Amazon wonder bra

Kavi, protectoare şi atentă

Nici nu îţi dai seama şi deja timpul acela tăcut, moale, plastic te-a furat deja şi te-a dus în ziua primei ceremonii…. Ayahuasca este cea mai potentă dintre toate plantele cu care lucrează şamanii, cea mai spectaculoasă, cea mai dramatică. Mulţi au venit aici pentru ea. Uneori, cu aşteptări greşite: după tripuri chimice sau ceva mai naturiste, oamenii îşi doresc experienţe similare. Nimic mai fals.

Juni demonstrează ayahuasca

Primul aspect, cel mai important, este că Ayahuasca este mediată de şamani într-un ceremonial complicat, care poartă intenţia prin cântece foarte vechi şi sacre, pe care ei le numesc Icaros. Fiecare cântec are proprietăţile lui, fiecare şaman ştie zeci de Icaros şi le administrează în funcţie de situaţie.

Planta este sacră pentru ei şi o consideră sediul unei conştiinţe superioare, cu proprietăţi de investigator, profesor şi vindecător. Nu rare au fost situaţiile în care am văzut, ca un deget străveziu, efectele îndreptându-se către o anumită zonă din corp, indicând un „punct fierbinte” care a acumulat negativitate de un fel sau altul. Fie că vorbim de o boală cronică, fie de o traumă veche şi bine încarnată, Ayahuasca arată, necruţător, către problemă şi apoi, cu asistenţa şamanului, problema este extrasă şi eliminată.

Încă de la începutul zilei, ceva pluteşte în aer. La opt dimineaţa, doi Shipibo vin din junglă cu ceea ce seamănă cu un braţ de vreascuri subţiri. Ayahuasca de aici creşte în trei varietăţi: galbenă, albastră şi neagră. Cea neagră am gustat-o în a doua excursie – e foarte potentă, aproape violentă, aşa că Juni alege albastră, mai blânduţă puţin.  Ziua demarează cu ritualul de pregătire: fâşiile subţiri de liană sunt curăţate de coajă, sparte cu maiul şi desfăcute în şuviţe cât mai subţiri.

participăm la încărcarea oalei

Lăsăm grupul să facă prelucrarea şi dăm o fugă la bucătărie, să prevenim prăpădul culinar. Azi se mănâncă foarte puţin, e zi de ceremonie, aşa că prânzul trebuie să fie uşor şi gustos. După amuzamentul femeilor din bucătărie, pentru care prezenţa lui I. este un lucru caraghios şi extrem de amuzant (le vezi râzând cu mâna la gură), punem cap la cap ingredientele şi lăsăm lucrurile în ordine, ca să ne întoarcem la  operaţiunile de prelucrare a plantelor. Îmi place mult mirosul sevei de ayahuasca, are o notă specifică de verde crud, aproape că simţi cum te apucă de mână. Cuţitul canadian, folosit la bucătărie, se rătăceşte prin templu şi generează o micro-dramă care va dura trei zile, până când Guillermo, puştiul lui Juni, ne salvează şi este recompensat cu dulciuri :).

Juni pregăteşte încărcarea

 

Oala este pusă la foc,  după ce Juni însuşi a pregătit transportul de buruieni. Mărimea e impresionantă. Din zecile de litri de apă, prin fierbere lentă, o să ajungem la doi de extract hiper concentrat. Vasul e păzit toată ziua de unul dintre şamani…

E interesant cum fiecare gest se transformă într-unul ceremonial. Participarea şi energia fiecăruia dintre noi devin adaosuri necesare în amestecul magic, de la binecuvântarea crăcuţelor de ayahuasca la încărcarea recipientului şi, mai târziu, la ceremonia de binecuvântare a aburului. Ziua întreagă e o ceremonie şi curge într-un alt ritm, mult mai profund şi mai amplu. Iar ceremonia, în sine, începe înainte de a începe. Avem doi participanţi care au intrat deja în stare: unul în eliberare emoţională, altul în contact direct cu experienţa din momentul în care a deschis capacul oalei şi a inspirat planta.La trei suntem invitaţi din nou în templu.

ceremonia preliminară

Ceremonia de pregătire cu Kavi, cântând şi dansând, şi cu şamanii lucrând cu piri-piri şi mapacho ca să elibereze drumul şi să întărească energetic corpul pentru maratonul de diseară e fascinantă, văd cum oamenii sunt absorbiţi în ea.  Şamanii suflă în coroană, în inimă şi în palme şi nu mă pot opri să remarc coincidenţa cu ritualurile de iniţiere din alte tradiţii spirituale. Cu secvenţa cap-inimă-mâini din teozofie. Suntem într-un punct de confluenţă a practicilor şi totul duce către un singur adevăr, pe care sper să îl întrevedem diseară.

în secţiune, tulpina de ayahuasca dezvăluie o floare. Tulpina asta, însă, are un mesaj.

Stăm lângă marea oală care fierbe. Poveştile sunt frumoase, Juni explică despre limbajul păsărilor. La un moment dat se aude un sunet pătrunzător, o frază ciripită, şi ne spune: pasărea asta se numeşte Victor Diaz şi cântă pentru că este fericită. Nimic nu mai e de spus, doar de ascultat sunetele junglei. O altă pasăre cântă ca un gâlgâit de apă dintr-un ulcior cristalin. Oswaldo, fratele lui Juni, îmi spune că acel piu-piu-piu pe diverse tonuri îi aparţine lui Bocho Locho. Suficient ca să adorm în ultima oră înainte de adunarea în comedor pentru purificarea preliminară cu salvie. Adorm cu imaginea lui Kavi, mândră posesoare de sutien push-up primit de la a. şi mergând ţanţoşă ca să ne arate minunea, fericită ca o fetiţă care a primit o jucărie nouă.

următoarele aventuri, la https://pisicka.wordpress.com/calatorii-inspirate/calatorie-in-inima-pamantului/lumina-din-amazon/in-tara-minunilor-fara-alice/