A Douăsprezecea Noapte: Furtuna

prin MagieShakespeare era mic copil. După toate dramele şi desfăşurările din zilele precedente, noaptea vine, vindecătoare, cu un potop absolut torenţial, ploaia e atât de intensă încât chiar prin ţesătura măiastră a acoperişului din frunze împletite de palmier reuşeşte să treacă o picătură.

A fost o noapte ciudată, în care toată lumea a auzit sunete de tot felul… Se simte, împrejur, negativitatea aceea pe care o poţi tăia cu cuţitul, atât e de densă. Adormim,  ne trezim, iar adormim şi tot aşa.  Spre dimineaţă, exact pe frunte, îmi picură deşteptătorul Mamei Natură. Suficient ca să capitulez şi să mă pun cu Y. la poveşti : ceea ce am auzit azi-noapte ca pe o salvă de împuşcături a fost, de fapt, un mega trăsnet. Zgomotul a trezit toată gaşca, shipibos-ii au ieşit ca licuricii, cu lanterne în mână sau pe frunte.  Se tem de braconieri şi mercenari, dar de data asta a fost doar furtuna.

Cavi ne lasă mici cadouri pe balustrada scăriiDupă atâta purificare, e timpul să mai facem nişte curăţenie prin grup şi alegem să lucrăm cu K. pe o sesiune de respiraţie de foc şi vindecare. Sunt copleşită de capacitatea incredibilă pe care o avem când vine vorba să stocăm momentele traumatice din viaţa noastră, şi am nevoie de o baie prelungă în Amazon după aceea ca să pot şterge toate descărcările pe care le-am asistat împreună cu Y.

Prin templu bântuie şopârla cea mică, azi o găsesc la poveşti cu M., totem personal şi semn, iar şi iar. Vindecare, spune şopârla. Bine, măi, exact asta facem. Multă vindecare… probabil, nu destulă, dacă mă uit la cantitatea de suferinţă personală cu care a venit fiecare dintre oamenii din grup. În Paradis se întâmplă lucruri care nu sunt neapărat roz, dar bănuiesc că erau necesare. Reflectez la tentaţia mea de a asigura întotdeauna climatul ideal şi fobia de compromis pe care o am. Mai am de lucrat cu tonurile de gri. Cert e că mâine îmi doresc mai multă linişte, ca să pot sta în interiorul meu. Am senzaţia că sunt pe o stradă cu sens unic şi îmi doresc şi circulaţie din sensul celălalt. Nu îmi place se se întâmplă.

Apusuri ireale

E zi de ceremonie şi Funi e pe drum. Sunt puţin îngrijorată, mai ales că plecarea la două dimineaţa nu e neapărat o opţiune minunată înainte de ayahuasca. După un somn straşnic de scurt, dar eficient, şed cu Y. la vorbe pe potecuţa de lemn din faţa căsuţei… apoi ne îmbrăcăm în alb şi începe lunga aşteptare. Obosit, apare la opt şi jumătate, ne cere permisiunea să se îmbăieze şi apoi începem ceremonia. Chiar obosit, omul ăsta e la fel de centrat cum îl ştiu. A folosit călătoria ca să mediteze şi să intre în legătură cu „maestrul” lui, oricine o fi această conştiinţă astrală, ca să verifice reţeta cea nouă… sigur va funcţiona.
Ne legănăm, aşteptându-l, în hamace şi începe să se întâmple ce se întâmplă de obicei după jumătatea parcursului – conversaţiile încep să aibă aluzii la sex şi fantezii cu mâncare. În timp ce torentul de vorbe curge pe lângă noi, mi se întoarce în minte conceptul de untouchables, dar nu în sensul de paria ai societăţii, de strat inferior, ci în sensul de entităţi de neatins. INexpugnabile. Realizez că există momente în care  crusta noastră personală de energie devine atât de compactă şi intensă încât, efectiv, suntem de neatins, oricare ar fi intenţia de agresiune. Suntem acolo. We are the untouchables.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s