je ne sais quoi

Dacă am avut parte de dude recente din zona hotelurilor, pot spune că am primit o frumoasă compensaţie din partea unui mic restaurant portughez de prin centrul capitalei Imperiului.

Am încercat să îmi dau seama de ce mi-a plăcut aşa mult acolo. Sigur, mâncarea. uşoară şi bună. Dar nu e asta totul la un restaurant.  De fapt, chestia cu mâncarea e cam de la sine înţeleasă, din păcate nu şi la noi, unde primeşti friptură cu cartofi prăjiţi pe post de haute cuisine, asortată cu insolenţa chelnerilor.

De fapt, ceea ce s-a întâmplat a fost o combinaţie. Imaginează-ţi că se înserează, cade cerneala peste clădirile gălbui, masive şi pe caldarâmul perfect, şi printr-o uşă deschisă răzbate o lumină caldă, de miere, către albastrul de afară.

Şi apoi, când te uiţi înăuntru, vezi câteva măsuţe, arc peste timp în alte cârciumioare la fel de portugheze din alte metropole, aşternute frumos, ca în bucătăria bunicii, pe care licăresc în pahare portocalii translucide lumânări mici.

De fapt, toată  combinaţia are aceste mici accente portocalii, care încălzesc atmosfera.

Arată ca o casă de om, cu acea colecţie de plante uscate, lăzi de vin şi toate cele puse pe barul inutil 😀 .

Din bucătărie apare iute o doamnă rotunjoară, gen mămică îngrijorabilă, care îşi frânge mâinile pentru orice.  Sprâncenele negre ca pana corbului, groase, mediteraneene şi ochii mari, asortaţi cu părul bogat, ondulat, strâns cu greu în cocul simplu şi cu rochiţa gri ascunsă în spatele şorţului de bucătărie te fac să o placi din prima. Zâmbeşte şi te tratează cu acea blândeţe pe care ai mai văzut-o doar la bunica.

Îţi pune în mână caietul mare, de piele, de fapt o mapă cu foi volante pe care e scris ordonat, de mână, meniul. Ai de toate acolo, nu e ieftin dar mâncărurile sunt speciale şi superbe.

Verifică atent dacă totul e cum trebuie, primeşti hors d’oeuvres în nişte recipiente care parcă vin din vesela de păpuşi din copiărie. Avocado cu un sos senzaţional de roşii, ceapă şi morcovi. Măslinuţe negre şi savuroase. Ardei kapia prăjiţi pe grătar, după ce au fost asezonaţi cu atenţie. Şi, mai ales,mai ales pâine de casă. Asta în timp ce se pregătesc friptura de vită cu sos de vin şi balsamic,

cartofiorii prăjiţi cubuleţe, din cartof adevărat, nu congelat, salata de toate legumele sezonului.

Nici prea mult, dar imens de gustos. Şi de frumos. Şi de prietenos.

pagina lor de net e o carte de vizită simplă, atât cât să ştii unde să suni ca să faci o rezervare telefonică. Nu ocoli locul ăsta dacă ajungi la Viena. Se cheamă La Barraca.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s