Rush Hour pe Amazon

în stânga imaginii, un glob luminos mare...N-am dormit aproape deloc: la unu fără douăzeci sunt trează, I. e treaz, povestim. Mă vede că nu pot adormi, scoate iphone-ul şi îmi pune muzică :). La patru nu mai are răbdare şi mă trezeşte :(, nu avem nimic de făcut, totul e împachetat. Rucsacii din comedor s-au volatilizat deja, au fost căraţi la barcă. Plecăm în noapte, la cinci fix, şi se luminează puţin înainte de şase. Funi a muncit, barca are acum băncuţe cu spătar, nu mai trebuie să stăm pe jos…

se lumineazăCântăm cântece de grădiniţă şi, la opt şi ceva, nimerim în ora de vârf: barca cu şamanii şi ceilalţi shipibo e cot la cot cu noi, pescarii sunt toţi ieşiţi la treabă. Cerul este, în continuare, noros, soarele nu vrea să se arate, dar nici nu plouă. Mergem prin miile de semne lăsate de gândacii care fug, disperaţi, pe apă din calea bărcii, Funi pune şi al doilea motor în funcţiune, zburăm lent printre copacii somnoroşi: aşa am putea ajunge înainte de prânz…

Şi am ajuns la unsprezece. Debarcaţi din mega lotca amazoniană, am fost preluaţi de şalupa rapidă, pe cale să se desfacă din toate bucăţile, oprindu-se de câte ori mai agăţa ceva zambile de apă în elice. De la ponton, oamenii ne-au cărat rucsacii sus, ne-am urcat în tuk-tuk-uri şi iată-ne, morţi de foame, la restaurantul nostru preferat, repezindu-ne în cebiche sau în alte chestii mai puţin contondente. barja uriaşă cară mii de puieţi de palmierPrinţesa se aşează pe scaunul care se prăvăleşte din cauza rucsacului prea greu, agăţat de spătar, şi se loveşte rău la mână. Asta e culmea: vin cu oamenii întregi din junglă şi se accidentează în restaurant! De la masa cealaltă, un american sare, spune că e doctor, mulţumim, nu şi-a rupt mâna, doar o doare foarte tare, aşa că de la noi i se administrează o sticlă rece ca gheaţa pe post de pansament şi nişte ReiKi de redresare :). A sfârşit doar cu o vânătaie mică.

în "rapidă"Rezistăm tentaţiei paturilor din camera răcoroasă, sărim din nou în tuk tuk şi fugim la cumpărături, la piaţă, pentru că avem o listă întreagă de lucruri de luat pentru acasă… Una de gato, agua de Florida, Agua de Kananga… nu mult, că ni le confiscă ăştia. Lăsăm cumpărăturile pe sofalele moi de la Karma Cafe şi ne răsfăţăm cu un Jack rece. Oamenii promit că ajung aici… dar nici  poveste. Ne întoarcem la hotel, la fix ca să îi prindem pe picior de plecare: înapoi la Karma Cafe, începe o seară veselă şi tristă, cu vin şi guacamole. tentaţii culinare din piaţăI. dispare şi reapare cu un un set – colier, brăţară, cercei – cu opale roz. Nu e din argint, dar îl iubesc. Între nebunii şi drăgălăşenii, ultima seară curge pentru doi dintre noi – puţin trişti, în timp ce grupul gălăgios aşteaptă apropierea de Macchu Picchu, mâine. Trecem pe la fast food-ul de Iquitos, pentru sucuri de fructe şi o gură de prăjitură, unii, sau pentru chestii mai serioase, alţii, şi plutim spre hotel, cu haltă de cumpărat apă. Mâine dimineaţă zburăm… şi realizez că trei sferturi din vacanţă au fugit şi s-au ascuns în junglă.

 

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s