Călătorie în Ţara Luanei

Aluniş, chiliile săpate în piatră

După ce treci de Buzău şi intri în locuri cu dealuri crescute ca din apă şi drumuri care se ridică, se coboară şi se răsucesc puternic pe coastele abrupte, intri în loc de poveste. Cei ce se încumetă să treacă de asfaltul rupt şi drumurile de ţară, bolovănoase, ajung într-un tărâm izolat de restul lumii printr-un fel de cortină uriaşă, invizibilă, dincolo de care se află ascunsă, ca o o comoară în căuşul palmelor Planetei, o sămânţă de Lumină.

În Aluniş, o clădire care aminteşte mai degrabă de un chalet de munte decât de un muzeu, s-au strâns bucăţi mari de chihlimbar de toate culorile. Aici se află un depozit uriaş de picături ca de miere cristalizată în timp, şaizeci de milioane de ani de poveste în fiecare pietricică translucidă aurie, verde, roşie sau neagră provenită din răşina unei anumite specii de conifere. Bucăţi uriaşe, radiind ca nişte faruri tăcute, sau mai mici, gata să se înfăşoare pe o mână de femeie sau să se anine la gât de copil. Locul radiază o energie care şterge cu buretele orice urmă de oboseală sau foame. Doamna ce îngrijeşte de colecţii ne priveşte cu ochi albaştri, limpezi, de copil, şi istoriseşte, făcând legături între toate cele, cum au căutat argonauţii lui Iason lâna de aur, blăniţa de miel luminată de lucirea aurie a inimii de chihlimbar. Colţi se numeşte localitatea, pentru formele ciudate ale stâncilor care se aliniază ca nişte solzi de plesiosaur pe culmile-fortăreţe, ascunzând secrete de demult. Şi Colţi, ne spune ea, transliterat în greacă, se cheamă Colchi, şi de aici la Colchida şi legenda căutării comorii mistice mai e doar un pas. Ne mai spune să o căutăm pe Diana, Călăuza acestui loc, ca să ne arate ce e de văzut. Diana nu era acolo când am ajuns la muzeu, dar până să ne minunăm de energiile cristalizate în bucăţile mari, transparente, de chihlimbar, Diana a apărut, chemată de aceeaşi mână nevăzută care ne-a adus şi pe noi, imperativ, aici.

Micuţă cât o fetiţă de liceu şi cu ochi care surâd la fel, cu codiţe de puştoaică, Păstrătoarea locului ne recunoaşte şi, deşi avea un grup programat pentru călătoria de astăzi, acceptă să ne conducă  şi pe noi la locurile  de Putere. Ne povesteşte legenda: se spune că, mult timp în urmă, Luana, o fiinţă nepământeană, a încălcat porunca de a veni pe planeta blestemată şi a sosit aici ca să îi înveţe pe locuitori cum să aducă înapoi Lumina şi să se vindece pe ie înşişi şi pământurile ce aveau atâta nevoie de a ieşi din pâcla vâscoasă a Tărâmului de JOs. Sosind aici, şi-a făcut cetate, înconjurată de lame străjuitoare de stâncă, în locul pe care l-a ales pentru putere şi apărare, şi a început să împartă învăţătura între cei ai locului. Pietrele inscripţionate, din tot locul, stau mărturie, prin literele săpate într-un alfabet necunoscut, purtând mesajele de dinainte de Al Cincilea Soare.

Trasee-Tara_Luanei-GoogleEarthDespre cetatea Luanei se spune că avea propriul ei Soare… Iar semnăturile ei de lumină sunt vizibile pentru oricine vine aici cu inima deschisă şi cu mintea liniştită. În aer vibrează uriaşe forme de geometrie sacră, lumina bleu-argintie curge peste tot, iar seara pădurea din jurul nostru se umple de fiinţe ale locului: Păzitori, Cei Vechi, Marii Luminoşi, şi mici sclipicioşi de toate felurile, îngereşti sau spiriduşeşti. Binecuvântarea curge, către toţi cei care au cerut, smeriţi, încuviinţare şi învăţătură.

Peste drum de pensiunea nepotrivit de mare şi de modernă pentru ondulaţia străveche, de descântec, a locului se află primul punct de radiaţie: o bisericuţă săpată în stâncă şi înconjurată de câteva chilii, tot din stâncă, în care răsună murmurul Muzicii Sferelor. Pentru cel ce ascultă în linişte, începe ca un uruit, un sunet greu, fundamental, din care se desfac, mai apoi, vibraţii mai fine, luminoase, clinchet de clopoţei şi tonuri de flaut şi armonii de harpă, de parcă nişte degete subţiri, de lumină, ar dezmierda corzile de lumină ale Pământului.

Peste tot, din stâncă până în ochiul interior, găseşti Crucea Malteză, păzind adăposturile de opaiţ, locaşurile de icoană, binecuvântând vetrele de copt bucate şi acoperişurile senine, boltite moale, ce amintesc de locuinţele albe ale Cicladelor. Simţi paşii şi atingerea mâinii sutelor de monahi şi preoţi ce au îngrijit de această grădină a Vieţii până când pământenii vor fi ajuns să dorească fructele ei.

Cerurile sunt altfel aici, iau foc, se umplu de roz, şi locurile sunt străjuite de santinele care iau forme de animale. Sunetele se transformă, de parcă ar fi amplificate şi preluate de un uriaş sintetizator, care le modifică proprietăţile şi le „trag în bandă” ca să rezoneze cu Muzica cea mare a acestei punţi dintre Pământul Interior şi Cele de Sus.

Ne pregătim să trecem prin Porţi astăzi, iar noaptea a fost ca un fel de îndelungat antrenament, fără urmă de oboseală însă, ca să ni se poată arăta ceea ce fiecare poate vedea şi să ni se poată dărui ceea ce fiecare poate primi.  Ne pregătim cu lumina noastră şi lumina trandafirie să aducem de dincolo tot ceea ce se poate aduce, şi, fără nicio aşteptare, ne aşezăm pe buturugile clădirii în care am dormit, ca să privim în jos, către drum, sosirea Călăuzei.

Din Ţara Luanei, Binecuvântări tuturor.

Un comentariu la “Călătorie în Ţara Luanei

  1. Pingback: Locuri “speciale” | Pisicka's Book of Life

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s