uriaş de zi
Avem parte de semne în ziua asta de încălzire. E zi de fluturi… pe marele Morpho nu îl putem fotografia, dar în templu sunt doi uriaşi cu ochi pictaţi pe aripi, care par să aibă dificultăţi cu plasa – de parcă nu ar vedea firele subţiri care alcătuiesc obstacolul fizic. Între nevoia de a-i salva şi înţelepciunea de a accepta că ar avea pe unde ieşi, dacă vor, navigăm prin poveştile oamenilor care au sosit aici ca să se găsească. Grupul e extrem de neomogen, la fel şi nivelul de autocunoaştere. De la druida care cântă plantelor la heptagenara venită să îşi sărbătorească trecerea aici , poveştile sunt diferite ca ziua şi noaptea, dar au în comun nesiguranţa, frica, nevoia de validare şi respect, foamea de iubire… totul va fi procesat şi o să lăsăm aici, fie în găleţile de la ceremonia Ayahuasca, fie în lacrimile fiecăruia, tot ceea ce îi ţine în loc.
uriaş de noapte
Deschidem spaţiul. Deschidem altarul. Pânza pictată cu steaua aurie primeşte cristalele care reprezintă elementele, obiectele de putere ale fiecăruia, mesa şamanului din grup, şiragurile de mala şi maracasurile pentru ceremonii. Va sta aici până în ultima zi, când vom strânge tot ce am făcut şi vom încărca în rucsaci toată lucrarea luminoasă, mare şi frumoasă a devenirii fiecăruia.
Altarul e vizitat de un fluturoi de noapte, mare, mare, dar nu aşa mare ca purtătorul de ochi falşi :).
Cu mare tristeţe aflăm că bucătăreasa de anul trecut nu e aici de data asta… şi aflăm la prânz, când dăm, iar, de gustul infect al stilului shipibo de a găti. MÂine, da capo cu trainingul în bucătărie. Îmi vine să mă pup şi să mă strâng în braţe pentru punga cea mare, plină cu mirodenii de tot felul ,turmeric, seminţe care să adauge gust şi savoare mâncărurilor. Anticipez momentul în care vom plesni prima ciorbă românească în plină junglă pentru că, da, am adus leuşteaaaaan! Bine-bine, acrită cu zeamă de lime, da’ nu se pune 🙂
aşteptând transformarea
Până atunci, începem transformarea cu exerciţiul de adaptare. Primul mic-dejun, cu fructe (care vor dispărea rapid, după principiul e că mâncarea noastră e şi mâncarea lor). La prânz ei ştiu să gătească peşte copt în frunză de banan, orez, roşii tăiate cubuleţe pe care ei le numesc „salată”. Lucrul devine complicat: unul e vegetarian. Unul are Crohn. Doi sunt mâncăcioşi. Şi tot aşa… o să fie nevoie de mare inventivitate ca să putem ţine pe linia de plutire mâncarea.
pluta cea de toate zilele: debarcader şi trambulină
După ce, ieri, oamenii au dat cu ochii de sistemul de campare – căsuţa mică, din lemn, cu două compartimente şi paturile pentru odihnă – şi toaleta în curte, ca la bunica, azi a venit rândul duşului… În Amazon, fireşte. Frica de insecte, care le-a ţinut pe fete departe de ieşirile nocturne, se complică: frica de peşti :). Adevărul e că nu e plăcut să se izbească peştişorii de tine când îi fugăreşte vreo baracudă, dar apa răcoroasă e ademenitoare şi reticenţa e depăşită: traversăm la plută prin barca mare – apa e sus, poteca e inundată – ca să ne săpunim bine-bine şi să ne bălăcim în baia cea mare a junglei.
tubul de Renaquilla conţine seva albă care este „medicina” de care vorbesc ei
După Saracura de ieri, azi preparăm Una de Gato şi Renaquilla sub supravegherea atentă a lui Juni: procesul e relativ similar la început, ambele se cojesc de stratul superficial. Apoi, Renaquilla, liană grosuţă, se bate cu un mai până când partea mai moale se desprinde de miezul lemnos, de pe care se scoate ca un tub. Tuburile merg la oală, la fiert, iese un ceiuţ cu gust de scoarţă de copac, agreabil, nu ca Saracura, amară de-ţi crapă cerul gurii.
Oscar ciopleşte partea activă din Una de Gato ca să o pună apoi la fiert. Principiul activ e seva roşie…
Una de Gato, pe de altă parte, e prelucrată cu maceta, nici vorbă de implicarea amatorilor ca noi: Oscar, şamanul care m-a impresionat prin profunzimea vindecărilor, ciopleşte, meticulos şi precis, toate bucăţile de coajă care secretă seva activă, roşie, şi apoi le aruncă în oală, la fiert. Renaquilla şi Una de Gato se fac decoct, pe când Saracura se extrage la rece, în apă limpede. Apoi se beau până la loc comanda sau până găleţile cu dozator conţin ceai fermentat, care se aruncă şi se înlocuieşte cu altul, proaspăt. Unul dintre joburile de bază ale lucrătorilor pe care îi angajăm şi îi plătim este să prepare, constant, leacuri proaspete.
Programul de detoxifiere şamanică conţine cinci plante:
- piri-piri, administrat pe piele, în tinctură în apă de flori. Un excelent întăritor de imunitate, reclădeşte aura.
- saracura. Reprogramează sistemul nervos şi lucrează pe tot ce ţine de oase, inclusiv artrite.
- una de gato: dizolvă toate acumulările negative, de la negi la tumori.
- renaquilla: purifică sângele şi organele. Excelentă pentru probleme „de damă”.
- Ayahuasca, numită şi Madrecita, „mămicuţa”. Un accelerator fără seamăn, detectiv energetic, se duce în corp, îţi arată unde e problema şi de ce natură e (fizică, emoţională, mentală, energetică) apoi o extrage şi o elimină pe cale fizică din corp.
Le vom primi pe toate, din plin, şi abia aşteptăm ziua întâlnirii cu Madrecita. Primul flirt este programat mâine seară – Juni va pregăti formula soft, pentru împrietenire…
Următoarele aventuri, la https://pisicka.wordpress.com/calatorii-inspirate/calatorie-in-inima-pamantului/lumina-din-amazon/prin-vizuina-iepurelui/.
Pisicka's Book of Life 