Carne sau pui?

???????????????????????????????

Este deja dimineaţă. Noaptea a curs în episoade, între re-împachetatul hainelor curate ale lui Y., aseară le-am luat de la spălătorie, calde şi frumos mirositoare, şi poveste, poveşti.

Bagajul meu, mult mai mic după ce am lăsat la Casa Shipiba covoraşele de yoga la schimb cu o manta, şi toate culorile şi cariocile cadou pentru copii, împreună cu rola de hârtie, se re-umple cu bunătăţile cumpărate din piaţa şamanilor.

Planul de schimbare a biletului este lansat la micul-dejun: ochiuri cu sare 😀 şi pâine prăjită cu unt şi gem… şi un smoothie de papaya minunat. A. o să meargă cu noi la aeroport, pentru a fi siguri că  ne merge traducerea dacă nu ne descurcăm cu funcţionarii locali. Încercarea de a schimba biletul ieri nu a funcţionat, uitasem că e sâmbătă, birourile LAN s-au închis la două şi singurul loc în care mai poţi discuta cu ei e la aeroport.

???????????????????????????????Deşi avionul zboară la 12 şi ceva, la 9 suntem la aeroport, suficient de devreme ca să vedem cum se realimentează cu apă şi sucuri magazinele şi cafenelele de aici. E uluitor cât pot căra oamenii ăştia cu spatele: număr şapte baxuri de apă la doi litri în spinarea unui om care le cară cu suficientă graţie. Şapte ori şase fac patruzeci şi doi… ori doi… sunt optzeci şi patru de kilograme!!!

Ajungem la LAN, o doamnă amabilă ne prezintă unui domn afabil, care este întrebat dacă putem schimba acel bilet neschimbabil. Ne zâmbeşte cu toţi dinţii, fireşte că da, Y. are din nou uşile deschise. E formidabil cum funcţionează intenţia, care – la el – e impecabilă.

tarabă de artizanMai mult, ne poate face check in tuturor, aşa că scăpăm de bagaje şi avem o oră şi jumătate liberă, suficient ca să sărim într-un tuk-tuk şi să fugim la piaţa de artizani de lângă aeroport. În fine, îmi fac damblaua, aici ştiu sigur că voi găsi floricelele de ayahuasca pentru făcut cadou acasă.

Plutim printre minunile făcute de mână, cu migală. Dacă aş putea, aş cumpăra tot ce e aici. Suntem înconjuraţi de pisici şi flori, atmosfera e ceva mai liniştită decât data trecută (poate pentru că este duminică).

tulburătoare, plantele

Nu mă pot opri să fotografiez, iar şi iar, florile exotice, sălbatice, care parcă stau să te muşte. Totul e foarte dens şi carnal în flora de aici.

Tuk-tuk-ul ne aşteaptă, cuminte, nu sunt curse de avion, mai face un bănuţ ducându-ne înapoi, la aeroport, şi aşa şi facem… ca să găsesc grupul aşteptând. Îmi spun că nu pot face check in fără noi, dar nici unul dintre ei nu s-a gândit să vorbească cu  cei de la ghişeu.

După ce rezolvăm problema şi îi montez la coadă să îşi scoată cupoanele de îmbarcare (fireşte, bagajul circulă cu hiatus în Lima, trebuie scos de la bandă şi repus la cală când ne facem check in pe zborurile KLM) ne aşezăm la o cafea, frumos ambalată în pahare branduite cu şopârle verzi şi asortată cu pliculeţe de zahăr şi şerveţele cu acelaşi branding. Good job, măi băieţi.

la revedere, Amazon.Şi lucrurile se desfăşoară cu acelaşi scenariu de data trecută, numai că atunci trăiam extaz de experienţă şi suferinţă de despărţire, iar acum suntem doar în extaz :D. Ed nu mai e cu mine,  în locul tăcerilor lui lungi şi vinovate, cu mine sunt oameni dragi, oameni transformaţi.

Avionul se ridică, uşor, şi ne oferă, ca de obicei, priveliştea Marelui Fluviu, fertil şi generos, care ascunde atâtea miracole… şi pericole :D, pentru cei care au curajul să îl exploreze. Un loc de mare evoluţie personală, plin cu comori de tot felul, care te aşteaptă doar să vii şi să le primeşti.

no commentPrimim infama gustare cu multe e-uri, dar suntem aşa înnebuniţi după dulce şi sărat, că ne înfigem în ciocolată şi biscuiţi, cu toată eticheta descurajatoare. Minunăţia este completată de sucul – cică natural – care probabil are conţinut de fruct 10% şi restul zahăr :D. Nu are nicio importanţă. Suntem împreună, într-un avion care ne duce în ultima explorare – avem timp pentru Lima – zburând pe deasupra junglei, a munţilor ca să facă ultima voltă înainte de aterizare, deasupra oceanului.

???????????????????????????????

Aterizăm, ne lăsăm induşi în eroare de o informaţie aiurită, care zicea că putem face check in lăsând bagajele, nu, nu e aşa, fireşte. Lăsăm bagajele la ghişeul specializat, după ce îl căutăm pe S., cu speranţa că îl vom găsi la aeroport.

???????????????????????????????

Nu e, şi sms-urile circulă cu o lentoare demnă de un campionat de melci, aşa că ratăm întâlnirea în oraş.

Taxiul se negociază. Intrăm cinci în loc de patru într-o maşină care pleacă în regim particular în loc de oficial, cu un preţ care scade cam cu 30% faţă de cel oficial şi ne şi aşteaptă ca să ne aducă înapoi din centru.

Taximetristul, însă, negociază în continuare, reuşind să extragă de la Y. un ultimatum: dacă nu tace din gură, ne dăm jos din maşină.

???????????????????????????????

În fine, se face linişte şi savurăm prelungul drum către centru. Lima e un oraş imens, Al şaisprezecelea în topul celor mai populate metropole din lume, oraşul numără aproape opt milioane de locuitori stabili, fără să îi punem pe navetişti şi cei fără acte, care se pare că dublează acest număr.

Pe măsură ce ne apropiem de centru, străduţele se îngustează, iar parcarea devine o aventură.

Părăsim maşina, ne bucurăm de marea piaţă centrală şi arhitectura colonială şi pornim în căutare de prânz, suntem morţi de foame. Îmi e clar, Y. vrea o cârciumă mai de soi aici, şi în final găsim una, după ce trecem de toate semi-fast-food-urile de tot felul (suntem aşa flămânzi că am mânca oriunde). Găsim un loc cu mâncare locală, interpretată în stil haute cuisine.  Oamenii ăştiamănâncă foarte, foarte multă carne. E foarte greu să găseşti feluri vegetariene. Şi amuzamentul maxim e că dacă ceri mâncare fără carne, primeşti pui :D. Timpul e scurt, dar suficient ca să ne bucurăm de specialităţile cu sosuri minunate, picante, mâncarea chiar are gust…

???????????????????????????????

Înapoi la aeroport, ne aşezăm la prelunga coadă de check in (băieţii ăştia au o problemă de organizare: Air France şi KLM zboară la foarte mică distanţă unul de altul, către Paris şi  Amsterdam, şi procesarea celor opt sute şi mai bine de oameni cât se urcă în avioane durează infinit, justificare pentru cerinţa de a fi la aeroport cu trei ore înainte de decolare). Ultima pauză înainte de zbor, la un Jack în barul aeroportului, cu sesiuni de shopping şi excursii afară, la puţină protecţie cu mapacho, se prelungeşte cu două ore, la cererea lui Y., care glumea, spunând „să vă văd ce faceţi dacă vă întârzie zborul, rămâneţi în Amsterdam o noapte…”. Zborul chiar a întârziat, şi în loc de nouă şi zece s-a postat ora de decolare unsprezece şi douăzeci. Încă două ore, un cadou pentru mine, aşteptare pentru alţii, timpul în oraş la Amsterdam se scurtează…

???????????????????????????????

Ultima fotografie, înainte de îmbarcare, şi punem capăt capitolului, în aşteptarea urmării. Y. mă priveşte intens, în pupilele ochilor, şi mă întreabă: ai devenit tăcută? Evident, da. Sportul ăsta extrem, cu plecări şi veniri, nu e pentru cei cu inima slabă. Suntem fâstâciţi de prezenţa intensă a grupului, ne îmbrăţişăm casual şi o tulesc la coada de security,  ca de obicei, nu doar tăcută, ci şi foarte tulburată. Îl simt cu privirile în ceafa mea, mult timp după ce am trecut prin poarta care mă caută de metale.

Dormim aproape tot drumul, suficient ca să recuperez orele nedormite din ultimele două nopţi, şi ratăm îngheţata, dar cel puţin aici avem mâncare vegetariană, şi nu ne mai pune nimeni să optăm între carne şi pui 🙂 .


???????????????????????????????Iar în Amsterdam ne repezim în oraş cu primul tren, ca să ajungem în cartierul roşu. Copiii vor să îşi facă de cap. O parte din grup rămâne, conservator, în aeroport, şi noi fugim la distracţie, scurt şi voios,  în atmosfera liberă şi degajată şi foarte high a centrului rece şi vântos de oraş. Ce e cel mai drăguţ e că dăm peste un sex shop pe care îl cheamă Yam Yam. Yam este mantra cu care am lucrat în exerciţiile pentru inimă din meditaţiile amazoniene… O iau, pur şi simplu, ca pe încă un semn, trimit gândul departe, peste ocean, şi mă reped înapoi, în avionul de Bucureşti, ca să aterizez în zăpada albă şi îngheţată, cu gândul la căldura Indiei. Va urma. 

Anunțuri

2 comentarii la “Carne sau pui?

  1. I know this if off topic but I’m looking into starting my own weblog and was wondering what all is needed to get set up? I’m assuming having a blog like yours
    would cost a pretty penny? I’m not very internet savvy so I’m
    not 100% positive. Any recommendations or advice would be greatly appreciated.
    Cheers

    • Just open WordPress and you will be guided through the process.The basic formats are free. Start with a free one and decide later if you want to customize it.
      Best of luck!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s