Dialogul surzilor


Sunt într-o conversaţie. O masă perfectă de conferinţă. Scumpă. Oameni îmbrăcaţi în costume. El, ea. Funcţii comparabile. Autoritate comparabilă. Au de făcut un proiect, au două idei diferite despre el. Conversaţia se scufundă în două variante de adevăr personal, şi încep replicile:

– Nu înţelegi.

– Ba înţeleg foarte bine, dar nu aşa facem lucrurile noi, aici.

– Dacă ai fi un pic mai atent la ce îţi spun, ai putea să înţelegi că varianta mea  e mai bună.

– Nu am timp de prostii, hai să decidem cum facem şi să stabilim termenele şi responsabilii.

– Adică să facem cum vrei tu, nu?

– Nu. Să facem cum e mai repede şi mai bine.

– Şi atunci de ce nu vrei să mă asculţi cinci minute, ca să îţi explic?

– Bine.

Ea vorbeşte. El se uită, evident, pe mesajele din smart phone. Întâlnirea se încheie fără nicio rezoluţie, fiecare se va plânge la şeful său ierarhic, şi conflictul va urca o treaptă. Şi ca importanţă, şi ca dimensiune.

Nici o secundă, niciunul dintre ei nu a vorbit despre ceea ce, de fapt, voiau să obţină.

Sunt în altă conversaţie.  Tot un el şi o ea. El:

– Deci, mie îmi trebuie etapele şi câteva versiuni pentru fiecare dintre ele.

– Am înţeles, spune ea, deşi nu l-a ascultat. Hai să ne oprim aici, pentru că vreau să îţi spun că simt că în organizaţie trebuie ceva care nu e cuprins în ce am făcut până acum.

– Nu cred că e momentul pentru asta. Putem să ne mai gândim.

– Da, dar nu vezi  că amânăm tot timpul ceva care trebuia deja făcut?

– Ai tu resursele  ca să pierzi vremea  cu toată pregătirea asta?

– Nu, dar dacă le căutăm, sunt sigură că o să găsim ceva.

Blanc. El e afară din conversaţie, ea e încuiată înăuntrul subiectului şi frustrată că mesajul ei nu ajunge la el.

Mai există şi un al treilea scenariu.  Doi „ei”, de data asta.

– Îţi spun că indicatorul x e 3.5.

– nu se poate, l-am calculat chiar eu, e 5.

– Nu e bine, ai greşit, suntem varză şi trebuie să facem ceva în privinţa asta.

– Stai să explic de ce nu ai dreptate.

– Nu mă interesează  explicaţiile tale.  Eu îţi spun că o să fim puşi în situaţia de a raporta ce am făcut ca să corectăm situaţia, şi stăm aici şi pierdem vremea. 

– Atâta timp cât nu vrei să mă asculţi,  nu avem ce discuta. N-ai decât să iei ce măsuri vrei, sunt inutile.

Unul dintre ei se ridică şi pleacă. Celălalt rămâne în încăpere, furios, frustrat.

Sună cunoscut?

Avem variante proprii de „adevăr”, construite pe convingeri parţiale, informaţie parţială, jocuri de putere, şi ne luăm toate buzduganele într-o conversaţie ca să câştigăm bătălia. Exact. Obiectivul nu mai e să rezolvăm problema, ci să ieşim învingători din conversaţie. Aruncaţi o privire la cuvintele scrise cu literă groasă. Fiecare dintre ele este un buzdugan. Fiecare lovitură produce recul din partea celuilalt. Conversaţia se transformă într-o bătălie sângeroasă, în care lichidul care se prelinge pe jos nu e sângele nostru… ci pacea şi bucuria interioară. Le sângerăm până nu mai putem, moment în care unul încheie bătălia, belicos. Rezultat zero, în termeni de eficienţă, şi negativ, în termeni de relaţie.

Aşa.

Ce e de făcut?

Citez, pentru a mia oară, din dragul nostru Don Miguel de Ruiz, Al Cincilea Legământ.

Fii sceptic, dar învaţă să asculţi. 

Adâncă. De reflectat. Ce să asculţi? Să asculţi ce e în spatele cuvântului. O emoţie. Un mesaj care nu s-a rostit. Altceva. Altceva.  Ce e acel altceva? Şi atunci…

1. Exersează să asculţi în două planuri. Cel imediat, al lucrurilor care se spun şi la care se răspunde, şi cel profund, al emoţiilor şi mesajelor netransmise. Când asculţi de-adevăratelea, le auzi pe amândouă.

2. Nu mai răspunde la ce s-a spus. Pune o întrebare care să clarifice ce nu e pronunţat. De exemplu: poţi să îmi spui mai exact la ce te-ai gândit?.

3. Acceptă că a-i da spaţiu celuilalt să se exprime nu înseamnă că ai pierdut o bătălie – de altfel, inexistentă- şi vezi ce se întâmplă în spaţiul ăsta pe care tocmai l-ai deschis.

4. Dă-ţi timp să rumegi ce s-a spus, chiar dacă îţi place la nebunie varianta ta de adevăr, crezi în ea. Cere o pauză de cinci minute, două ore, trei zile, cât ai nevoie. Dă-l pe ego jos din spinarea ta şi uită-te cu sinceritate care opţiune e mai bună. Verifică adevărurile. Vezi definiţiile din spatele cifrelor care se bat cap în cap (de obicei, asta e sursa versiunilor diferite de adevăr:

De fapt… ce anume ne împiedică să ascultăm?

<div id=”fb-root”></div> <script>(function(d, s, id) { var js, fjs = d.getElementsByTagName(s)[0]; if (d.getElementById(id)) return; js = d.createElement(s); js.id = id; js.src = „//connect.facebook.net/en_US/all.js#xfbml=1″; fjs.parentNode.insertBefore(js, fjs); }(document, ‘script’, ‘facebook-jssdk’));</script>
<div class=”fb-post” data-href=”https://www.facebook.com/video.php?v=1514765941997616&#8243; data-width=”466″><div class=”fb-xfbml-parse-ignore”><a href=”https://www.facebook.com/video.php?v=1514765941997616″>Post</a&gt; by <a href=”https://www.facebook.com/BuzzFeedVideo”>BuzzFeed Video</a>.</div></div>

Încearcă reţeta din patru puncte. lasă un mesaj dacă funcţionează. Dacă nu funcţionează, continuă. Dacă funcţionează… continuă :))))

Succes şi comunicare lină.

Reclame

Centrul Liniştii, spaţiul nostru de creaţie


Fericiţi Făcătorii de Pace. Ca de obicei, textele străvechi au înţelesuri mai adânci decât cele citite la prima privire. Unul dintre ele este capacitatea noastră de a dezvolta conexiuni  adânci când ajungem în „miezul” nostru liniştit. Cel mai adesea, asta se întâmplă în meditaţie, dar uenori stările de linişte avansată apar accidental, neaşteptat, şi ne regăsim, brusc, scufundaţi în acea Pace imensă, în Linişte, în Nimic. Un loc grozav de unde ne putem porni creaţia: gândurile care pornesc din miezul nostru liniştit devin cu uşurinţă realitate.

Dilema se referă la ce manifestăm, fireşte. Iată trei exemple din viaţa reală:

1. Telefonul este în comă, trimis la service, aşa că agenda necopiabilă din el e temporar dispărută. Telefonul de înlocuire, complet ignorant, nu ştie pe cine să sune sau cine sună. Aşa încât, când am nevoie să sun pe cineva, se întâmplă ceva. Persoana la care mă gândesc intens mă sună. Apoi aş vrea să trimit un mesaj de La Mulţi Ani, dar nu am, iarăşi, numărul. Aşa că vine pe Facebook un mesaj de la acea persoană.

2. Vara asta, la business, viteza întâi. Prima întrebare din mintea oricui e „aşa, şi acum ce e de făcut?”. Aşa încât, din locul acela de linişte apar brusc ideile creative. Brus. Strategie. Structură. Un nou punct de început. Singura şmecherie e să le urmezi :), şi lucrurile intră înapoi în flux. Proiecte înainte îngheţate reînvie brusc. Unele noi apar la orizont. La urma urmei, viaţa e tare frumoasă.

3. De la partenerul meu, de peste două continente şi un ocean, vin idei de business din seria „mission impossible”. Bine, i-am zis. O să mă gândesc. N-apuc să aşez un pic de tactici pe documentul nou-nouţ din computer, că sună telefonul. Prima întâlnire pentru misiunea imposibilă e pe ţeavă. Totul e să nu te agiţi…

Toate cele de mai sus sunt relatări la prima mână. Toate s-au întâmplat în câteva ore, azi, printre pricături. Toate, după o meditaţie scurtă despre Pace.

Fericiţi Făcătorii de Pace, căci odată ce reuşim să instalăm şi să radiem starea asta, Graţia curge în vieţile noastre şi ale tuturor celor ce ne înconjoară, cu o abundenţă de daruri dincolo de orice închipuire. Toate felurile de Daruri. Pacea e Sursa noastră, şi noi suntem Pace. Când ne aducem aminte de acest lucru şi trăim din nou liniştea noastră interioară, sacră, suntem, din nou, Creatori, şi creăm, iar şi iar, bucuria.

Până să ajungem la metodele şi instrumentele care ajută la atingerea Păcii interioare, iată o primă alternativă, rapidă şi eficientă: porniţi muzica din link, întindeţi-vă cât mai confortabil şi… lăsaţi lucrurile să se întâmple.

http://www.youtube.com/watch?v=fVoSbHVugYc