Agricultura de junglă

planting ayahuasca

Este prima dimineaţă în care nu mă mai trezesc înaintea ceasului. Aproape că îmi pare rău… am ratat repriza de poveşti în pat de la răsărit 😀

P. se trezeşte cu o durere de ureche, care se amplifică pe măsură ce trece timpul. Vorbim de vise, î n hamace, bându-ne ceaiul de anason cu lapte de soia şi miere de junglă, iar lângă noi reapar copiii, la repriza de gâdilat şi povesti. Aflu povestea lui Jorge, băieţelul care s-a urcat în palmier după fructe, şi a lui Diaz, fratele lui cu şase ani mai mic: părăsiţi de timpuriu de tată au fost crescuţi şi sprijiniţi de comunitate. Cavi a susţinut cu bănuţi mâncarea pentru ei. Mama lucrează în Iquitos. De câte ori soseşte un grup, băieţii participă la ce e de muncit. Jorge cară apă, sparge lemne şi merge în cizme prea mari pentru picioruşele lui, iar Diaz, la cei cinci-şase ani pe care îi are, face tot ce poate: adună vasele de pe masă pentru spălat, duce gunoiul, duce găleţi mai mari decât el, pline cu apă pentru toaletă. Am lacrimi în ochi pentru aceşti copii care muncesc, strângând din dinţi şi măcinaţi de dor. Vor pleca împreună cu noi în Iquitos, să îşi vadă mama.

copii cu cateiPlecăm într-o lungă plimbare în junglă, iar P. rămâne în pătuţ, cu Francisco lângă ea, ca să o îngrijească. I-am dat un antiinflamator, dar partea dreaptă a gâtului – cu tot cu ganglion e fierbinte şi continuă să se umfle.

Funi are sub braţ un mănunchi mare de lujeri de ayahuasca, pe care îi vom planta în „grădina” lor de legume – acea porţiune defrişată de pădure în care cresc tot felul de bunătăţi: yuca, ananas (acum nu e sezonul lor), ardei iuţi, fasole şi chiar ceva care semăna cu un dovlecel.   Au plantat de toate, peste tot, după ce au curăţat terenul de marii arbori prin ardere şi acum absolut toate plantele cresc de-a valma. Tulpinile de ayahuasca, de circa 30 cm lungime fiecare, sunt plantate la 15 grade faţă d orizontală şi îngropate cu grijă, întotdeauna lângă o tulpină înaltă de copac, ca să aibă pe să se caţere. Funi regenerează ayahuasca, conştiincios, pentru consumul ulterior…

Unul dintre însoţitorii noştri scoate din rădăcină o yuca, pentru a ne arăta tuberculii atât de preţuiţi, care sunt folosiţi la fel cum folosim noi cartoful. Fiartă, prăjită, făcută bucăţele şi uscată ca un fel de făină, yuca este un aliment important în junglă. L. nu rezistă şi, ca de obicei, gustă tot ce prinde: de data asta, yuca crudă. Nu ştiu ce să zic 😀

REvenim în tabăra de bază şi Funi „agaţă” dintr-un copac, de pe drum, fructe mici, galbene şi parfumate de guava. Le desfacem şi le împărţim frăţeşte – miezul e roşu, cu sâmburei, şi un gust dulce-acrişor, parfumat şi foarte plăcut. Surprizele lui Funi nu se mai opresc.

catelDupă plantatul de ayahuasca, ne urcă în barcă şi ne duce la un „dr. Elf” – copacul sacru, a cărui sevă lăptoasă este considerată medicina. Până acolo mergem cu canoea mijlocie, cu motoraş, iar prima bucăţică de drum, pe „aleea” de lângă parkingul din spatele taberei, o parcurgem cu vâsla. Au vâsle aşa frumoase, în formă de frunză… Zilele trecute am văzut pe unul dintre băieţii care ne-au adus în junglă cum a luat un buştean mare şi în două ore cioplise deja o vâslă de mai mare frumuseţea, dintr-o singură bucată, cu maceta. Linia suplă a obiectului e fermecătoare.

Acostăm lângă un fel de lagună semisecată şi mergem cu cizmele de cauciuc prin apă de treizeci de centimetri până la mal. Ajungem la o casă mult mai săracă decât cea a lui Jesus. Doi copii, o căţeluşă, doi pui şi un copac absolut plin de carambole (star fruit) sunt deschiderea.  Funi culege unul pentru toată lumea şi Ian îl taie cu briceagul universal. Feliile portocalii, dulci-acrişoare şi foarte zemoase au câte cinci colţuri de steluţă fiecare.

funi antiseprentIntrăm în junglă şi ne mai oprim o dată, pentru ca Funi să culeagă o crăcuţă cu aspect ciudat, cu care ne avertizează că ne va „atinge” dacă simte că sunt şerpi prin preajmă. E un remediu împotriva atacurilor şerpilor veninoşi. Crăcuţa arată exact ca un şarpe.

Prin mocirlele cu care deja ne-am obişnuit, ajungem la un mare arbore, pe rădăcinile lamelare ale căruia sunt crestături regulate. Funi ne spune că a lăsat câte un semn pentru fiecare dintre grupurile cu care a fost acolo. Seva arborelui este asemănătoare latexului, iar gustul e de lapte. Tăind o crăcuţă mică, vezi, literalmente, cum îţi curge în palmă lichidul alb, lipicios, care polimerizează la contactul cu aerul.

dr elfPlimbarea ca plimbarea, priveliştile ca priveliştile, dar ce e uluitor şi copleşitor totodată e complexul acesta uriaş de credinţe şi convingeri, mituri şi practici mistice cu care tradiţia Shipibo a îmbrăcat modul lor de viaţă din junglă.  Pluteşti în permanenţă într-un abur de magie şi mister, în care fiecare lucru pe care îl întâlneşti devine un indiciu, iar fiecare întâmplare capătă semnificaţii ascunse.

După pauza ceremonioasă la marele arbore vindecător (nu simt prezenţa pe care am simţit-o data trecută) mergem înapoi, către barcă. Ne oprim ca Funi să vorbească puţin cu proprietarii căsuţei celei sărace, suntem trataţi cu yuca fiartă. Căţeii par atât de hămesiţi încât îndrăznesc să împart trataţia cu ei, se bucură de orice ar fi de mâncare, evident morţi de ce foame. Nu ştiu ce mănâncă, sărăcuţii de ei, pe aici în afară de peşti şi ce şobolani or mai captura.

floare de mangoLângă arborele plin cu carambole mai cresc şi mangotieri. Nu e sezon, abia au terminat de înflorit sau încă înfloresc, iar fructele sunt în formare. Dar Funi se urcă în copac şi ne alegem cu două-trei carambole de căciulă (inclusiv pentru P., care ne aşteaptă, cu gâlma şi febra aferentă, în pătuţ, acasă).

Ronţăind şi plescăind din fructele acide, răcoritoare, ne ducem înapoi, către barcă. Lângă canoea medie, cu motor, stă ancorată barca cea mare, cu care am venit. Probabil că Funi a adus-o aici pentru reparaţii şi mă gândesc cum banii de la noi se împrăştie în felul ăsta în tot sectorul de junglă. Barca mare e remorcată la asta mică de şi adusă, cuminte, ca un mânz legat de iapă, înapoi, la pontonul nostru. Trecem pe lângă desişuri şi C. încearcă să fotografieze păsările bleumarin, iluzorii, care ţâşnesc din copaci la auzul motorului. când ajungem la debarcader, doi vulturi uriaşi se rotesc deasupra noastră.

un serpisorP. vrea să ia antibiotic. Mă uit la ea, se uită şi Y. şi parcă arată, zău, a oreion. Febra şi durerea sunt  tipice, la fel senzaţia de umflat în gât şi pe dinăuntru, şi pe dinafară. Mă gândesc doar să nu îl ia cei din trib. Oricum, ultima săptămână e cea mai contagioasă, dacă îmi aduc aminte, şi până atunci vom fi plecaţi. E un mediu ciudat, în care sunt multe pericole, de la şerpii de care se ferea Funi până la protozoare care îţi năvălesc în sânge.

După amiaza trece cu conversaţii în grup şi cade seara, cu şezătoarea specifică la mine în pat. Aces discuţii îmi vor lipsi, probabil, cel mai mult după ce plecăm de aici. Orele de poveşti nesfârşite, în care nici nu prea are importanţă despre ce vorbeşti, ci doar că în felul acela comunici.

Salteaua s-a tasat în mijloc, spatele mă cam jenează de la poziţie. Adorm şi mă trezesc, visul continuă – văd doar mâinile acestui om, care mă mângâie, mă cercetează, mă explorează, mă iubesc.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s