Imagine

Mă trezesc de dimineaţă. fără să mai aud plescăiturile specifice din codiţa de amazon din spatele casei.  Apa de lângă căsuţă a dispărut. Este începutul sezonului uscat, apa se retrage. Pontonul a eşuat pe uscat şi a trebuit împins înapoi, în apă. De sub firul apei se iţesc trepte vechi, din lemn, potrivite pentru lunile cu nivel scăzut al apei.

Mă spăl pe dinţi şezând pe scările ce duc spre râu şi văd că trei dintre stâlpii gardului au înfrunzit :D. În cameră, pe peretele dinspre apă, sub zecile de ţânţari ucişi , pe peretele de lemn şerpuieşte un miriapod lung de vreo cincisprezece centimetri, subţire şi roşcat.

Pe peretele despărţitor, o gândăcuţă cu trompă merge ca o băbuţă. Aseară l-am alungat pe cockroach-ul clicăitor reînfiinţat la datorie, după ce am văzut ravafiile produse în tricoul lui E, ronţăit de-a lungul şi de-a latul pe tot umărul stâng.

La gât îmi atârnă colierul cu tarikaia (broască ţestăasă). Craniul este ornat cu cu două boabe de waais. fructe de junglă, iar pe şirag se află şi nelipsitele bobiţe roşii ca măceşele coapte, pentru noroc.

Totul pluteşte în pâclă. În templu, Cavi stă lângă mine, urmărind tot ce se întâmplă. Participarea ei la tot ce facem e uluitoare. Se roagă cu noi, invocă cu noi.

E Lună plină, a început tranzitul lui Venus, iubirea curge în valuri şi spală planeta. Nivelul e perceptibil fizic.  Mă gândesc la Beatles. La Love, Love, Love. La Imagine. La Strwberry fields for ever.

Pictez o diplomă aurie, pentru că simt nevoia să ştampilez czmva izbânda. Maestru al artei de a fi. Plutesc între kotodame şi senzaţia iminetă de final. E o dimineaţă mai lentă ca de obicei. Ne-am apuct de treabă la şapte în loc de şase…. Pregătim adunarea tuturor revelaţiilor şi trăirilor personale. Le vom încărca în eter.

Urmează baia obligatorie după saracura, mergem înlinişte până la râu şi apoi ne întoarcem în linişte, ca să ne îmbrăcăm cu straiele shipibo sau non shipibo, albe, de ceremonie şi să facem tot ceea ce este de făcut.

Reflectez din ce în ce mai mult la principala concluzie, cea de interconectare. Prin experimentare nemijlocită a ceea ce se conectează cu tine. Cu conştiinţa că totul devine disponibil, ceea ce te înconjoară se tranformă într-o imensă trusă de prim ajutor, de unde îţi poţi lua tot ce îţi trebuie pentru a continua procesul de creaţie.

Încărcăm în reţea şi în minţile şi inimile noastre tot ceea ce am simţit, trăit, înţeles în zilele astea, în care s-au întâmplat atâtea lucruri incredibile, şi apoi ne pregătim de sesiunea foto. Spaţiul e plin de Bucurie. Suntem împreună, cu înţelegerea profundă a ceea ce am realizat. Este o atmosferă vesel-ceremonioasă. Ne fotografiem cu Funi, cu Francisco, cu Cavi.

Urmează o Ceremonie a Apei, în care se binecuvântează şi se încarcă o întreagă copaie. La altar au stat două fiole cu apă adunată din peste o sută de izvoare sacre. Sticlutele miraculoase se desfac şi se toarnă în marea copaie, împreună cu binecuvântările colective şi personale. Măsor vibraţia şi constat că e cam de 2000 de ori mai mare decât cea a apei de la Bobotează. Vom pune această apă în Amazon, cu intenţia ca ea să infuzeze totul şi să poarte energiile bune în întregul corp de apă al planetei.

Lunch uşor, azi e ceremonie, şi body work după amiază, înainte ca spaţiul să se închidă la cinci pentru pregătirea ultimei ceremonii. Mă uit la modelele ayahuasca, în timp ce termin diploma de măiestrie, şi realizez că în tot timpul liceului şi al facultăţii desenam aceste meandre. Sunt pe toate caietele şi notiţele de curs. Floarea de ayahuasca e şi ea o temă pe care am desenat-o, fără să o cunosc…

În cap îmi zbârnâie în cap gestul de Avatar… Acel I See you. În gând, se combină cu Ho O Pono Pono. Formula vine singură. I See You. I Love You. Ţhank  You. Se creează un fel de zonă sacră a Iubirii. E în noi, în sticluţa cu apă de Amazon, în cristalul programat pentru a fi plantat în apele marelui râu, la plecare, în cristăluţele colorate care vor fi îngropate, împreună cu floarea de mină din Baia Mare, sub fiecare casita. Nostalgia se simte deja, în valuri.

Mă simt inspirată şi creez planul pentru N: ca să nu se mai lipească Întunericul e el, se croiesc cinci direcţii – centricitate, linişte mentală, simţire vs gândire, creşterea coeficientului de lumină şi radianţa.

Îi spun la prânzul cu peştele minunat, în fine, prăjit, după atâtea zile, roşii şi platanos, şi rămâne să detaliem pe timpul lungii excursii în barcă, la întoarcere.

Apa merge în procesiune la râu, cărată de băieţii vânjoşi. cântăm onorul la general, T. Îşi aminteşte de zilele când era cheerleader., E timpul să reîmbrăcăm straiele de ceremonie şi, în aşteptarea startului ultimei excursii astrale din această tabără de antrenament, ne legănăm în hamace, sub cerul cu un miliard de stele (aici sunt mai luminoase decât oriunde altundeva) şi râdem, ca nişte copii fericiţi.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s