reţeta de câştigător


carte-super Stau să sumarizez ce anume a dus la prezenţa a două premii pe masa mea în aceeaşi zi, după avalanşa de invitaţii la speech către studenţi sau lideri aspiranţi.
Ce-am făcut bine, cred eu, e aşa:
1. am luat brandul de acolo de unde era şi am decis unde trebuie să ajungă
2. am întrebat clienţii, am măsurat, am segmentat
3. am repoziţionat, soft, cel mai greu, pentru că e uşor să pui o etichetă şi mai greu ca cel care poartă veşmântul să deducă ce marcă e.
4. am ţinut aproape brandul de strategie şi mai ales strategia de brand.
5. am promis numai lucruri pe care le puteam realiza. Mai putin importantă diferenţierea decât trăirea valorilor.
6. Modestie. Un brand câştigător mai are întotdeauna ceva de făcut. Sau de început. Sau de deschis drumuri.Marketingul şi operaţiunile sunt fraţi de cruce, nicio întreprindere solitară nu va reuşi.
7. Am tratat brandul ca pe o persoană şi am avut noroc de o potrivire între ce cred eu şi ce crede brandul, deşi nu m-am căsătorit cu el :D.
8. l-am povestit nu doar clienţilor, ci şi angajaţilor. Mai e cale de făcut, dar important e ca oamenii tăi să creadă în ceea ce faci. Începând cu echipa şi terminând cu omul de la counter.
9. Nu am făcut decât compromisurile absolut necesare, ca să câştig războiul. E o bătălie pe care am pierdut-o, dar am de gând să o fac din remiză, victorie.
10. Am avut parte şi noroc de un board executiv care a aprobat toate nebuniile, chiar dacă uneori nu le-a înţeles în totalitate, sau dacă nu semănau deloc cu vreun rezultat din experienţă. sensi-superŞi aşa, până la urmă, au ieşit şi cfrele de awareness… şi premiile… şi toate  celelalte.

cine citeşte cărţile şi bagă bine la cap ce scrie acolo, nu poate greşi. Şi nu vorbesc de cele 52 sau 55. 🙂

Anunțuri

panem et circenses


Olanda: Ai doua iubite.Te poti insura cu amandoua. Ele se pot casatori intre ele.

Moldova: Ai doua iubite. Di la tini si audi galseava aia in fiecari noapti ma omule?

Rusia: Ai doua iubite. Stalinskaya si Moskovskaya..

Pakistan: Ai doua iubite. Cea mai varstnica are 6 ani..

India: Ai doua iubite. Budha nu stie nimic..

Turcia: Ai doua iubite. Una iti face mancare, una iti spala rufele, una iti calca hainele si una le supravegheaza pe celelalte. Chiar vroiai sa te credem ca ai numai doua iubite?

China: Ai doua iubite. Din cateva miliarde de motive.

Bulgaria: Ai doua iubite. Pe una o cheama Sofia . Cealalta te intreaba “unde ai fost?” “la Sofia ” Estiin deplina siguranta.

Franta: Ai doua iubite. Esti ruda cu Henric al VIII-lea?

Germania: Ai doua iubite. Ambele blonde.

Mexic: Ai doua iubite. Vin hotii si fura jumatate.. Iti mai da vecinul una. Imprumuti trei din barul de vis-a-vis. Vecinul isi ia partea inapoi. Cate ti-au mai ramas?

SUA: Ai doua iubite. Una pe Facebooksi una pe Myspace. Nu le-ai vazut niciodata.

Brazilia: Ai doua iubite. Rosaria Fiorella Andrea Luiza Esmeralda Carla Vitoria Alessandra del Campo si inca una.

Irak: Ai doua iubite. Dod de bligdizejdi..

Dubai: Ai doua iubite. Placate cu aur.

Cuba: Ai doua iubite.. Nu esti deloc Fidel..

Suedia: Ai doua iubite. In IKEA chiar gasesti orice..

Spania: Ai doua iubite. Mai tarziu descoperi ca ele sunt de fapt surori. Putin mai tarziu afli ca tu esti chiar fratele lor mort la nastere. Mai ai un frate geaman desmostenit de catre soacra portarului, care portar nu-si mai aduce aminte nimic din copilarie. Viata ta e o telenovela.

Peru: Ai doua iubite. Vezi Spania..

Bhutan: Ai doua iubite. Tu esti calugar. Ceva nu se leaga…

Grecia: Ai doua iubite. Vecinul se cam da la una din ele. Dimineata te trezesti cu un cal mare de lemn in fata casei. Mai bine fugi.

Italia: Ai doua iubite. Stau in aceeasi cizma…

Anglia: Ai doua iubite. Absolut superbe. Iar ai baut prea mult…

din ce in ce mai simplu


cand ti se pare ca e mai complicat, atunci lucrurile devin foarte simple…
zici ca ai ceva de facut. te iei cu altele. si apoi te trezesti la usa cu cineva care iti aminteste ca ar trebui sa continui ce ai inceput.

comunitati nevazute, trezite, protejate de ingerii lor buni. Ma rog pentru pacea si echilibrul tuturor acestor oameni, care au venit aici pentru altceva decat pentru ei insisi.

la cage aux folles


my-red-riding-hood-shoesExercitiu de imagine. Mai mult, nu exercitiu, nici macar extensii, ci de-a dreptul contorsionism.

Am plonjat, coafată comme il faut, corect îmbrăcată şi cu ce bijuterii am smuls de pe masă pentru că deja aştepta taxiul, într-o comunitate despre care cea mai bună caracterizare ar fi contrafăcută

Sufragete şi aspirante, presă şi vip-uri, deriziune şi strălucire, muieri al naibii de deştepte şi frumoase alături de ariviste măritate cu un card negru. Dar nu despre asta voiam să scriu, ci despre două lucruri:

  1. am admirat, admir şi voi admira în continuare oamenii deştepţi care găsesc despre ce să scrie, deschid publicaţii când alţii le închid şi construiesc, sistematic şi răbdător, un mic imperiu al nişelor care va produce un exit neaşteptat şi fructuos. La fel, admir capacitatea de a aduce în aceeaşi sală nulităţile aspectuoase, vip-urile de mucava, ingineriţele şefe devenite peste noapte preşedinte şi femeile acelea eterice, mlădioase, care emană cromozomul acela x magic prin toţi porii, prin mişcarea unui fald de rochie sau printr-o clipire de geană.
  2. adunările de genul ăsta, complex, heteroclit şi nedefinit îţi dau întotdeauna prilej de reflecţie asupra valorilor tale (Doamne, îţi mulţumesc că nu trăiesc pentru o geantă vuitton şi pentru un inel chopard), dar şi de intersecţii cu diverse latitudini şi longitudini din harta pe care o propune, de obicei, organizatorul. M-am aşezat la masa la care o femeie singură purta o rochie simplă, neagră, şi o bijuterie foarte interesantă. S-a dovedit că ne uităm la aceleaşi filme, avem aceeaşi meserie şi ne plac aceleaşi lucruri. Scânteile au făcut iar contactul unde nici nu te aşteptai, un alt drum se deschide, sunt recunoscătoare pentru o seară care m-a îndemnat să gândesc şi m-a ajutat să cunosc încă un om foarte interesant.

Probabil că regula succesului, într-o cuşcă cu maimuţe nebune, e să stai, geografic, mai la margine, ca să nu interferezi cu traseele lor violente.  De dincolo de grilaj, lucrurile par extrem de amuzante.

zece erori in cercetare


M-am enervat teribil azi, urmărind, probabil, cea mai stupidă temă de cercetare, preluată, rapace, de reporteraşii tv aflaţi în criză de subiecte şi obişnuiţi să  li se livreze pe tavă lucrurile pentru care profesioniştii sapă, muncesc, construiesc. Nu ştiu nici cui foloseşte, nici cine este spălătorul de bani care a putut finanţa o asemenea idee. Să vezi cu cine seamănă politicienii. În afara lipsei evidente a unor personaje socotite de institutziunea repectivă ca fiind deasupra unor asemenea calificări, tentaţia de a lista prostiile pe care le întâlnesc frecvent este prea mare ca să nu îi dau curs.

Iată, deci, ce am întâlnit, până acum, pe meleaguri autohtone şi străine, în materie de aşa nu.

  1. avem buget de cercetare, deci trebuie să îl cheltuim, chiar dacă nu avem pe ce. 
  2. nu ne e clar ce problemă vrem să rezolvăm, dar îi spunem foarte ritos agenţiei ce are de făcut.
  3. agenţia nu are răbdare nici să citească brieful cum trebuie, nici să asculte în debriefing, dorind cu tot dinadinsul să demonstreze ce aptitudini, calificare şi metodologie minunată are.
  4. ştim de la început ce răspuns vrem, aşa că ne construim cercetarea ca să îl valideze
  5. dacă rezultatul nu seamănă cu ce ne aşteptam, respingem cercetarea ca imprecisă şi potenţial eronată
  6. să facem repede un exit survey cu un chestionar scris de mânuţa noastră, după care trântim nişte pie chart-uri şi demonstrăm ce fundamentate ne sunt deciziile.
  7. timp pierdut la infinit pe chestionar în detrimentul scopului şi sensului, sau a descrierii detaliate a businessului din care mai pot ieşi ceva insight-uri
  8. ne grăbim să sumarizăm parţial pentru a arăta executivilor ce buni suntem şi uităm să rumegăm cum trebuie amănuntele
  9. o calitativă ajunge, ce ne trebuie cantitativă? – sau reversul, ştiu eu ce trebuie să măsor la cantitativă, ce îmi mai trebuie calitativă?
  10. cercetarea e treaba ălora de la marketing, ce mă interesează pe mine rezultatele când îmi fac bugetul pe anul viitor?

Şi iac-aşa, toate cele de mai sus te deturnează de la ce ar trebui să facă, în primul şi în primul rând un marketer: să ştie încotro merge piaţa, ca să întrebe apoi în context clienţii ce vor şi ce nu. Ptiu, ce simplu e. Dar întotdeauna se găseşte unul care ştie el mai bine. Din acelaşi ciclu cu billboardul pus pe drumul şefului spre serviciu – de acasă, de la aeroport sau lângă birou. ca să vadă că facem treabă bună 😀

D

din ce in ce mai complicat


ca prin ceata, mi-a rasarit amintirea vizitelor de dame din vremile apuse. Tava de argint, farfuriutele mici, cu lingurite diminutive, sticla perfecta, paharele aburite cu apa din frigider, atunci cand de la robinet curgea ceva care inca mai avea gust si se putea bea.

si nu atat ritualul, cat sunetele conversatiei scazute dintre respectabilele doamne, care se jucau cu bobitele transparente de cirese albe in siropul dulceturilor aducand putin a vanilie, clincanind cand si cand din linguritele prin farfuriutele de sticla, cele ale paharelor puse la loc, pe tava metalica, un cantec de liniste, pace si siguranta.

au erupt toate azi, cand m-am uitat la borcanul cu dulceata de cirese amare, pe care o detestam in copilarie. acum ma uit la el ca la o comoara si nu ma indur sa il desfac, de parca as desigila o cutie a Pandorei din care ameninta sa zboare toate amintirile astea atat de mici, de dragi, de dulci.

se spune ca traim in trecut, desi eu cred ca trecutul e mai degraba un fel de substrat din care ne tragem seva pentru trairile prezente. si ma bucur si multumesc pentru puterea si placerea de a ma copilari putin doar pentru ca pe masa sta un borcan cu dulceata, plin cu toate trairile calde si bune.

back, but not in black


sa te trezesti dimineata, dupa ce i-ai visat pe cei dragi si plecati.
sa cobori si sa gasesti arzand lumanarile pe care le-ai stins aseara.
sa iesi si sa te bucuri de soare.
sa faci fotografii cu lucrurile care ti-au iesit bine.
sa te bucuri si sa multumesti pentru ce ti-a fost dat sa primesti, sa dai, sa inveti si sa intelegi.
Probabil ca asta inseamna sarbatoare adevarata.

despre yesman in cultura multinationala si locala


S-au spus multe, si nu foarte magulitoare, despre cultura romaneasca de management. S-a aratat cu degetul spre uriasul power distance intre sef si subordonat, spre nepotism, lingai si power addicts.
Realitatea e ca dorinta de putere nu are granita, iar personalitatile de agest gen, odata pornite si afirmate, se hranesc cu putere ca drojdia cu zahar, si se umfla, si se umfla…
La umbra lor groasa creste o subspecie care pare normala la prima vedere, dar care, la o analiza mai atenta, in afara culorii pronuntat maro a nasului, dovedeste o sustinere nestramutata a unor idealuri sau scopuri care nu ii apartin, beneficiind de transferul de putere intre dominator si dominat. Fireste, omul fiind, in felul lui frustrat, abia asteapta sa ii vina randul sa domine si el ceva sau pe cineva. Inzestrat cu o judecata liniara, e complet scos din minti cand vede ca axiomele pe care le emite sunt nu numai contestate, ci si desfiintate prin simpla utilizare a unui univers mai larg si a unei viziuni care lui ii lipseste complet.
Beneficiarul acestui caine latrator, muscacios si complet lipsit de orice trasatura placuta a animalului de companie, este Dominus sau Domina. Personajul care arata directia cu indexul, asteapta ca turma tacuta sa urmeze indicatia cu acelasi body language de umeri incovoiati si privire pe sub sprancene (nu stiu de ce, dar imi amintesc de patternurile de socializare ale hienelor in haita) si, spre deosebire de angajatul lui, mai prost si mai liniar, uzeaza de charme, inteligenta, abilitate politica pentru a manevra medii, circumstante, oameni, si a isi pune in executie agenda ascunsa.
De obicei luciferici, oamenii acestia sunt frumosi, destepti, inspirati, talentati, despotici si – in fond – extrem de nesiguri pe ceva bine incuiat cu lacatul, la adancimea de siguranta.
Probabil ca enervarea maxima e cand intalniesc pe cineva relaxat si echilibrat, care nu poate fi deturnat de la cartea pe care o stie, valoriel pe care le are si cei sapte ani de acasa. Urmeaza sagetile, pe langa care curara e un bland si dulce pansament, sapaturile si tot asa, pentru ca lumea trebuie sa fie dupa chipul si asemanarea zeului.
Domnilor, doamnelor, exista un nene, pe numele lui Karim Rashid, care a obtinut tot ce voia, dupa care s-a eliberat de ceea ce a obtinut si s-a decis sa ii invete si pe altii cum sa o faca, aplicand aceleasi principii pe care le-a folosit in arhitectura… De citit, desi cartea e scumpa (probabil special ca sa o cumperi doar daca intr-adevar ai nevoie de ea).
Spalare majora trebuie la neamul omenesc, poate inca un potop ar mai salva ceva din situatie.