Adoptarea purităţii spirituale

Fundaţia Umanitară Children of the Sun

 


Pregăteşte-ţi viaţa~ Trecere finală în revistă a purităţii spiritualeRiturile de trecere pe 2012 încep în curând!

  • Riturile de trecere încep în luna septembrie
  • Adoptarea purităţii noastre spirituale
  • Purificarea Focului Sacru
  • Pregătirea Punţii Sufletului
  • Ridicarea Coeficientului de Lumină
  • Puterea Rugăciunii şi a Invocării
  • Resurse şi sprijin individual

gold  key

 

Riturile de Trecere încep în luna septembrie

Fundaţia Children of the Sun co-creează un Program de rituri de trecere pentru toţi Slujitorii Planetari de Lumină, în care va conduce o iniţiere de grup pe parcursul a 12 săptăămâni, către niveluri mai ridicate de Conştiinţă unitară şi conştiinţa reală, perceptuală şi experienţială a Sinelui ca Dumnezeu.

 Ca grup rezonant, ne-am pregătit viaţa pentru a face angajamentele necesare parcurgerii drumului în această trecere exponenţială. Va fi o călătorie de vis,  iubite Avataruri, aşa că adunaţi-vă capacitatea de a vă concentra cu intensitate supremă, căci ne ridicăm pentru a ne întâlni destinul divin prin aceste Rituri de Trecere.

Suntem în faza finală de pregătire!    
Pentru a trece prin aceste Rituri, este EXTREM  de recomandat să aveţi un nivel avansat de control şi echilibru asupra celor trei corpuri inferioare – fizic, emoţional şi mental.
  • Aceasta courpinde o demonstrare a purităţii fizice, după ce aţi adus sub controlul sufletului toate nevoile şi dorinţele corpului.
  • Corpul astral/emotional este limpede şi calm, demonstrând capacitatea  de  menţine starea de armonie şi echilibru în confruntarea cu obstacolele.
  • Obţinând controlul asupra corpului mental, gândurile voastre sunt calificate de Prezenţa Divină interioară şi demonstrează un nivel înalt de linişte  şi pace interioară.     sp-pur-sm


De următorul Ciclu de Lună plină şi în cele ce urmează…   
Adoptarea Purităţii Spirituale  
Acesta este ultima noastră etapă de pregătire!
Aceasta este ultima noastră etapă de pregătire înaintea intrării în iniţierile superioare furnizate de aceste Rituri de Trecere. După ce am stabilit ferm un nivel potrivit de control asupra celor trei corpuri inferioare, acum ne mutăm atenţia pe cel spiritual şi cerinţele sale pentru Realizarea lui Dumnezeu.
Pregătirea pentru Iniţierile mai înalte
Corpul spiritual este calea prin care primim frecvenţele luminoase ce sosesc în timpul procesului de iniţiere. Pentru a asimila corect şi a ancora aceste energii divine în sistemul nostru multicorporal, este important să avem deja împământarea şi stabilitatea necesară. Mai jos, găsiţi câteva metode favorabile pentru a putea întări capacitatea noastră de a trece prin aceste activări intense, stimulate prin intermediul Riturilor de Trecere.
Purificarea cu Foc Sacru
Focul Sacru este o activitate concentrată a luminii, o radiaţie luminoasă care este calificată cu anumite calităţi ale Perfecţiunii Divine. Este un curent măreţ de energie care, dacă este invocat conştiente, are o inteligenţă dirijată, cu multe forme de exprimare. Prin aceste focuri cosmice putem purifica major corpurile noastre energetice pentru a ajuta la ridicarea spontană şi revelarea amprentei noastre divine.
Flacăra violet a Transmutării este extrem de utilă pentru re-califiarea tuturor energiilor discordante în tipare ale perfecţiunii. Invocată în tandem cu  Lumina Cosmică de Platină a Uniunii cu Dumnezeu, ne poate face să ne armonizăm câmpurile vibraţionale pentru a reflecta şi întrupa Prezenţa Divină interioară. 
Pregătirea Punţii Sufletului
Puntea sufletului, cunoscută şi drept  antakharana, este calea prin care trăim o fuziune mai amplă cu Sufletul şi Monada noastră, conştiinţa-sursă. Este clădită conştient cu ajutorul intenţiei, vizualizării, proiecţiei, invocării, stabilizării şi reînvierii. Această punte energetică este produsă prin puterea  sintezei, o fuziune a trei cordoane de lumină care emană din inimă, gât şi glanda pineală. Reuultat al unei spiritualităţi autentice şi a gândirii corecte, antahkarana este întărită pentru a primi lumina Sufletului.
Mărirea Coeficientului de Lumină
Cantitatea de lumină divină conţinută de matricea noastră energetică este direct legată de nivelul curent de dezvoltare spirituală. Pe măsură ce ne revelăm mai mult perfecţiunea interioară ca Fiinţe realizate Divine, aici şi acum, coeficientul nostru de lumină creşte în ritm exponenţial. Invocarea Focurilor Sacre este un mijloc foarte eficient prin care  ne putem consolida coneficientul de lumină. Este important să rămânem împământaţi în timpul procesului de mărire a cantităţii de lumină, deoarece aceste energii sunt foarte puternice şi pot duce la instabilitate dacă nu sunt asimilate corespunzător.
Puterea rugăciunii şi a Invocării 
Puterea transformatoare a vorbirii noastre poate fi folosită pentru a ridica întregul câmp vibraţional. Când cuvintele sunt folosite în tandem cu puterea unificată a gândului şi simţirii, putem influenţa major electronii din sistemele noastre multicorporale, cerându-le să vibreze în armonie perfectă cu tiparele Perfecţiunii Divine. Practica folosirii rugăciunii şi invocării pentru comuniunea cu Dumnezeu, cu Elementalul corpului nostru şi pentru a chema puternicele raze planetare poate fi de mare ajutor la revelarea perfecţiunii interne şi a purităţii fiinţei voastre spirituale.
În încheiere…
Aproape că am ajuns acolo, preaiubiţi Copii ai Soarelui. Trecerea noastră prin urechea acului se apropie din nou. Toate pregătirile noastre sunt aproape gata şi am ajuns la momentul perfect la porţi, înainte de Riturile de Trecere.
Felicitări pentru o campanie de pregătire bine făcută!

Resurse şi ajutor individual

~Pregătirea corpului spiritual~      

  

1. Sesiuni personale de transfer de energie   

Registration

 

Echipa noastră de Transmisie de lumină este gata să ajute orice slujitori planetarei de lumină la transmutarea oricăror limitări, de fiecare ciclu lunar. Dacă simţiţi nevoia de sprijin mai mare, vă r rugăm nu ezitaţi să luaţi legătura cu noi înainte de data transmisiei, pentru a primi fulgerul uriaş de Iubire Divină radiat de aceşti transmiţători.

2. Înregistrări audio de sprijin

The Collective Initiation of our Monadic Absorption

Journey to the Great Central Sun (building our antahkarana)

Building the Light Quotient

3. Alte înregistrări audio

 

 

4. Revedeţi!   
Rites of Passage 2011

  

Vă recomandăm cu căldură să revedeţi acest program extraordinar creat pentru tranziţia noastră din  11-11-11 şi oferit în dar, cu graţie, de Fundaţia  Children of the Sun . El prezintă virtuţile Conştiinţei Christice (Unificate) sub forma a 7 rituri, 7 peceţi şi 7 daruri.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s