Consecvență


Image result for consistency imagesAm învățat asta, spune ea. O știe, o descrie, ,are conceptele foarte bine așezate. O privesc. Totul e în minte. O fantomă de cuvânt. Nimic altceva.

Așa, zic, și cum te-ai hotărât să practici noțiunea asta? Urmează o pauză cu miros de disperare. Nici măcar nu s-a mai gândit. Noțiunea stă frumușel, picior peste picior, în capul ei, fără vreun fel de legătură cu realitatea.

M-am uitat puțin la șirul de oameni cu care vorbesc, săptămână de săptămână.

Related imageVăd un fel de model:mai întâi, un entuziasm. Vai, ce frumos. Vreau să învăț asta, vreau să fac asta, vreau să vin la curs. Apoi, ajungând acasă, bilețelul (e întotdeauna scris) rămâne uitat, undeva, într-un buzunar de haină sau de geantă. Mâine, de la capăt, pe pilot automat, făcând același lucru ca și înainte, în același fel obișnuit. Rezultat zero.

De fapt, reușita e o serie de demersuri repetitive, care să aibă disciplina pendulei, ritmicitatea și perioada potrivită. Nu faci mușchi dacă te uiți la filme despre fitness – nici dacă te duci o zi pe an la sală. Așa e și cu obiceiurile, comportamentele… Dacă vrei să schimbi ceva, schimbă ceva. Apoi continuă să faci acel ceva schimbat. La un moment dat, se deschide o portiță și dezobișnuirea devine o obișnuință nouă.

Image result for escher repetitive

Fără asta, vezi oameni care vorbesc, cu siguranța cunoscătorului, despre lucruri pe care le gândesc, le-au aflat de undeva, dar nu le practică. O asemenea învățătură are credibilitate scăzută, pentru că nu e dublată de testul practicii. Ea patinează peste mintea ascultătorului și nu găsește rădăcină. Este superficială. Superficială este lipsa practicii constante. În fața ta sunt oameni cu standard dublu – una spun, alta fac – sau, în cel mai bun caz, cu o poleială subțire, lucitoare, peste o structură mucedă.

Sigur, nu e ușor. Tot ce e nou te strânge, te roade, ca un pantof abia cumpărat. Apoi pantoful e sculptat lent de picior și devine confortabil. Repeți. Ritmic. Încăpățânat, aproape. Iar într-o zi îți dai seama că acel lucru, care părea greu de făcut, a intrat deja pe pilot automat. E timpul să te apuci de următoarea schimbare.

Maestrul meu de Reiki mi-a spus un lucru care mi s-a înfipt bine de tot în creier: Maestru e cineva care a hotărât să își continue Calea. 

Continuați.

Bucuria e o chestie de antrenament



CHEIA Ede ce ne concentrăm pe negativ

Când sună telefonul, de obicei, la capătul celălalt este cineva care întreabă ”ce faci?” și se miră când îi răspund că foarte bine, sau minunat, sau exceptional. Oamenii s-au obișnuit să se vaite, iar stările astea sunt ca în bancul cu blonda și sensul giratoriu. Odată prins în buclă, mintea se apucă să îți comunice tâmpenii de genul ”ce e în neregulă cu mine?”. E ca un câine de vânătoare, care adulmecă în căutarea urmei: ce se întâmplă în continuare este că mintea începe să caute, frenetic, în trecut, după referințe și evenimente negative, în încercarea de a găsi răspunsul. În același timp, creierul sare în viitor. Planifică, repetă, anticipează – de obicei, o catastrofă iminentă și inevitabilă J.

Așa că minunatul nostru creier toarnă deja stress într-o situație existentă. Și, dacă lucrurile s-ar opri aici, încă ar fi bine. Așa suntem de disperați să scăpăm de stările acestea de frică și negativitate, încât suntem copleșiți că încă ne învârtim în giratoriu, și în curând începem să simțim că nu mai există ieșirea. Așa că nu mai încercăm să ieșim și începem să ne închipuim că nu putem ieși de acolo. Asta e ceea ce face creierul: își creează trasee pe cărările pe care ne tot repetăm, fie că e vorba de ceva ce vrem să învățăm (e unul dintre atributele funcției de neuroplasticitate), fie că e vorba de apucături care ne fac mai mult rău decât bine. Ca un disc stricat, creierul ”face șanț” pe obișnuință.

Dacă reușim să ne dăm seama că bucla asta e cea care ne împiedică să fim în starea noastră naturală – adică fericiți, rețeta e simplă. Rupem rotița de hamster 🙂 . Cel mai util e să remarcăm și să observăm tendința noastră de a crede că problemele sunt fixe. În loc să facem asta, putem fi flexibili: avem un set de date ale problemei, un spațiu mic în care putem naviga – între stimul și răspuns. Aici intervin remediile.

Nu să faci, ci să fii 

E o stare a minții în care nu mai ești nici rigid, nici subiectiv… ci doar deschis și curios despre ce se întâmplă acum, ai o perspectivă și înțelegi care sunt alternativele. Și, în loc să te lupți cu starea de fapt, plutești cu grație și fără efort către una dintre soluții. A propos: când ești prea încordat pe problemă, s-ar putea să nu apară nicio soluție…

Înțelege-te. Îngrijește-te.

Îți înțelegi propria suferință și folosești atenția, bunătatea și deschiderea de a observa fără să judeci: asta e o parte a condiției umane. Ar fi grozav dacă după această fază ai alege să faci ceva care îți face bine… și aici nu vorbim de toată găletușa de înghețată din congelator 😀

De fapt, de ce ești?…

Mulți dintre cei cu care lucrez nu știu încotro se duc. Dacă trăiești aliniat cu valorile tale, ești înclinat către compasiune pentru ceilalți și ai înțelegerea modului în care existența ta contribuie la mersul lumii, o să fii mai fericit: căci viața are sens. Așa că prima temă ar fi să îți dai seama cine ești și ce vrei.

Joaca

Cum e să îți alegi o activitate care să nu fie muncă, sau corvoadă? De la a pune puțină spumă în cadă la a colora cartea de mandale pe care ei primit-o cadou, activitățile liber alese și aparent fără scop, care îți fac plăcere, ți se par interesante și satisfăcătoare  – toate acestea sunt generatoare de bucurie.

Măiestria

Asta se referă la ceea ce faci tu bine, pentru că atunci simți un fel de încredere că poți controla lucruri la care deja de pricepi. Alege să faci, zilnic, intenționat, unul dintre lucrurile la care te pricepi, ca hrană pentru încrederea în tine. Ceva care să conteze și pentru ceilalți. Nu pentru recuoaștere, ci pentru conștiința că ai făcut ceva apreciat.

Bucuria este o stare care nu depinde de condițiile exterioare

Am început auto-instruirea prin a decide că prea multe lucruri mă făceau nefericită… așa încât seara, la culcare, îmi făceam inventarul cu ce s-a întâmplat în ziua respectivă și alegeam, intenționat, să îmi pun atenția pe lucrurile bune. Dacă se întâmplaseră zece porcării și o minune, atenția mergea către minune. Uite ce bine mă face să mă simt asta…sau asta… și asta J.

Ieri m-au durut din rădăcini toate oasele și articulațiile, nu știu de ce… poate din cauza vremii. E neobișnuit pentru mine. Apoi m-am dat cu ceva cremă cu effect de încălzire și durerea a dispărut. Am savurat îndelung momentul în care nu îmi mai simțeam corpul, căci nu mă mai durea nimic. V-ați gândit vreodată ce lucru formidabil e ăsta?

Apoi, am primit o grămadă de flori de la oamenii cu care lucrez. Alt moment de extaz. Aleg să le prelungesc și să stau în energia aceea a lor, pentru că asta îmi antrenează mintea să nu se ducă în starea de ”paralizat de atâta analizat” și să îmi facă, iarăși, lista cu ce nu merge bine.

Bucuria este, deci, o chestie de antrenament 🙂