În pat cu Yashingos

041 jungleDupă un lung șir de amânări, azi a venit Ziua de plecare în junglă: emoții duble, pentru că am avut de așteptat așa de mult, și pentru că drumul va fi mai dificil pentru unul dintre noi. Funi a întrebat dacă poate merge pe jos 20 minute, a spus că da, dar jungla e un teren foarte, foarte diferit.

Ne urcăm în barcă, parcurgem cu atenție (Oscar e căpitan) râul pe firul central, căci albia este pe jumătate goală. N-am văzut nicicând un Manati mai mic. Funi spune că în ianuarie va începe să crească. Problema delfinilor roz nici că se mai pune, în condițiile astea. Probabil că sunt mult în aval.  Ne-am luat pelerinele, căci azi vom ajunge la Yashingo indiferent ce diluviu vine. E deja ziua a opta. Pe unde altădată treceam cu barca, acum pășim. Am tras la țărm la vrei trei sute de metri de locul de unde obișnuiam să acostăm: călătoria începe mai repede și trecem proba de rezistență, coborând pe jos, în mlaștinile de altădată, acum secate, pe care le traversam pe podețele improvizate din trunchiuri de copaci. Funi promisese că primim ajutor dar tot noi, fetele, sfârșim prin a sprijini pe cei ce au nevoie de sprijin :). Nu reproșez nimic, nimănui – mi-am asumat asta și profit de un mega fitness session pentru brațe și umeri în cursul acestei misiuni.

070 scara zeilorDrumul se dublează astfel, ca intensitate și durată, dar ajungem cu bine în luminișul marelui copac care, văut din avion la venire, era doar un punct verde. Peisajul s-a schimbat, în unele părți poți vedea bucăți de pădure unde s-a tăiat sau s-au prăbușit copacii. Îmi amintesc că treceam pe lângă o plantă stranie, care arăta ca o scăriță: o uriașă păstaie curbată iar și iar pentru a forma ”treptele”. Scara Zeilor, îi spunea Funi. Acum, pe jos, se descompun resturile acestui uriaș vegetal, lung de peste zece metri… Mă bucur că pot vedea totul – ochiul meu și-a revenit suficient de mult ca să pot purta lentila de contact.

054 ofrandaÎn fine, ajungem, deci, în luminiș, și, la invitația lui Funi,  proaspăt afumați cu mapacho și păziți de șamani, oamenii se împrăștie pe circumferința marelui arbore și se cuibăresc în pliurile formate de rădăcinile-contraforturi ale marelui arbore. E ca arborele – Casă din Avatar… Unii dispar, pur și simplu, în îmbrățișarea uriașă de lemn. Fețele se schimbă. Parcă locul a devenit mai puternic. Și cred că așa și este. Energia, amplificată de vizita șiconectarea cu sute de oameni, are un efect ciudat. M., cu susținerea șamanilor la întoarcere, se autodepășește și ajunge la barcă pe picioarele proprii, cu bășici de la cizmele strâmte, dar pe picioare. Eu și încă unpersonaj de scufundăm, după ce ajungem la prânz, lihniți, într-un somn de patru ore. Restul grupului petrece după-amiaza în liniște, colorând mandalele proprii.

042 walkAm un fel de alergie care seamănă mult cu simptomele de curățare ale lui I. din precedentele călătorii în Amazon. Colega mea de bungalow mă adulmecă și îmi spune că procesez ceva care nu e al meu. Știam. Mi se oferă o sesiune de ReiKi la șase mâini, pe care nu pot să nu o accept. E așa bine să primești din când ăn când…

Simțim nevoia unui debriefing cu șamanii. Funi vorbește mult, mult despre Yashingos, apoi intră în discursul politic despre cum am ajutat noi copiii să ajungă la liceu: îl opresc și redirecționez discuția către subiectul ceremonii ca să putem desluși un pic cu șamanii. Au ieșit la suprafață vestiții 3F: frica, furia și frustrarea…. E de lucru, așa că punem Seikhim în acțiune ca să reparăm sufletele scuturate de experiențele profunde, subconștiente, uneori de neînțeles.

Cred că mintea europeanului are nevoie să intre în confort , să aibă o leacă de înțelegere asupra a ceea ce se întâmplă aici. Altfel, dacă i-ai spune cuiva că te duci ebei un ceai oribil, să faci gimnastică energetică și să asculți niște cântece într-un loc plin de insecte, ca să te destupi la minte, te-ar duce direct cu racheta la secția de deranjați la mansardă. Și totuși, doza triplă de saracura pe care doi dintre noi au primit-o îi ajută, cu efecte vizibile în coordonarea motorie. Numărul dublu de ceremonii la care am privilegiul să asist, în ciuda unei intensități istovitoare, creează rezultate. Schimbările sunt evidentă. În plus, programul funcționează: lecția de Măiestrie este în plină desfășurare.

Am schimbat parțial programul față de anul trecut. Petrecem mult mai puțin timp în debriefinguri formale și procesări emoționale în templu, dar exercițiile de grup continuă, neformal. Lucrurile personale se procesează personal, fără să țină grupul în loc. Dinamica s-a îmbunătățit. Aseară ne-am jucat de-a poveștile, am scos din tobă exercițiile de team building și am râs pe săturate. Cineva îmi spunea că nu își amintește de când nu a mai râs așa. După orele liniștite de la finalul zilei de azi, simt sprijinul tăcut al celor ce ascultă, de afară, ceremonia privată. Noi suntem în templu, cu Funi și Oscar și cu entitățile Yashingo pe care ei le venerează și în care cred. Prezențe mici, luminoase, de înălțimea unui copil: ființe iluzorii, care ne însoțesc în noapte, pe saltelele din spațiul de ceremonie și în patul bine împăturit cu plasa anti-insecte.

 

Citește și http://wp.me/Pswu1-2nS

https://pisicka.wordpress.com/calatorii-inspirate/calatorie-in-inima-pamantului/absenta-este-o-prezenta-mai-profunda/invatatorii-yashingo/

 

Anunțuri