Bursa de Timp


Pedala de accelerație este apăsată până la podea. Gonim prin viață cu o viteză care face ca toate imaginile lucrurilor pe lângă care trecem să fie blurate, până la punctul în care nu mai distingem ruta. De peste tot vin tentații, nu mai știm cum să ne împărțim, ziua are prea puține ore.

Suntem la o bursă a Timpului, unde cumperi timp nominal și sacrifici timp nominal pentru ceea ce ai cumpărat. Undeva, în lumea asta, un soț ajunge acasă rupt de oboseală, după o zi în care s-a dat peste cap ca să poată aduce bani familiei. Nu și-a văzut copiii azi. O femeie care a ajuns general manager are o discuție cu fiul ei, care o critică și o detestă fiindcă nu i-a dat suficientă atenție. În alt colț de lume, o femeie africană se uită cu tristețe la copiii din casă și își dorește să fi putut merge la școală. O blondă perfectă, bine trecută prin cuțitele chirurgilor plasticieni, se uită la bărbatul de lângă ea și oftează: poate că era mai bine să nu mă uit la bani, ci la iubire.time-split

Cu toții petrecem Timp. Îl petrecem, spunea cineva, e ca și cum l-am duce la groapă. Cum ar fi să îl cheltuim conștient, că doar l-am cumpărat de la Bursă? În ce arie să mă uit mai înainte? Cum să nu îmi sacrific proiectele de termen lung în favoarea urgențelor? Și, mai important: cum să îmi valorific, cu adevărat timpul?

Alege cât timp folosești pentru tine, în interior, față de timpul petrecut în exterior.

Oferă corpului ce are nevoie: hrană, somn, mișcare, bucurie. Cum adică bucurie? O oră de plajă. Un masaj, o îmbrățișare, un parfum bun.

Nu confunda viața cu munca sau cu banii. Munca bine făcută va produce bani și va conserva bine timpul petrecut cu familia.

Scopul nostru nu este o poziție minunată în carieră, care să producă recunoașterea celorlalți și să ne pună în centrul atenției. Aceiași oameni care ne-au aclamat se vor întoarce cu spatele în prima clipă în care va apărea altcineva interesant… Celebritatea este cea mai efemeră stare. Deci, să ne bucurăm de ceea ce trăim. De tot ceea ce trăim.

Prietenii unde sunt? Departe? Aproape? Ești în legătură cu ei?

Iar sufletul tău din ce se hrănește? Cum înveți? Cum evoluezi? Cine devii? Dacă te-ai privi dinafară, ți-ar plăcea ce vezi?

 

Folosește, conștient, timpul. Întreabă-te în fiecare moment în care cadran de mai sus pui valoare. Alege să nu răspunzi chiar acum la apelul sau mesajul de pe ecranul telefonului. Închide televizorul.  Alege să dormi când te-a doborât oboseala. Alege să faci în fiecare zi ceva bun pentru tine. Alege să fii aproape de cei dragi. Alege să îți faci bine. Alege să fii bine. Tot timpul. Alege să pleci de aici, la capătul drumului, așa încât oamenii să își amintească de tine, iar tu să iei cu tine ceea ce poți lua: amintiri minunate.

Timp


apusuri iluzoriiAţi avut vreodată senzaţia că timpul NU este liniar? Nu cumva senzaţia asta, în perioada de acum, când totul se comprimă şi timpul devine cel mai important capital, este mult, mult mai accentuată?

trecerea dincoloNu, nu e doar o senzaţie. Momentele în care timpul se lungeşte, ca o curbă moale, şi capătă o consistenţă de miere groasă, alternează cu cele în care o oră ţâşneşte ca un glonţ din ţeavă , te uiţi la ceas, te freci la ochi şi nu îţi vine să crezi că a trecut timpul.


Apoi vin secundele în care parcă se deschide o falie în timp şi te trezeşti într-un viitor în care omenirea a dispărut. Sau, ca în întâlnirea mea de ieri, cu o cantină care seamănă uluitor cu una dintre cele în care mi-am testat ficatul în glorioasele zile de stagiatură  de pe vremea lui împuşcatu’. Strat peste strat, un perete sau o uşă stochează poveşti, amintiri, cadre de imagine care au trecut şi s-au amprentat acolo, ca un film fără sfârşit, din care vezi accidental doar o bucată.

Senzaţia pe care o încerci în locurile astea este una tulburătoare, de parcă un deget mare, nevăzut, s-a jucat cu limbile ceasului universal şi a avansat până într-un punct pe care nu îl controlezi.

powerPendulând între trecut şi viitor, te trezeşti într-un ne-timp în care încep să se întâmple acele lucruri ciudate. ???????????????????????????????Vin către tine oameni pe care nu credeai să îi întâlneşti în acest colţ de ţară, îţi apar mesaje care confirmă o bănuială, o intuiţie, o presupunere, şi apoi, ca să fie lucrurile clare, mesaje SCRISE sau evidente în multiple feluri pe care nici nu ţi le imaginezi, care îţi dau direcţia.

ce şansă e să găseşti asta pe un perete de hotel?Singurul lucru care îţi rămâne de făcut, în asemenea circumstanţe, e să zâmbeşti, cu gura căscată, privind la Marele Film al  vieţii talelăsaţi frica şi treceţi la bucurie şi să te întrebi ce scenă a pus la cale Marele Regizor genial pe care îl simţi, câteodată, conectat la pupitrul de comandă al acestui corp care mănâncă, doarme, umblă pe trotuar şi se dă jos din taxi, şi pe care obişnuim să îl numim, convenţional, EU.

 

cheltuială de capital


Mayaşii au spus că în 2012, pe 21 decembrie, se termină Timpul. Nu ştiu cum vă simţiţi voi, dar eu simt că pot face mult mai puţine lucruri pe interval orar standard, şi nu din cauză că am îmbătrânit sau că mă mocăi.

Pur şi simplu, ora pare mai scurtă şi am zile în care îmi crapă capul de câte am pe listă, e clar că nu pot să o termin decât dacă stau până la două-trei dimineaţa.  Timpul devine un capital extrem de preţios. Am stat să mă uit la lista pentru după amiază, după ce am petrecut dimienaţa lucrând, prânzul cu întâlniri şi am venit repede-repede înapoi la biroul de pe parchet (Doamne, ce bine e să stai turceşte, în aerul tău condiţionat care nu-ţi distruge sistemul respirator). Am decis că e important să încep cu notele de blog pe azi, după care o să răspund întrebărilor oamenilor care au scris după emisiunea de vineri. Azi am primit lista 🙂 . Apoi o să fac celelalte un miliard de lucruri pe care le am de făcut.

Între timp, mă uit că am status „ocupat” pe mediile sociale pe care funcţionez. Nu interesează pe nimeni. Lumea dă buzna, dă telefoane, vrea aia, vrea ailaltă. Mă şochez, pentru că telefoanele mele încep cu „ai două minute?” şi zău că încerc să mă limitez la cele două minute, din respect pentru capitalul de timp al omului cu care lucrez. Ale lor încep cu „vreau să”.

Încerc, de fiecare dată, să trimit eficient informaţia de care e nevoie. Să nu ţin omul de vorbă, eventual pe banii lui, decât dacă asta îşi doreşte şi avem timp să facem asta. Şi cu toate astea, telefonul sună, mediile bâzâie, pentru că, nu-i aşa, problema fiecăruia este cea mai importantă. Pentru el sau ea, fireşte. Încerc să mă autoconţin ca să nu dau pe dinafară de supraîncărcare. Îmi desfac sticluţa cu mixul de uleiuri esenţiale care mă ajută să trec cu mai multă demnitate prin bronşita scârboasă care mă chinuie de zece zile (ah, da, mulţumesc pentru miliardele de „ia aia”, încearcă cutare medicament etc. Nu am timp să alerg prin oraş ca să caut ceva ce nu am încercat şi nu ştiu dacă foloseşte. Rămân la limonadă, uleiuri şi ce am prin casă.) Sticluţa explodează, efectiv, de parcă cineva ar fi băgat-o în priză.

Şi oamenii mă ţin cu jumătăţile de oră la telefon ca să îmi povestească. Aş vrea tare mult să îi pot asculta pe toţi, dar fiecare dintre aceste conversaţii mă comprimă şi mai mult în partea cealaltă, cu lista şi ceasul care ticăie.

De obicei îmi spun „o să fac cât pot şi asta e”, dar mai vine un mail, cineva mi-a mai pus o căruţă de întâlniri fără să asculte rugămintea de a nu face asta de pe o zi pe alta. Nu mai am timp să mă pregătesc pentru întâlnirea de mâine de la prânz, când am de prezentat o întreagă structură de comunicare. Presiune inutilă şi oameni care cheltuiesc din capitalul meu de timp fără permisiune. Apoi se întreabă de ce devin seacă şi tranşantă. de ce nu răspund la telefon şi cer să primesc un sms în schimb.

Pentru că un sms elimină balastul. Economiseşte timpul. Oferă celuilalt respect. Şi posibilitatea să comunice cu toate celelalte zeci de oameni care, azi, au nevoie, cu toţii, de ceva.