… și plonjăm în Iubire.

DSC04872Mă trezesc dintr-un vis care îmi recapitulează toți prietenii: trebuia să plec cu ei în călătorie. Mă tulbură că visul mi l-a arătat pe I. rămânând acasă, vorbind cu mine. El nu urma să plece, am simțit, astfel, ecoul acestei plecări în Amazon. Prietenii, zăpăciți, împrăștiați și necoordonați, ca de obicei…

În grădină, Funi și Roxana conversează cu un alt Shipibo, în  dialectul lor tărăgănat, care amestecă spaniola cu cuvintele native, despre construcția aripii noi ale celei de-a șasea căsuțe – de data asta, mai mare. Prima aripă, terminată, conține trei dormitoare și un lounge, în care se află cinci hamace. E singurul proiect de renovare: Funi nu repară, nu întreține, cultura lor e să lase lucrurile să decadă, ceea ce, pentru noi, e destul de iritant.

Puștiul angajat de Funi în trupa de patru care-au speriat Vestul culege cu un băț frunzele ”coapte”, care au căzut din copaci în timpul nopții. Nu prea are randament, nu e misiunea lui favorită. Oswaldo a lăsat-o moale, genunchiul stâng îl supără (îl tratez cu Voltaren o dată pe zi, inflamația s-a redus).

După visul de azi-noapte, pendulez între întrebarea dacă se poate repara ceva și perspectiva golită, solitară, realizând că sunt împăcată cu oricare dintre ele. E bună vederea de aici, de departe, când ești complet rupt de tot, îți poate oferi claritate și un pic de pace.

De dimineață am ales o meditație cu afirmații despre Iubire, care l-a proiectat pe M. direct pe orbită: are o experiență extinsă, de felul acela, în care totul îngheață sau încetinește, însoțită de extazul de rigoare. Starea dispare după ce trage un pui de somn, înainte de prânz, dar breakthrough-ul s-a întâmplat. Mă uit cu mare bucurie la pașii făcuți și de alții – e o trecere aproape transparentă în afara uneia dintre barierele mentale – care, de obicei, îi fac mai tăcuți, mai interiorizați. Desenul și meditația ajută. Lucrurile merg bine.

20151203_115543

?

După prânzul fabulos, Juni pregătește trei sesiuni speciale: una cu logodnicii noștri, a doua cu un cuplu aspirant, a treia cu un singur participant. Îmi dau seama, după toate cele trei sesiuni, în care pune mapacho în creștetul capului și în inimă, suflă în mâini și administrează piri-piri, că obiectivul e o întărire a energiei. Îl văd rugându-se când începe. Într-una dintre sesiuni,  după rugăciune vine furtuna, fără ploaie: o energie vie, curată, răcoroasă. Văd copacii agitându-se ca niciodată, de parcă niște mâini uriașe ar ciufuli aiurea marile coroane de la etajele superioare ale junglei. Temperatura a scăzut brusc, ce ușurare, și rămâne așa o bună parte din după-amiază, până spre apus.

IMG_4356În camera întunecată, dar plină de sunetele din junglă, liliacul nostru de serviciu fâlfâie de zor. Mă simt fericită pentru tot ce am realizat, în ciuda tuturor greutăților și piedicilor, și extrem de nostalgică: e un loc în care amintirile vin peste mine, la tot pasul. Mă pregătesc de a cincea ceremonie privată, a noua în total.

Nu  știu de ce îmi vine să numesc această ceremonie arderea vajra. Simt că am curățat și purificat totul, iar visele nebune, lucide din alte dimensiuni sunt ca un fel de validare.

Înțeleg ce am făcut aici. Înțeleg că este o muncă vastă și că principala metodă este o deschidere și citire continuă a stării celorlalți, plus alegerea metodelor care să corijeze ce observi. Oscar mi-a oferit și mie o sesiune în timpul ceremoniei – și am revăzut, brusc, ritualul de deschidere a gurii din filmul celei de-a patra ceremonii. După 20 de minute am plonjat în alt spațiu, alt timp, trăind o viață la fel de posibilă, ceea ce mă face să mă întreb dacă nu cumva aș vrea să mă mut în cealaltă linie temporală…

citește și https://pisicka.wordpress.com/calatorii-inspirate/calatorie-in-inima-pamantului/lumina-din-amazon/sirop-de-amor/