pustnici, peşteri şi statui năzdrăvane

La Pharping, locul unde Rinpoche a meditat câteva luni şi a ieşit înapoi, în lume, cu puteri extraordinare, săracii primesc pomană de la călugări supă de momo, iar europenii se aşează pe salteluţele de spumă artificială şi meditează în faţa intrării, sub cerul impecabil, albastru, în foşnetul şi zgomotele mici ale călugăriţelor care au grijă de lămpile cu unt.

Peştera e într-un loc greu accesibil, păzit de două temple la poale – câte unul pe fiecare cale de acces pe vârful muntelui.  Pe partea pe care am sosit noi, cu autobuzul tocmit de maestru şi condus cu iscusinţă de un băiat tânăr, cu inel de argint pe arătător şi cu un profil parcă desprins din basoreliefurile maya, e un templu al lui ganeesh in care, dintr-unul dintre pereţii de stâncă, se spune că a apărut Tara. E tot un basorelief, micuţ şi foarte ciudat, care pare foarte vechi.  Pe partea cealaltă, templul Vajra Yogini (zeiţă destul de nasty) beneficiază de o altă poveste: un yogin iluminat a meditat acolo, iar statuia zeiţei a întors capul către el. Pe poarta templului, crescând parcă din aer, un portocal atârnă, cu fructe cu tot, deasupra capului nostru. Euphorbia a căpătat dimensiuni uriaşe, transformându-se în tufe mari, de cinci-şase metri înălţime. Frunzele roşii fac contrast artistic cu cerul albastru. Cana indica înfloreşte ca o buruiană banală, peste tot, iar piersicii şi prunii, înfloriţi şi ei, miros vag a aprilie.

La toate aceste locuri de legendă ajungi trecând prin rezervaţia Manjushri (ăsta e numele eroului mitic care a creat valea Kathmandu scurgând apa muntelui printr-o crăpătură făcută cu sabia) şi urcând câineşte sute de scări croite în piatra muntelui. Cei care i-au purtat pe băieţii în scaune cu rotile sunt adevăraţi eroi.  Drumul cu autobuzul aşa zis de 35 de locuri (sunt de fapt 28 de scăunele potrivie, poate, pentru mărunţeii locali) e o experienţă totală. Stăm claie peste grămadă până la ieşirea din oraş, când o trupă se desprinde şi se urcă pe autobuz ca să savureze drumul, cu tot cu praful inclus, de la înălţime. În oraş nu ai voie să călătoreşti pe plafon, te opreşte poliţia rutieră…

Dr şarmul principal e felul în care acest autobuz antic, cu motorul sub o capotă interioară, cum erau cele ruseşti ale copilăriei mele, cu geamurile sparte şi înlocuite cu folie de plastic sau cu poze de zei şi zeiţe hinduse, se strecoară pe străzi late ca cât o treime din pietonala Braşovlului, ia nişte curbe în unghi drept pe străzile astea, unele fără pavaj, şi evită maşinile parcate sau pe cele care vin din sens invers, muşcând cu roata din marginea şanţului. Lucru destul de greu pentru precolumbianul cu faţă de pokerist de la volan, care nu prezintă nicio emoţie; dar este asistat de un fel de elf de oraş, de şaptesprezece ani, care sare din autobuz la fiecare obstacol (volanul e pe dreapta, puştiul şi uşa corespunzătoare, pe stânga), evaluează distanţe şi ghidează şoferul printr-un limbaj codat, format din fluierături ca trilurile de piţigoi, şi bătăi cu palma în caroseria maşinii, cu diverse ritmuri şi măsuri. Dacă treci de groaza iniţială a manevrelor la limită, toată chestia e un deliciu continuu.

Pălăvrăgesc cu Sonam, administratorul mănăstirii şi mâna dreaptă a maestrului, despre diferenţele dintre indieni şi nepalezi, despre copiii lui, o fată de 12 ani şi doi gemeni bivitelini de 5 ani, şi despre cum a ştiut că va avea copii deosebiţi, înainte de ecografie, pentru ă planta lor din casă, care înfloreşte o dată pe an, făcând o floare albă, unică, a înflorit pentru a doua oară în acelaşi ani, de data asta cu două flori. Semnele, prevestirile şi interpretările sunt peste tot, de la steagurile de rugăciune care coboară din înălţimile binecuvântate spre pământul muritorilor, continuând cu visele şi viziunile şi terminând cu meditaţia profundă, în care ţi se revelează adevăruri.

În aceeaşi măsură e de admirat cum încearcă oamenii ăştia să aibă grijă unii de lţii. La peşteră, călugării i-au hrănit pe săraci, ne-au dat un ceai şi bomboane şi biscuiţi, deşi eram doar nişte invadatori nepricepuţi în spaţiul lor.

Seara, la cină, maestrul reaminteşte echivalenţa între guru Rinpoche şi arhangelul Gabriel, după care – fără tranziţie – începe să cânte well go, well come celor care pornesc mai departe, spre Asia de Sud-est, în continuarea concediului din care a făcut parte şi staţia Kathmandu.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s