Absenţa este o prezenţă mai profundă

the FlamePlecările din categoria „mult timp şi departe” pun întotdeauna presiune pe ultimele zile dinainte de decolare şi transformă totul într-o goană nebună, sub o presiune la fel de nebună, într-atât încât nici nu ştii când ai ajuns pe scaunul avionului şi ţi-ai pus centura de siguranţă.

Mă trezesc, deci, că zbor spre Londra. Cu o distanţă apreciabilă între avionul de europa şi cel de Peru, ceea ce ne permite să ieşim în oraş… În avion, ne suprinde plăcut un echipaj de bord exclusiv masculin şi un comandant-femeie :). Pe lângă I., un domn extrem de atractiv suscită atenţie şi comentarii. Uitasem cât de amuzant e să pleci cu o trupă de fete 😛 .

un Kundalini, de control?...Zborul trece repede, mâncare vegetariană ioc (ne explică un steward că lumea a mârâit la felurile fără carne, dar noi aveam meniu vegetarian… lucrurile aveau să se perpetueze şi pe celelalte linii), şi aterizăm în Regat. Lăsăm bagaje şi luăm trenul spre o destinaţie specială: Cockfosters. De fiecare dată când vocea melancolică anunţă o staţie şi acest terminus minunat, izbucnim în râs – patru capre năzdrăvane în capitala formalismului britanic, scandalizând oarece cetăţeni scrobiţi.

După obligatoria oprire la Big Ben, Houses of Parliament, London Eye şi o aterizare blândă pe iarba perfectă din faţa Westminster-ului, găsim catedrala închisă şi, conform cerinţelor celei mai britanice dintre noi, purcedem spre Turnul Londrei. Dar găsim închise staţiile de metrou, iar destinaţia este prea departe. Ruta se schimbă şi curgem, pe malul Tamisei, pe lângă simbolurile turnate în stâlpii de iluminat. Mergem către unul dintre punctele mele preferate, catedrala St. Paul şi ne intersectăm cu o mireasă grăbită, asiatică, alergând cu fustele pe sus între taxiul cu care, aparent, a venit singură şi biserică.

London signs

Catedrala e mare, frumoasă ca de obicei şi, la intrare, primim în mână o foaie de carton cu slujba. Păi dacă am primit-o, hai să stăm, că avem timp. Ceremonia e oficiată de o femeie, iată, a doua femeie cu job de bărbat din excursia asta, şi e simplă, profundă şi fermecătoare. Vorbeşte despre Înălţare, şi am notat, pe un bileţel verde din geantă, miezul predicii: Absenţa este o prezenţă mai profundă. Un nivel mai subtil de prezenţă. Vorbeşte despre această prezenţă christică în miezul inimii fiecăruia şi recunosc învăţătura veche, asiatică, în ceea ce ea explică, liniştită, oamenilor aşezaţi în aerul parfumat cu tămâie.

ceremonie la ST PaulCurg idei pentru Amazon, direcţii de lucru, etape, şi le notez pe acelaşi bilet verde. A., catolică şi absolventă de teologie, urmăreşte cu lacrimi în ochi slujba. Ne dăm seama că oprirea asta e un fel de punct obligatoriu de meditaţie înaintea saltului pe celălalt continent, şi salut Viaţa, care m-a adus aici pentru acest moment de reflecţie în Sacrul care are atâtea feţe. Mă mai întreb de ce nu se pot uni bisericile şi practicile, dar asta e o temă mai degrabă politică şi las tot Universului alegerea soluţiei.

love locksPlutim în Lumină, înapoi, spre aeroport, şi în metrou stăm vis-a-vis de o tânără îmbrăcată în rochie galbenă, corectă,d e serviciu, care plânge de îţi rupe inima, cu rimelul curgând, negru, pe obraji şi năsucul roşu de cât l-a şters cu şerveţelul mototolit din mână. Îi trimitem câtă iubire putem, şi se linişteşte, după care gândurile o duc înapoi, în suferinţă, şi lacrimile reapar. Coborâm, în metrou sunt afişe care parcă ne vorbesc.

mesaje, din nouReflectez, în timp ce ne urcăm în avionul de Sao Paulo, la coincidenţa între oprirea între St Paul şi destinaţia intermediară. Nu reflectez prea mult, pentru că mâncăm ce au ei vegetarian şi somnul vine, liniştitor, să scurteze cele unsprezece ore şi ceva de zbor.

Aterizarea ne pune în contact cu o energie dulce, care nu dezminte  reputaţia braziliană. Ca un parfum de portocală, te îmbrăţişează şi îţi cântă la ureche: amprenta braziliană este mult mai caldă şi catifelată decât orice am întâlnit. Nu seamănă cu energia vibrantă, veche, care îţi face pielea de găină şi care te tulbură la aterizarea în Lima. De aici mai avem un singur avion, cel de Iquitos. Este dimineaţă, dimineaţă sud-americană, limpede şi strălucitoare, şi Amazonul mă strigă în gura mare să vin mai repede.

cu tuk-tuk-urile spre hotel

Lucru care se şi întâmplă, după un zbor scurt şi lin, care survolează marele şarpe de cafea cu lapte ce unduieşte printre masele uriaşe, verzi, de arbori imenşi. Coborâm în atmosfera umedă, sufocantă, de baie de aburi a Iquitos-ului şi intrăm în sala cu banda micuţă de bagaje, unde simt o pală suplimentară de adiere răcoroasă, în plus faţă de mişcarea domoală a uriaşelor ventilatoare care se rotesc, hipnotic. În spatele meu, furişat iepureşte, I. flutură un evantai de pai, împletit, pictat cu un delfin roz… Simt cum viaţa îmi zâmbeşte cu toţi dinţii şi mă bucur că absenţa, sau prezenţa subtilă, a fost înlocuită cu o prezenţă solidă :). Acum nu îmi mai lipseşte nimic.

Urcaţi în tuk-tuk-urile tradiţionale, facem cursă pe sub cerul cu curcubeie, către hotelul cu camere răcoroase şi amintiri frumoase. O fugă până la piaţă, pentru cumpărăturile necesare, în afară de activităţile generale de cumpărături pentru grup, supervizate profesionist de G., care a aterizat înaintea noastră. O pipă, nişte Mapacho, o tură până la Karma Cafe, pe care o găsim, dezamăgitor, închisă şi apoi ne reunim cu grupa pentru o cină cuminţică şi ne repezim în camere, căci mâine Funi a anunţat plecarea la opt.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s