Crăciunul şi abundenţa

Unul dintre lucrurile pe care le-am învăţat în Nepal a fost că de sărbători trebuie să mănânci peşte. Pentru că peştele e simbolul abundenţei şi al norocului. Un carnagiu mai puţin sângeros decât moartea miilor de porci, miei şi curcani de la noi, de sărbători.

De fapt, Crăciunul este la noi o sărbătoare a supraabundenţei. Pe care o prezentăm, dar care nu reflectăm. Cum ar fi să produci abundenţa? Şi, de fapt, la ce se referă asta?

Unii se gândesc automat la contul în bancă, aşa că revin la definiţia budistĂ. Abundenţă înseamnă să ai puţin mai mult decât îţi trebuie. Şi există metode de  a chema abundenţa în viaţă. Prima  e asta, cu peştele. Dar când îl cureţi, găteşti, umpli, pui în tavă etc nu uita să îi mulţumeşti că a ajuns pe masa ta,ca să îţi aducă abundenţa.

A doua metodă: în laterala uşii de la intrare, ideal în dreapta, construieşti o grămadă de bolovani aurii. Ei sunt muntele tău de aur, remediu venit din Feng Shui.

A treia metodă: ventilează casa pentru a primi noile energii. Scoate tot ce şade prin colţuri. Degajează. Aruncă, donează, vinde tot ce nu ai folosit de mai mult de un an. Nu ai nevoie de aceste obiecte care te sufocă. Acum e momentul în care poţi crea spaţiu în jurul tău. Creează-l şi dă-i misiunea de a veni cu tot ce îţi lipseşte. Dragoste, abundenţă, sănătate, înţelepciune, carieră, potecă lină pentru copii.

Următoarea metodă: foarte simplă. PUne o picătură de patchouli în portofel.  Nu ai picătură? Îţi spun eu cum poţi face rost. Poţi pune şi în dulap, la haine. Este un repelent excelent, nu o să îţi mai trebuiască naftalină 😀

Sau.

Cumpără o fântâniţă din aia care recirculă apa.  Pune-o în casă, pe locul banilor (dacă nu ştii să calculezi harta, alege colţul din stânga, opus uşii de la intrare. Nu uita să adaugi o picătură de esenţă binefăcătoare în apa care circulă.

Lista nu s-a terminat încă.

Mai poţi chema abundenţa în viaţa ta construind un copăcel norocos. Copăcelul norocos se face din sârmuliţă aurie pe post de tulpină şi crăcuţe şi bănuţi galbeni sau pietre semipreţioase pe post de frunze-fructe. Pune-l tot în colţul bogăţiei.

Continuăm.

Cumpără un balon roşu, umplut cu heliu. Scrie pe el „abundenţă” cu o carioca permanentă şi dă-i drumul să zboare în Univers.

Dar, ce e cel mai important, când pregăteşti bunătăţile de Crăciun, fă-o cu gând bun. Nu te îngrijora tot timpul în privinţa banilor. aminteşte-ţi că, undeva, Cineva are grijă de tine. Dăruieşte-ţi, măcar azi, de Crăciun, o zi în care să delegi grijile tale. Undeva, din Univers, o să apară o soluţie, chiar mai repede dacă nu te frămânţi. Nu uita că suntem creatorii propriului nostru viitor. Vezi ce faci cu lutul: gândurile, vorbele şi faptele tale de acum.

Crăciun fericit tuturor…  apoi hai să curăţăm colţurile pline cu obiecte care zac acolo şi să chemăm abundenţa în viaţa noastră.

Anunțuri

2 comentarii la “Crăciunul şi abundenţa

  1. Buna Andreea, mare dreptate ai in tot ceea ce ai spus aici. Abundenta vine in toate planurile, daca o gandim si alegem sau decidem sa vina catre noi. Mare grija ce ne dorim…
    Nu am alte date de contact ale tale si atunci iti urez aici ” sarbatori frumoase ” in continuare, sanatate, fericire si implinirea tuturor dorintelor in 2011.
    La multi ani!
    Sorina N.

    • scrie-mi mesaj pe andreeai@@yahoo com sau ia legatura cu Simona Bulimete, care are numarul meu de mobil. Te sarut si toate bune.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s