je ne sais quoi

Dacă am avut parte de dude recente din zona hotelurilor, pot spune că am primit o frumoasă compensaţie din partea unui mic restaurant portughez de prin centrul capitalei Imperiului.

Am încercat să îmi dau seama de ce mi-a plăcut aşa mult acolo. Sigur, mâncarea. uşoară şi bună. Dar nu e asta totul la un restaurant.  De fapt, chestia cu mâncarea e cam de la sine înţeleasă, din păcate nu şi la noi, unde primeşti friptură cu cartofi prăjiţi pe post de haute cuisine, asortată cu insolenţa chelnerilor.

De fapt, ceea ce s-a întâmplat a fost o combinaţie. Imaginează-ţi că se înserează, cade cerneala peste clădirile gălbui, masive şi pe caldarâmul perfect, şi printr-o uşă deschisă răzbate o lumină caldă, de miere, către albastrul de afară.

Şi apoi, când te uiţi înăuntru, vezi câteva măsuţe, arc peste timp în alte cârciumioare la fel de portugheze din alte metropole, aşternute frumos, ca în bucătăria bunicii, pe care licăresc în pahare portocalii translucide lumânări mici.

De fapt, toată  combinaţia are aceste mici accente portocalii, care încălzesc atmosfera.

Arată ca o casă de om, cu acea colecţie de plante uscate, lăzi de vin şi toate cele puse pe barul inutil 😀 .

Din bucătărie apare iute o doamnă rotunjoară, gen mămică îngrijorabilă, care îşi frânge mâinile pentru orice.  Sprâncenele negre ca pana corbului, groase, mediteraneene şi ochii mari, asortaţi cu părul bogat, ondulat, strâns cu greu în cocul simplu şi cu rochiţa gri ascunsă în spatele şorţului de bucătărie te fac să o placi din prima. Zâmbeşte şi te tratează cu acea blândeţe pe care ai mai văzut-o doar la bunica.

Îţi pune în mână caietul mare, de piele, de fapt o mapă cu foi volante pe care e scris ordonat, de mână, meniul. Ai de toate acolo, nu e ieftin dar mâncărurile sunt speciale şi superbe.

Verifică atent dacă totul e cum trebuie, primeşti hors d’oeuvres în nişte recipiente care parcă vin din vesela de păpuşi din copiărie. Avocado cu un sos senzaţional de roşii, ceapă şi morcovi. Măslinuţe negre şi savuroase. Ardei kapia prăjiţi pe grătar, după ce au fost asezonaţi cu atenţie. Şi, mai ales,mai ales pâine de casă. Asta în timp ce se pregătesc friptura de vită cu sos de vin şi balsamic,

cartofiorii prăjiţi cubuleţe, din cartof adevărat, nu congelat, salata de toate legumele sezonului.

Nici prea mult, dar imens de gustos. Şi de frumos. Şi de prietenos.

pagina lor de net e o carte de vizită simplă, atât cât să ştii unde să suni ca să faci o rezervare telefonică. Nu ocoli locul ăsta dacă ajungi la Viena. Se cheamă La Barraca.

a fost bine şi pentru tine?…

Întrebare clasică, de care ne-am izbit măcar o dată prin viaţa privată. E interesant că în relaţia între un business şi un consumator puţini îşi amintesc să întrebe. I-au luat banii şi îşi freacă mânuţele de mulţumire.

Mi-a plăcut mult că reţeaua de hoteluri Accor – Ibis, Mercure, Novotel, Sofitel, Pullman etc întreabă cum a fost. Dar sunt foarte frustrată când sunt întrebată de formă şi apoi partenerul întoarce faţa în partea cealaltă, de parcă era doar o întrebare obligatorie şi nu una sinceră.

Zece lucruri pe care merită să le faci în Budapesta

1. Să mănânci raţă la restaurantul Kacsa, de pe strada Fő.
2. Să te plimbi pe cuşma dealului plin de castele, muzee şi biserici
3. Să faci o seară de sushi  la Wasabi, tot pe malul gârlei
4. Să cumperi prostii în mallul Mamut, de lângă Moskva Tér
5. Să îţi clăteşti ochii la apus pe malul celălalt, la capătul aceluiaşi pod, cu fundul pe trepte
6. Să urci dealul castelului din spate, dinspre gara Déli, şi să îţi bei cafeaua pe metereze
7. Să te duci la Oktogon şi să sari din cârciumă în cârciumă
8. Să te pozezi cu statuile de bronz de pe malul Dunării şi nu numai
9. Să mănânci greceşte la Dyonisos, cu ochii în priveliştea de seară
10. Să îţi cumperi cărţi de tarot de la Mandala store şi cd-uri vechi tot de pe acolo.

Zece lucruri pe care merită să le faci în Viena

1. Să îţi iei un card de transport pe 3 zile. Te poţi fâţâi cât vrei pe toate mijloacele de transport şi costă doar doişpe euro.
2. Să te dai în roata mare din Prater şi să bei un ceai pe terasa cafenelei de la intrare, care priveşte la toate luminile jucăriilor şi jocurilor de acolo.
3. Să nu stai la hotel. Poţi lua un apartament cu mai puţin de cincizeci de euro pe noapte.  Cu frigider, maşină de spălat şi televizor în dotare. Pentru doritori, avem şi numere de telefon :D. Sau email la siller@chello.at .
4. Să te urci în tramvaiul care se numea pe vremuri Ring-Kai-Ring şi să vezi toate minunăţiile plimbat ca pe vremuri.
5. Să te rătăceşti pe lângă Schöttentor; ca să găseşti  cel mai drăgălaş restaurant portughez (a Barraca, Hohenstaufengasse 7) sau cafeneaua de narghilele (Schesch Besch, lângă Best Western-ul din buricul târgului).
6. Să iei trăsurica de opt oameni la Schönbrunn ca să asculţi vizitiul făcând haz de toate cele.
7. Să bei un must într-una dintre cârciumioarele din Grinzing şi să te întorci de acolo cu tramvaiul.
8. Să faci window shopping pe Kärntner Strasse şi cumpărături pe Mariahilfer.
9. Să vii până în piaţa Domului şi să te uiţi după portretul constructorului uriaşei biserici, iar apoi să te duci până în Karlsplatz şi să verifici dacă nu au apărut între timp alte lebede în locul celor prăjite de ţigani.
10. Să mănânci Knödel şi pe urmă să mergi pe jos toată ziua ca să poţi digera găluştile vieţii.

sifilis, rumpelstiltschen şi Harley Davidson

Neîndoielnic, Viena ascunde multe surprize.

Pleci, ca omul, la Schonbrunn, ca să culturalizezi odrasla. Nimereşti o trăsură cu un vizitiu mucalit, care face tot felul de poante în timp ce înconjoară grădina uriaşă a castelului. Caii, spune el, sunt obosiţi, pentru că nu au dormit azi noapte. O partidă de poker…

Apoi cobori pe jos până la dunăre. O combinaţie de metrou şi autobuz preaplin te revarsă în Grinzing. Aici e vară târzie, în nişte conifere necunoscute se coc fructe dulci, iar pe mesele bombardate de castane căzătoare se răsfaţă mustul.

Tramvaiul te duce până în centru, o iei razna pe străzi şi găseşti, în ordine, muzeul de grozăvii al facultăţii de medicină, unde până şi studentul care vinde bilete, viitor anatomopatolog, poartă cercei peste tot şi e fardat cu dungi groase, albastre pe pleoape, iar în celulele funestei clădiri circulare vezi tot felul de ulceraţii, membre chircite şi furuncule sifilitice.

Fugi de instituţia măcelăririi oficiale a oamenilor şi dai peste o prăvălie în care s-au revărsat toate comorile spiriduşilor. Clopoţei, spirale chi, jucării din lemn, magneţi şi câte şi mai câte. Cei de acasă vor avea parte – iar – de cadouri ţicnite.

Cobori spre Primărie. Piaţa din faţă e invadată de băieţi răi, cu plete şi motoare. Harley Davidson e în turneu. La asta, ca să fie cocktailul Babilon complet, se adaugă o cină la un restaurant portughez, cu o tonă de scoici fierte savant în vin cu ierburi, şi o shisha la naiba-n praznic, într-un loc pe care doar un împătimit şi l-ar fi putut aminti.

E Viena, aproape miezul nopţii şi e lună plină.

vienna is full,

zise recepţionerul de la Ibis când am încercat să prelungesc rezervarea de o zi făcută prin internet. Nu-i nimic, şi-aşa eraţi scumpi. Şi, pe deasupra, şi zgomotoşi. După raidul de aseară din Prater, am adormit şi noi ca oamenii şi la cinci şi ceva îmi sună mesageria. Apoi la şase jumate sună ceasul, am uitat să scot alarma. În final, la şapte cinzeşcinci sună frezele şi burghiele ramştainilor care s-au apucat, demenţi, să găurească tot ce mişcă.

Pensiunea recomandată de un pretin e plină şi ea. Ieri, într-o clipă de inspiraţie genială, am dat un search pe net şi am găsit un nene care ne închiriază o garsonieră în viena aia adevărată, la jumate din preţul lui ibis. Pace vouă. Am plătit ieri aconto şi azi, când ne-a dat „cheile”, diferenţa, Cheia e un mic cip care seamănă cu o baterie de-aia mică, tip pastilă, Cu ea deschizi jos, la intrare, la uşa garsonierei şi la maşina de spălat.  În garsonieră, o plită ceramică, un frigider şi un set complet de văsuce completeză ceea ce deja aşteptai de la un hotel.  Deschizi geamul şi auzi oraşul şi, deodată, spargi bula aceea de separaţie în care locuiai, turist într-o metropolă, asculţi şi miroşi toamna de afară, lumea e vie.

Andrei fuge la colţ să ia un suc şi detergent, ca să ne spălăm lucrurile, iar eu stau într-o fericire contemplativă. Nu, nu ne-a tras nimeni pe sfoară. Da, e de două ori mai bine ca la ibis, suntem la o staţie de gară. Plecăm repejor, să ne plimbăm pe Maria Hilferstrasse.  Viena e din ce în ce mai gustoasă.

wall posts în gara din Budapesta

La Budapesta în gară se face reparaţii. De mult. În aprilie, când am schimbat aici trenurile la fuga de vulcan, aceleaşi cozi şi aceiaşi piloni din lemn pentur susţinerea bătrânei clădiri. Acum, stând aproape o oră la coadă (yeeeees, nu m-am enervaaat!) am avut timp să citim ce a scris pe blănile de lemn masiv lumea care a făcut acelaşi lucru ca noi.

Francezii au fost cei care au realizat că ăsta e un fell de wall pe care poţi să pui post-uri.

Apoi au venit britanicii… şi nu lipsesc nici francezii dn Rouen care ne dau un pont bun despre o cârciumioară din zonă. Nebunia continuă cu brazilieni, români şi toată gaşca perindată pe la acest zid al plângerii, pe lângă funcţionarul maghiar pe care îl doare în cot că tu aştepţi la nesfârşit şi, în definitiv, ai putea să pierzi toate trenurile şi legăturile lumii dacă nu ai avut inspiraţia să vii cu două ore mai devreme la gară. Puneţi, băieţi, un automat de bilete internaţionale în puii noştri.

License plate branding, sau trufia revizitată

Într-o bună dimineaţă, m-am decis să aleg numere frumoase pentru maşina mea. Numere de înmatriculare care exprimă ceva. Fireşte, prima opţiune nu era disponibilă, aşa că a intrat o alta.

Important e că asta a declanşat un proces de reflecţie asupra felului în care oamenii se branduiesc – pe calea asta, printre altele.

Aşa că am început să adun plăcuţe de înmatriculare care mi s-au părut amuzante. Fireşte, pentru că am cedat tentaţiei de a ridiculiza opţiunile proprietarilor de automobile, am fost pedepsită: suportul de plăcuţă de număr din faţă s-a desprins, am pierdut atât numărul cât şi patru ore pe la poliţie ca să capăt un nou tiraj.  Aşa că prezint numerele care mi-au atras atenţia, subliniind că nu le ridiculizez, ci doar încerc să ghicesc la ce s-a gândit cel care le-a comandat.

Primesc cu plăcere sugestii sau alte propuneri de plăcuţe capturate prin trafic 😀

Reguli de bun simţ pe Facebook

Îmi place facebook, pentru că poţi, din sufrageria proprie, să vezi ce fac prietenii de pe cealaltă parte a oceanului. Am văzut explozia în România, am văzut companii făcându-şi pagini şi confundând un mediu social cu veşnicul, plicticosul www de companie. Dau de ciudaţi şi de interesanţi.

În ultima vreme, sunt asediată de tot felul de interpelări superflue. Aşa încât m-am gândit: de ce nu un cod de comportament pentru mediile sociale? Ar putea începe cu următoarele:

1. un profil de facebook nu este o pagină de internet. Noi, utilizatorii de facebook dorim să interacţionăm cu feţe de oameni, nu cu etichete de produs.  Daţi un nume şi o faţă afacerii.
2. dacă eşti un specialist, nu îţi vărsa toate opiniile specializate aici. pentru că vrem să vedem lucruri din viaţă şi nu din profesie.
3. încetaţi cu întrebările stupide, gen filosofic, care să arate că sunteţi mult mai deştepţi decât media.
4. citatul se foloseşte în context sau ca să arăţi cum te simţi. Suntem într-un mediu social de comunicare.
5. nu mai daţi add la persoane pe care nu le cunoaşteţi, doar ca să vă lungiţi lista. Sau dacă daţi add, puneţi întâi un mesaj de introducere, care să arate sărmanului dobilan despre cine e vorba în propoziţie înainte de a fi asaltat.
6. nu toată lumea foloseşte aplicaţia cu care îţi pierzi tu timpul la birou şi pe acasă. Dacă nu vrei să fii permanent blocat, gândeşte de două ori înainte de a cere verze, peşti şi alţi cai albaştri pe pereţi sau a trimite floricele, pupici, kestii siropoase.
7. tot pentru biznişi: de ce nu grupuri, bine delimitate, per segment, care să răspundă intereselor de marketing? Cuvântul segmentare există în limba română şi ar trebui folosit mai des.
8. ne plac muzicile în shortcut, dar nu prea des. Folosiţi-le în context, vrem să ştim la ce vă gândiţi (ah, întrebarea favorită a femeilor, detestată de bărbaţi)
9. Dar mai ales, mai ales gândiţi-vă că întoteauna e unul mai deştept ca noi,  care citeşte bula de înţelepciune pe care am emis-o, pompos, şi care se scârbeşte major.  Să nu încercăm să părem mai deştepţi decât suntem.
10. repet, pentru consolidarea cunoştinţelor: facebook e un mediu social de comunicare. Gândiţi-vă că vorbiţi cu prietenii. Fiţi autentici, nu vă puneţi poze cu flori, animalul preferat, maşini sau îngeri. Faţa voastră spune mult şi, dacă tot o plimbaţi în fiecare zi pe uliţă, de ce să nu aibă locul cuvenit în profil?

Dacă toate acestea fi-vor învăţate, avem şanse serioase să menţinem mediul ăsta frumos, şi să continuăm să comunicăm. Altfel, croim o nouă, mare ladă de gunoi care să conţină toate felurile de dejecţii, personale şi de afaceri.

de ce bebeluşii scuipă mâncarea

Prânzul târziu, după ce copilul meu a sosit de la şcoală: el, pui vindaloo cu orez. Eu, piure, cremă de iahnie şi salată de sfeclă mixată. după un smoothie şi un iaurt de dimineaţă.

În afara evidentei inechităţi, am realizat de ce bebeluşii scuipă mâncarea. Noi mâncăm chestii care au texturi şi arome diferite. Plăcerea vine din alternanţă. Şi chiar dacă am reuşit să mă joc cu culorile, tot neatrăgător arată mâncarea, chiar în comparaţie cu orezul tăvălit de puştiul meu.

Mâine seară îmi expiră interdicţia la mâncăruri solide. Deşi ideea de smoothies ca tură de dezintoxicare îmi surâde, aşa că o să mă duc la Inner Garden să îmi iau nişte lapte de ovăz ca merg mai departe cu aceste alimente. Avantajul suprem e că ai nevoie de foarte puţin timp ca să mănânci, deci ai mai mult timp pentru altele 😀