mai frumos. Nişte oameni din fundul transilvaniei au legat sticlele de pălincă în argint, au făcut o colecţie care îl comemorează exorcist pe Ceauşescu şi au un succes nebun în străinătate.

Sună dement, nu? Şi totuşi, asta e schizofrenia businessului de lux.

Anunțuri

sinusoida valorii


back to traditionFoarte interesant să te afli printre creatorii de valoare, reprezentanţii de brand, populaţia care aspiră sau respiră mărci de lux sau de top. Şi mai interesant să stai pe scaunele decorate englezeşte de o echipă de italieni nebuni, asortate cu şampania şi culoarea treptelor din marmură verde, şi să vorbeşti despre criză.

Criză: de prin dicţionare, o definiţie absolut tulburătoare.  Moment critic, culminant, în evoluţia care precedă vindecarea sau agravarea unei boli; declanşare bruscă a unei boli sau apariţia unui acces brusc în cursul unei boli cronice.

Despre asta s-a şi vorbit azi. Am admirat elocvenţa Irinei Schrotter, pe care o urmăresc, în secret, de mulţi ani şi parcă aş da-o ca exemplu celor care s-au cocoşat sub greutatea diamantelor. O femeie adevărată. Şi lecţia de simplitate în management primită de la managerul JW Marriott, Kurt Strohmeyer, care părea să se joace cu pârghiile care strunesc uzina-gigant. Şi naturaleţea cu care Carmen Şeitan dirijează o marcă grea.

Dar nu despre asta e vorba. ci despre faptul că în mediile de afaceri lumea e amestecată. Intelectuali, întreprinzători sau manageri rafinaţi, care învârt pe deget cheia de argint de la succesul afacerii, care pierd şi câştigă cu eleganţă şi cu atenţie faţă de cei care îi ajută. Apoi, varanii crânceni, care crapă orice carapace şi îşi văd, cu saliva otrăvită de bacterii, de raidul de vânătoare. Şi, în fine, micii dihori, sprijinindu-se pe prietenia cu lupul şi pe vederea lor ageră, care vin, muşcă, fug, cocoşaţi şi grăbiţi, ignorând tot ceea ce i-ar putea susţine sau apăra. Din când în când, se opresc să işi cureţe blăniţa, de altfel strălucitoare, şi să fornăie agresiv spre orice asistenţă. Am auzit că dihorii nu trăiesc mult.

Se spune că orice revărsare de ape aduce gunoaiele la suprafaţă, iar criza asta ar putea fi barajul care ţine apa bună şi lasă gunoaiele să curgă la vale.

Pentru că, în definitiv, un obiect de lux, fie că e Audi-ul în care aş fi sărit cu ochii închişi, fie că e o sticlă de designer cu parfum scump, care sare de 300 de euro, e acelaşi lucru: o plăcere pe care ţi-o procuri ca să îţi aminteşti că meriţi. Nicidecum un paşaport pentru acces între cei profesionişti, sau talentaţi, sau nobili, sau admiraţi.

Minunea este că, acum, pentru jeep te mai pot adula doar domnişoarele platinate, botoxate şi siliconate, ca să citez pe unul dintre spumoşii de la Guerilla, iar valorile se rescriu. Palatele pot fi elegante sau ostentative, iar cei care judecă şi cataloghează distincţia dintre cele două adjective nu pot fi cumpăraţi. 

Creatorul mood-ului englezesc în care ne-am delectat îmi spunea că nu ştie ce marcă e haina pe care o poartă. Chiar aşa, marca bună e cea în care te simţi bine, dar îţi trebuie un mare curaj să admiţi asta şi să încetezi să cauţi lucrurile cu eticheta vizibilă. Calificat în liga oamenilor care s-au împăcat cu ei înşişi, nu îţi rămâne decât să te relaxezi în lounge chair, să îţi torni un pahar dintr-un vin despre care tu ştii că e bun, şi să te uiţi la circul din jurul tău, că tot e gratuit. Iar catalizatorul de energii care a adunat tot acest ierbar exotic în colecţia ta poate dormi liniştit. Ţaţele isterice şi apucătoare sunt izolate în mahalaua virtuală a semivalorii, alături de semidocţi şi alţi semioameni. Pe minima sinusoidei.

Personalizare. Depersonalizare. Schizofrenie


 

brand personality, pana la ultimul detaliu.

brand personality, pana la ultimul detaliu.

 

Suntem, fără discuţie, un mediu schizofrenic: În aceeaşi zi în care o adunătură de oameni vorbeşte despre extra-mile-ul pe care trebuie să îl faci ca să cucereşti clientul sofisticat, în care mergi cu personalizarea până la a transforma un powerpoint într-un pacheţel după chipul şi asemănarea brandului pe care îl susţii, acţiunea desfăşurându-se într-o ultra locaţie, cu mobilă de bunici şi lambriuri de englezi, în piaţa din faţa celei mai urâte clădiri din Europa se desfăşoară manifestaţia taximetriştilor, care cer ceva, nu am înţeles ce, pentru că jurnaliştii de pe sticlă sunt prea preocupaţi de senzaţionalul blocajului de trafic ca să mai insiste asupra problemelor cu care, e limpede, oamenii ăştia se confruntă.

Şi tot în aceeaşi zi, o adunătură de parlamentari comunitari aruncaţi în întuneric de cine ştie ce conjunctură astrală îngrozitoare proclamă că în Europa trebuie interzise, pe motiv de discriminare sexuală, cuvintele domnişoară, domn, doamnă. De aici la cetăţenii iacobinilor şi tovarăşii comunismului totalitar mai e doar o aruncătură de băţ.

Nu ştiu ce sex au personajele care au putut propune o asemenea idioţenie, dar mă gândesc că le-ar trebui o mână de ajutor serios, doar-doar s-or lumina. Sau cinci ani de comunism, ca să le iasă apelativele non sexuale pe nas. Eu, una, nu sunt nici sufragetă, nici activistă. Cred sincer în inegalitatea dintre sexe, în atracţie, în completare şi în personalizare. Ce e bun pentru mine, nu e bun pentru celălalt. Eu sunt ok cu ideea că sunt femeie. Mi-ar plăcea să fiu bărbat o săptămână, nu ca să stau deasupra, ci ca să văd cum e să iubeşti o femeie. Să te bălăceşti în testosteron. Să ai umeri laţi şi păr pe urechi :))

Lăsând gluma la o parte, am scăpat de o înregimentare şi uite că ni se pregăteşte alta, mai nouă şi mai frumoasă.

Propun să eliminăm marketingul pentru bărbaţi, revistele playboy, o dată cu cosmo şi beauty shopurile. Ş.a.m.d. Şi, by the way, coaforul şi meciurile de fotbal, că irită sexul opus (pardon, ce politic incorect. Cum adică? Două sexe opuse???)…

Schizofrenie curată, zău aşa… Bine-aţi venit în cuibul de cuci europeni. Aşteptăm pupezele.