A venit timpul


Image

Pur şi simplu, vine un moment în viaţă în care îţi dai seama că tot ceea ce spui, faci, gândeşti, visezi se adună într-un fuior multicolor, iar talentul meseriei de OM  e să iei toate lucrurile astea şi să le împleteşti într-o cosiţă curcubeu, frumoasă şi trainică.

A trecut o săptămână de la sosirea din Nepal. De atunci mă gândesc dacă e oportun să aterizez sau nu în România 3D, şi mă tot gândesc că nu, fiindcă aş vrea să păstrez acel fir subţire, de conectare la o lume mai bună, intact, ca pe o mică ţeavă de transfer, prin care să curgă Lumina şi aici.

Apoi am constatat că jobul meu este din ce în ce mai mult despre oameni şi din ce în ce mai puţin despre business. 

Iar realitatea asta vălurită şi înşelătoare care ne înconjoară se mai subţiază din când în când, suficient pentru a ne da semnale subtile, dar evidente pentru cei prezenţi şi cu atenţia bine ascuţită de centrare şi concentrare. Dacă vezi vreodată un şir de coincidenţe aiuritoare, să ştii că nu e un produs al statisticii, ci o delicată bâtă peste ceafă, ca să realizezi că ceea ce faci necesită validare sau schimbare. 

Un lucru similar mi s-a întâmplat de dimineaţă. Nu îl pot povesti aici, pentru că este personal, dar pot să spun că în cinci minute s-au derulat trei contacte referitoare la oameni importanţi în viaţa mea – unuia îi datorez titlul blogului, altuia mult mai mult, celui din urmă o lecţie foarte mare despre iertare – , toţi purtând acelaşi nume. Care era probabilitatea ca o undă de parfum din trecut să aterizeze în faţa casei, spunând că i-am făcut semn? nu îi făcusem nimănui niciun semn. 

Apoi mi-am dat seama că în jurul meu spaţiul şi timpul conspiră pentru a cristaliza îndrumarea primită de la Maestrul tibetan, în prima zi de Losar, şi abia acum înţeleg ce a vrut să spună, când s-a uitat în ochii mei şi m-a sfătuit să renunţ să funcţionez pe două planuri. Cele două planuri erau despre business şi despre oameni, iar sufletul meu este mai degrabă în al doilea decât în primul. Iar azi, întâlnind fizic pe autorul unor răsărituri, am realizat că spirala se întoarce în acelaşi punct, la o înălţime considerabilă faţă de spira anterioară, ca să repornesc, într-un fel, motorul, cu o direcţie unificată.

Pentru că viaţa mea este despre oameni, şi acolo pot contribui, într-adevăr, substanţial. Aşa că, purtând încă în piele parfumul cunoscut, care mi-a infuzat instantaneu porii şi memoria şi inima, vin şi spun: marketingul e o parte a vieţii.  Sunt pe teritoriu necartografiat, dar într-un fel am ştiut dintotdeauna drumul ăsta. Sunt curioasă ce va aduce ziua de mâine şi fericită că am parte de o bogăţie atât de uluitoare în întâmplările şi oamenii care mă înconjoară. Uneori e bine să nu aterizezi, pentru că iată ce vine pe conductă.