cheltuială de capital

Mayaşii au spus că în 2012, pe 21 decembrie, se termină Timpul. Nu ştiu cum vă simţiţi voi, dar eu simt că pot face mult mai puţine lucruri pe interval orar standard, şi nu din cauză că am îmbătrânit sau că mă mocăi.

Pur şi simplu, ora pare mai scurtă şi am zile în care îmi crapă capul de câte am pe listă, e clar că nu pot să o termin decât dacă stau până la două-trei dimineaţa.  Timpul devine un capital extrem de preţios. Am stat să mă uit la lista pentru după amiază, după ce am petrecut dimienaţa lucrând, prânzul cu întâlniri şi am venit repede-repede înapoi la biroul de pe parchet (Doamne, ce bine e să stai turceşte, în aerul tău condiţionat care nu-ţi distruge sistemul respirator). Am decis că e important să încep cu notele de blog pe azi, după care o să răspund întrebărilor oamenilor care au scris după emisiunea de vineri. Azi am primit lista 🙂 . Apoi o să fac celelalte un miliard de lucruri pe care le am de făcut.

Între timp, mă uit că am status „ocupat” pe mediile sociale pe care funcţionez. Nu interesează pe nimeni. Lumea dă buzna, dă telefoane, vrea aia, vrea ailaltă. Mă şochez, pentru că telefoanele mele încep cu „ai două minute?” şi zău că încerc să mă limitez la cele două minute, din respect pentru capitalul de timp al omului cu care lucrez. Ale lor încep cu „vreau să”.

Încerc, de fiecare dată, să trimit eficient informaţia de care e nevoie. Să nu ţin omul de vorbă, eventual pe banii lui, decât dacă asta îşi doreşte şi avem timp să facem asta. Şi cu toate astea, telefonul sună, mediile bâzâie, pentru că, nu-i aşa, problema fiecăruia este cea mai importantă. Pentru el sau ea, fireşte. Încerc să mă autoconţin ca să nu dau pe dinafară de supraîncărcare. Îmi desfac sticluţa cu mixul de uleiuri esenţiale care mă ajută să trec cu mai multă demnitate prin bronşita scârboasă care mă chinuie de zece zile (ah, da, mulţumesc pentru miliardele de „ia aia”, încearcă cutare medicament etc. Nu am timp să alerg prin oraş ca să caut ceva ce nu am încercat şi nu ştiu dacă foloseşte. Rămân la limonadă, uleiuri şi ce am prin casă.) Sticluţa explodează, efectiv, de parcă cineva ar fi băgat-o în priză.

Şi oamenii mă ţin cu jumătăţile de oră la telefon ca să îmi povestească. Aş vrea tare mult să îi pot asculta pe toţi, dar fiecare dintre aceste conversaţii mă comprimă şi mai mult în partea cealaltă, cu lista şi ceasul care ticăie.

De obicei îmi spun „o să fac cât pot şi asta e”, dar mai vine un mail, cineva mi-a mai pus o căruţă de întâlniri fără să asculte rugămintea de a nu face asta de pe o zi pe alta. Nu mai am timp să mă pregătesc pentru întâlnirea de mâine de la prânz, când am de prezentat o întreagă structură de comunicare. Presiune inutilă şi oameni care cheltuiesc din capitalul meu de timp fără permisiune. Apoi se întreabă de ce devin seacă şi tranşantă. de ce nu răspund la telefon şi cer să primesc un sms în schimb.

Pentru că un sms elimină balastul. Economiseşte timpul. Oferă celuilalt respect. Şi posibilitatea să comunice cu toate celelalte zeci de oameni care, azi, au nevoie, cu toţii, de ceva.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s